o face bătrînul potrivit experienţei sale. De la bun început, Old Death pusese condiţia ca negustorul să primească drept plată costumul meu, plus conţinutul geamantanului. Omul se declară de acord şi trimise un vînzător să-mi aducă bagajul. Apoi lucrurile mele fură evaluate şi Old Death porni prin magazin să aleagă cele de trebuinţă, îmi alese nişte pantaloni din piele neagră, o pereche de cizme înalte cu pinteni, o cămaşă roşie de lînă, vestă de aceeaşi culoare, prevăzută cu o mulţime de buzunare şi buzunăraşe, un fular negru, călduros, un surtuc vînătoresc din piele de cerb nevopsită, un brîu de piele lat de două palme, cartuşieră, pungă de tutun, busolă, pipă şi încă vreo douăzeci de alte obiecte — colţuni în locul ciorapilor, un sombrero uriaş, o pătură de lînă cu spintecătură pentru respiraţie, un lasso, un cornet cu pulbere, o scăpărătoare, un cuţit, o şa cu coburi şi frîu.

Trecurăm apoi la alegerea puştii. Old Death nu era amator de noutăţi.

Neglija produsele mai recente şi se opri la o carabină veche pe care eu, în nici un caz, n-aş fi pus ochii. Cercetînd-o atent, cu morgă de mare specialist, o încarcă, ieşi în stradă şi ochi de la mare distanţă titirezul de pe acoperişul unei case. Glonţul nimeri.

— Well! aprobă el satisfăcut. Asta îşi va face datoria. A fost cîndva pe mîini bune şi face mai mult decît toate plesnitorile onorate astăzi cu numele de puşcă. După mine, arma asta e lucrată de un meşter serios şi sper că-l veţi cinsti cum se cuvine. Acuma ne mai trebuie o matriţă pentru turnat plumbul şi gata! Plumb se găseşte. O să facem la gloanţe, să băgăm tot Mexicul în sperieţi!

Cumpărai şi alte mărunţişuri, ca, de pildă, batiste, pe care Old Death fireşte că le găsi de prisos, apoi trecui într-o încăpere alăturată ca să mă schimb. Cînd revenii, bătrînul mă măsură cu vădită satisfacţie.

Sperasem întrucîtva că se va oferi să-mi ducă el şaua, dar nici prin gînd nu-i trecu. Mi-o urcă în spinare, înghiontindu-mă pe uşă afară.

— S-a făcut! Mă tachina el în faţa prăvăliei. Vedeţi şi dumneavoastră dacă e cazul să vă ruşinaţi! Orice om sănătos la cap vă va lua drept un foarte onorabil gentleman. Iar de ceilalţi ce vă pasă?

Acum nu mai aveam nici un avantaj faţă de Old Death: trebuia să-mi port cu răbdare ponosul pînă la hotel, în timp ce dînsul păşea lîngă mine fudul şi, probabil, foarte amuzat că ajunsesem în postură de hamal al propriului meu calabalîc.

La hotel, Old Death se puse pe somn. Eu însă plecai în căutarea lui Winnetou. Vă imaginaţi cîtă bucurie îmi provocase neaşteptata revedere. Mă stăpînisem anevoie ca să nu-i sar de gît. Cum de ajunsese la Matagorda şi ce treburi l-au mînat încoace? De ce se prefăcuse că nu mă cunoaşte? Avea, desigur, vreun motiv. Dar care anume?

Fără îndoială că dorea, ca şi mine, să ne întîlnim şi să discutăm.

Poate că mă aştepta chiar undeva. Cunoscîndu-i obiceiurile, nu era exclus să dau de el. Imposibil să nu fi descoperit la ce hotel am tras.

Acuma va fi pîndind prin preajmă. Ocolii deci clădirea şi dădui în spatele ei de un cîmp deschis. Şi, într-adevăr, Winnetou era acolo, la cîteva sute de paşi de mine. Sta rezemat de un arbore. Cînd mă zări, o luă, agale spre pădure. Îl urmai. Acolo, sub rămuriş, mă întîmpină cu braţele întinse şi cu faţa luminată de bucurie:

— Şarli, dragul meu frate! Ce fericire pentru inima mea că te-am regăsit! Aşa se bucură dimineaţa cînd, după trecerea nopţii, răsare soarele!

Mă strînse la piept şi mă sărută.

— Dimineaţa ştie că soarele trebuie să răsară, îi vorbii la rîndul meu, noi însă nici n-am bănuit că ne vom întîlni pe aceste meleaguri. Sînt şi eu fericit că te văd!

— Ce cauţi, ce vînt te aduce? Ai vreo treabă la Matagorda, sau eşti în trecere spre Rio Pecos?

— Am venit încoace cu o misiune.

— Oare fratele meu alb nu-mi poate spune şi mie despre ce-i vorba? N-ai vrea să-mi povesteşti pe unde ai umblat de cînd ne-am despărţit la Red River?

Mă conduse mai în adîncul pădurii. Ne aşezarăm pe nişte buturugi. Şi stînd aşa, umăr lîngă umăr, îi povestii toate păţaniile mele.

Winnetou mă ascultă cu toată atenţia şi apoi rosti:

— Cînd te-am ajutat să termini măsurătorile pentru calul de foc, am făcut-o numai ca să poţi încasa banii ce ţi se cuveneau. Şi iată că uraganul ţi-a răpit toată averea! De-ai vrea să rămîi printre războinicii apaşi, care te îndrăgesc şi te stimează, n-ai mai duce niciodată lipsă de bani. În orice caz, ai făcut bine că nu m-ai aşteptat la Saint Louis, la meşterul şi prietenul Henry. Eu n-aş fi venit acolo şi nu ne-am fi întîlnit.

— L-ai prins cumva pe ucigaş, pe Santer?

— Nu. Spiritul rău l-a ocrotit, iar Manitu nu mi-a stat în ajutor.

Santer s-a refugiat la militarii din sud şi a dispărut fără urme. Dar ochiul meu îl va găsi şi atunci nu-mi mai scapă! M-am întors la Rio Pecos fără să-l fi pedepsit pe ucigaş. Toată iarna războinicii noştri au jelit moartea lui Inciu-Ciuna şi a surorii mele. A trebuit apoi să străbat călare mari depărtări, să trec pe la toate triburile apaşilor şi să-i împiedic de la acţiuni pripite, căci voiau să treacă în Mexic şi să ia parte la luptele de acolo. Ai auzit de Juarez, preşedintele din neamul indienilor?

— Da.

— Şi cine crezi că are dreptate, el sau Napoleon?

— El.

— Sîntem într-un gînd. Dar să nu mă întrebi ce caut aici, în Matagorda. Va trebui să păstrez taina chiar şi faţă de mine. I-am făgăduit personal lui Juarez, cu care m-am văzut la El Paso del Norte. Spune-mi, vrei să mai continui urmărirea celor două feţe palide, deşi ne-am regăsit aici?

— Trebuie! M-ar bucura nespus dacă ai veni şi tu cu mine. Ce zici, e posibil?

— Nu. Sarcina mea e tot atît de însemnată ca şi a ta. Mai rămîn aici pînă mîine, cînd iau vaporul spre La Grange. De acolo, trecînd pe la Fortul Inge, ajung la Rio Grande