biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Hotul de carti top romane conteporane de citit gratis .pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Hotul de carti top romane conteporane de citit gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 15 16 17 ... 118
Mergi la pagina:
împotriva Germaniei. Ca să furăm o vorbă a lui Hans Hubermann:

 

Începe distracţia.

 

În ziua anunţului, papa avu norocul să aibă ceva de lucru. În drum spre casă, a ridicat un ziar abandonat şi, în loc să-l pună printre cutiile cu vopsea din căruciorul lui, l-a împăturit şi l-a strecurat sub cămaşă. Până când a ajuns acasă şi l-a scos, transpiraţia îi imprimase cerneala în piele. Ziarul a ajuns pe masă, dar ştirea era întipărită de piept. Un tatuaj. Ţinând cămaşa deschisă, privi jos în lumina nesigură din bucătărie.

– Ce spune? îl întrebă Liesel.

Se uită înainte şi înapoi, de la conturul negru de pe piele la ziar.

– HITLER CUCEREŞTE POLONIA, răspunse el şi se lăsă pe un scaun. Deutschland über Alles, şopti Hans Hubermann cu o voce nu tocmai patriotică.

Expresia de pe faţă apăruse din nou – expresia pe care o avea când cânta la acordeon.

 

Începuse aşadar, un război.

Liesel se va găsi curând implicată în altul.

Aproape la o lună după ce şcoala începuse din nou, a fost avansată în anul în care trebuia să fie. S-ar putea crede că asta se datora faptului că învăţase să citească, dar nu era aşa. În ciuda progreselor, tot mai citea cu mare dificultate. Propoziţiile erau trunchiate. Cuvintele o păcăleau. Motivul pentru care a fost transferată a avut de-a face cu faptul că deranja clasa mai mică. Răspundea la întrebări adresate altor copii şi era atenţionată. De câteva ori, a fost pedepsită cu ceea ce, pe coridor, era cunoscut ca Watschen.

O DEFINIŢIE Watschen = o altoială zdravănă

Era luată, pusă pe un scaun aflat la perete şi o învăţătoare care era şi călugăriţă îi spunea să-şi ţină gura închisă. Rudy se uita din celălalt capăt al clasei şi îi făcea cu mâna. Liesel îi răspundea şi încerca să nu zâmbească.

Acasă, cu papa, avansase binişor cu Manualul groparului. Încercuiau cuvintele pe care nu le înţelegeau şi, în ziua următoare, le duceau în pivniţă. Credea că este de ajuns. Nu era.

Cândva, la începutul lunii noiembrie, la şcoală s-au dat nişte teste. Unul era pentru citit. Fiecare copil era pus să stea în faţa clasei şi să citească un pasaj dat de profesor. Era o dimineaţă geroasă, dar cu soare strălucitor. Copiii îşi mijeau ochii. O aură o înconjura pe călugăriţa secerătoare{7}, sora Maria. (Apropo, îmi place ideea oamenilor de secerător. Îmi place coasa. Mă amuză.)

În sala plină de lumină, numele erau rostite la întâmplare.

– Waldenheim, Lehman, Steiner.

S-au ridicat cu toţii şi au citit mai mult sau mai puţin bine. Rudy s-a descurcat surprinzător de bine.

În timpul testului, Liesel a fost cuprinsă de un amestec de nerăbdare covârşitoare şi teamă zdrobitoare. Voia cu disperare să ştie în ce stadiu era, să afle o dată pentru totdeauna dacă avansase cu învăţatul. Putea face faţă? Era măcar pe aproape de Rudy şi de restul?

De fiecare dată când sora Maria se uita la listă, o serie de nervi se contractau în trupul lui Liesel. Începea din stomac, dar înainta. Curând, îi va simţi ca pe o funie în jurul gâtului.

Când Tommy Müller îşi termină încercarea mediocră, se uită în jurul sălii. Toţi ceilalţi citiseră. Numai ea mai rămăsese.

 

– Foarte bine, dădu din cap aprobator sora Maria cercetând lista. Asta-i tot.

Cum?

– Nu!

O voce practic izbucni din cealaltă parte a încăperii. Ataşat de ea era un băiat cu părul de lămâie, ai cărui genunchi osoşi băteau în bancă. Ridică mâna şi spuse:

– Soră Maria, cred aţi uitat-o pe Liesel.

 

Sora Maria.

Nu era impresionată.

 

Trânti dosarul pe masa din faţă şi îl cercetă pe Rudy oftând dezamăgită. Era aproape un oftat melancolic. „De ce, se lamenta ea, trebuia să-l suporte pe Rudy Steiner? Pur şi simplu, nu putea să-şi ţină gura închisă. De ce, Dumnezeule, de ce?”

– Nu, zise ea pe un ton categoric. Burta ei mică se înclină în faţă odată cu restul corpului. Mă tem că Liesel nu poate să o facă, Rudy. Învăţătoarea privi în sală parcă pentru confirmare. Îmi va citi mai târziu.

Fata îşi drese glasul şi vorbi cu sfidare tăcută:

– Pot să o fac acum, soră.

Majoritatea copiilor priveau în linişte. Câţiva practicau frumoasa artă a copilăriei – de a chicoti.

Sorei îi era de ajuns.

– Nu, nu poţi!… Ce faci?

Dar Liesel nu mai era în bancă, mergea încet, cu trupul ţeapăn spre catedră. Luă cartea şi o deschise la o pagină oarecare.

– Bine atunci, zise Sora Maria. Vrei să o faci? Fă-o!

– Da, soră.

După o privire rapidă către Rudy, Liesel îşi coborî privirea şi examină pagina.

Când se uită din nou în sus, camera parcă era sfâşiată, apoi recompusă. Toţi copii erau striviţi chiar în faţa ochilor săi, iar ea îşi imagină cum citeşte victorioasă toată pagina fără greşeală şi fluent.

UN CUVÂNT-CHEIE: Îşi imagină.

– Haide, Liesel!

Rudy sparse tăcerea.

Hoţul de cărţi privi din nou în jos, spre cuvinte.

„Haide! rosti Rudy pe muteşte de data aceasta. Haide, Liesel!”

Sângele vuia. Propoziţiile erau înceţoşate.

Pagina albă deveni brusc scrisă într-o altă limbă şi lacrimile care erau pe cale să-i curgă din ochi nu o ajutau deloc. Nici nu mai putea vedea cuvintele.

Şi soarele. Soarele îngrozitor. Exploda prin fereastră – sticla era împrăştiată peste tot – şi strălucea direct spre fata incapabilă. „Poţi să furi o carte, dar nu o poţi citi!”

În minte îi veni o soluţie.

Respirând, respirând, începu să citească, dar nu din cartea din faţa ei. Era ceva din Manualul groparului. Capitolul trei: „În caz de zăpadă”. Îl memorase ascultând vocea lui papa.

– În caz de zăpadă, vorbi ea, trebuie să vă asiguraţi că folosiţi o sapă bună. Trebuie să săpaţi adânc, nu puteţi fi leneşi. Pământul este greu de străpuns. Din nou, trase un bulgăre de aer în piept. Desigur, este mai uşor să aşteptaţi cea mai caldă parte de a zilei, când… S-a sfârşit.

Cartea îi fu smulsă din strânsoare şi fu pedepsită.

– Liesel. Afară!

În timp ce îi era administrat un mic Watschen, îi putea auzi râzând în clasă, printre altoielile sorei Maria. Îi vedea. Toţi acei

1 ... 15 16 17 ... 118
Mergi la pagina: