Cărți «Scara magică spre succes descarcă cărți motivaționale online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
De la electron la cea mai mare stea din univers și orice lucru material care se află între aceste extreme, toate oferă dovezi clare că una dintre primele legi ale naturii este aceea a organizării. Norocos este acela care recunoaște importanța acestei legi și își face o preocupare din a se familiariza cu multiplele feluri în care funcționează această lege nemaipomenită.
Cei iscusiți într-ale afacerilor nu doar că au recunoscut importanța legii efortului organizat, dar au și făcut din această lege fundamentul puterii lor.
Fără să aibă nici un fel de cunoaștere privitoare la principiul chimiei mentale, mulți au acumulat o putere imensă prin simpla organizare a cunoașterii pe care o posedau. Majoritatea celor care au descoperit principiul chimiei mentale și care l-au folosit pentru atingerea unei Minți Supreme au dat peste această cunoaștere din pură întâmplare; de multe ori n-au recunoscut natura reală a descoperirii lor și n-au înțeles sursa puterii lor.
Autorul acestei cărți consideră că toți oamenii care fac în prezent uz conștient de principiul chimiei mentale în vederea expansiunii propriei puteri prin intermediul îmbinării minților ar putea fi numărați pe degetele de la două mâini și tot ar rămâne probabil câteva degete nefolosite la numărătoare.
Dacă acest calcul estimativ este măcar aproximativ adevărat, atunci cititorul va înțelege imediat că nu există nici cel mai mic pericol ca domeniul practicii chimiei mentale să devină suprapopulat.
E un fapt bine cunoscut acela că unul dintre cele mai dificile obiective pentru orice om de afaceri este acela de a-și face asociații să-și coordoneze eforturile în spiritul armoniei. A induce cooperare continuă între un grup de muncitori este aproape imposibil în orice întreprindere. Doar cei mai eficienți lideri pot atinge acest atât de dorit obiectiv, dar o dată la foarte mulți ani un astfel de lider se va ridica deasupra orizontului în domeniul industriei, afacerilor sau finanțelor, și atunci lumea întreagă va auzi de un Henry Ford, un Thomas A. Edison sau un John D. Rockefeller.
Puterea și succesul sunt termeni sinonimi! Cele două își dau naștere reciproc. De aceea, orice persoană care posedă cunoașterea și capacitatea de a obține putere prin coordonarea armonioasă a indivizilor poate înregistra succes în orice întreprindere rezonabilă.
Dar să nu se înțeleagă că o Minte Supremă va răsări imediat, precum ciuperca după ploaie, din fiecare grup de minți care pretind că s-au coordonat în spiritul armoniei!
Armonia, în adevăratul sens al acestui cuvânt, este la fel de rară în interiorul grupurilor de oameni pe cât de autentică este credința creștină în rândurile celor care se proclamă creștini.
Armonia este nucleul în jurul căruia starea mentală cunoscută drept Mintea Supremă trebuie să se dezvolte. În lipsa acestui element al armoniei, Mintea Supremă nu poate exista: iată un adevăr care nu poate fi repetat suficient de des.
Când președintele Woodrow Wilson a propus Liga Națiunilor, precursoarea Națiunilor Unite, avea în minte dezvoltarea unei Minți Supreme, o combinare a minților internaționale. Concepția lui Wilson era ideea umanitaristă cea mai vastă creată până atunci de mintea omenească, pentru că era vorba de un principiu ce cuprinde suficientă putere pentru a stabili o adevărată Frăție a Oamenilor pe Pământ.
Marea unitate a minților din viitor va fi măsurată în mare parte prin timpul de care este nevoie pentru ca marile universități și instituțiile nonsectare de învățământ să înlocuiască ignoranța și superstiția prin înțelegere și înțelepciune. Acele vremuri se apropie cu pași repezi.
Psihologia întrunirilor în scopul renașterii
Vechea ceremonie religioasă cunoscută drept „renaștere2“ oferă o oportunitate favorabilă de a studia principiul chimiei mentale cunoscut drept Mintea Supremă.
Muzica joacă un rol important în aducerea armoniei esențiale în procesul îmbinării minților dintr-un grup în cadrul unei ceremonii a renașterii. Fără muzică, ceremonia de „renaștere“ ar fi lipsită de sare și piper.
În timpul slujbei de renaștere, liderul întrunirii nu are nici o dificultate în a crea armonie între mințile adepților săi, dar este un fapt bine cunoscut acela că această stare de armonie nu se menține în lipsa liderului, iar dacă acesta dispare, Mintea Supremă pe care a creat-o pentru un interval definit de timp se dezintegrează.
Prin stârnirea naturii emoționale a adepților săi, liderul spiritual nu întâmpină nici o greutate, în condițiile scenografiei potrivite și cu ajutorul efectului de înfrumusețare al muzicii adecvate, în a crea Mintea Supremă pe care o pot percepe toți cei care intră în contact cu ea. Aerul însuși se încarcă cu energie pozitivă, plăcută, care schimbă chimia tuturor minților prezente.
Liderul spiritual numește această energie „Sfântul Duh“.
Autorul acestei cărți, prin experimentele pe care le-a realizat împreună cu un grup de cercetători științifici și subiecți care nu erau la curent cu natura experimentelor, a creat aceeași stare de spirit și aceeași atmosferă pozitivă fără să o numească Sfântul Duh.
De multe ori, autorul acestei cărți a fost martorul creării aceleiași atmosfere pozitive într-un grup de femei și bărbați angajați în vânzări.
Autorul acestei cărți l-a ajutat pe Harrison Parker, fondatorul Societății Cooperative din Chicago, să inițieze o școală de vânzări și, cu ajutorul aceluiași principiu al chimiei mentale pe care liderii spirituali îl numesc Sfântul Duh, a transformat natura unui grup de 3 000 de bărbați și femei (toți, fără experiență anterioară în vânzări), așa încât aceștia au vândut acțiuni de peste 10 000 000 de dolari în mai puțin de nouă luni și au câștigat peste un milion de dolari pentru ei înșiși, într-o vreme în care oamenii câștigau doar o foarte mică parte din această sumă.
S-a demonstrat că o persoană obișnuită care se înscria în această școală atingea apogeul puterii sale în domeniul vânzărilor în intervalul unei săptămâni, după care era nevoie de o revitalizare a creierului individual prin intermediul unei întâlniri de grup. Aceste întâlniri pe tema vânzărilor erau conduse mai mult sau mai puțin conform acelorași principii precum ceremoniile moderne