— Nu eşti nici pe departe primul elev care să îşi dorească  diadema, spuse ea dispreţuitor. Generaţii întregi de elevi m-au hăituit cu...

— Nu este pentru că vreau note mai bune! îi strigă Harry. 

Este vorba despre Cap-de-Mort... Înfrângerea lui Cap-de-Mort... Sau nu te interesează asta? Fantoma nu putu să roşească, dar  obrajii transparenţi îi deveniră mai opaci şi răspunse cu o voce înflăcărată:

— Bineînţeles că mă... cum îndrăzneşti să sugerezi că...

— Atunci, ajută-mă!

Fantoma devenea tot mai neliniştită.

— Nu, nu este o problemă de... se bâlbâi ea. Diadema mamei mele...

— A mamei tale?

Părea supărată pe ea însăşi.

— Când eram în viaţă, spuse ea pe un ton rigid, am fost  Helena Ochi-de-Şoim.

— Eşti fiica ei? Dar atunci înseamnă că trebuie să ştii ce s-a  întâmplat cu diadema!

— Cu toate că diadema conferă înţelepciune, spuse ea,  făcând în mod evident eforturi pentru a nu se pierde cu firea,  mă îndoiesc că ţi-ar putea spori cu mult şansele de a-1 învinge pe vrăjitorul care îşi spune Lordul...

— Tocmai ţi-am spus că nu vreau să o port! spuse Harry  aprig. Nu am timp să îţi explic, dar, dacă îţi pasă de Hogwarts,  dacă vrei să îl vezi pe Cap-de-Mort detronat, trebuie să îmi spui  tot ce ştii despre diademă!

Doamna Gri rămase nemişcată, plutind în aer, uitându-se în jos la el, şi Harry fu cuprins de deznădejde. Bineînţeles, dacă  ar fi ştiut ceva, le-ar fi spus lui Flitwick sau lui Dumbledore,  care trebuie că îi puseseră cândva aceeaşi întrebare. Clătinase deja din cap şi dăduse să plece, când vocea ei joasă se făcu auzită din nou:

— Am furat diadema de la mama mea.

— Ai... ce ai făcut?

— Am furat diadema, repetă Helena Ochi-de-Şoim în şoaptă.  Am vrut să fiu mai deşteaptă, mai importantă decât mama mea.  Amfugit cu ea. Harry nu ştia cum reuşise să îi câştige încrederea şi nici nu o întrebă. Doar ascultă cu atenţie, în timp ce ea continuă:

— Se spune că mama nu a recunoscut niciodată că i-a  dispărut diadema, pretinzând că încă o mai avea. A ascuns  pierderea acesteia, trădarea mea îngrozitoare, chiar şi faţă de fondatorii şcolii.

— Apoi, mama s-a îmbolnăvit grav. In ciuda perfidiei mele,  şi-a dorit cu disperare să mă mai vadă o ultimă dată. L-a trimis  să mă caute pe cel care mă iubea, cu toate că îi respinsesem  toate avansurile. Ştia că nu se va lăsa până ce nu mă va fi găsit.  Harry aşteptă. Doamna Gri trase aer în piept şi îşi dădu capul pe spate.

— M-a descoperit în pădurea unde mă ascunsesem. Când am refuzat să mă întorc cu el, a devenit violent. Baronul a fost  întotdeauna foarte temperamental. Furios că îl refuzasem, gelos  pe libertatea mea, m-a înjunghiat.

— Baronul? Adică...

— Da, Baronul Sângeros, spuse Doamna Gri, ridicându-şi  într-o parte pelerina pe care o purta şi arătându-mi o rană  întunecată pe pieptul alb. Când a văzut ce făcuse, a fost copleşit  de remuşcări. A luat arma cu care îmi luase viaţa şi s-a sinucis.  Chiar dacă au trecutsecole, încă mai poartă lanţuri în semn de penitenţă... aşa cum şi merită, adăugă ea cu amărăciune.

— Şi... diadema?

— A rămas acolo unde o ascunsesem în momentul în care lam auzit pe baron venind prin pădure. Am ascuns-o într-un  trunchi scobit.

— Intr-un trunchi scobit? repetă Harry. Ce copac? Unde era?

— Intr-o pădure din Albania. Un loc singuratic, foarte departe de mama mea.

— Albania, repetă Harry.

Totul căpăta sens şi acum abia pricepea de ce îi spunea lui ce nule spusese lui Dumbledore şi lui Flitwick. Ai mai spus  povestea asta cuiva, nu-i aşa? Unui alt elev?

Doamna Gri închise ochii şi încuviinţă din cap.

— Nu... am ştiut... Era... cuceritor. Părea să... să înţeleagă... să fie înduioşat... Da, se gândi Harry, Tom Cruplud trebuia să fi  înţeles fără îndoială dorinţa Helenei Ochi-de-Şoim de a avea  obiecte fabuloase, care nu erau ale ei de drept.

— Ei bine, nu ai fost prima persoană de la care Cruplud a  extras informaţii cu măiestrie, şopti Harry. Când voia, putea să  fie foarte fermecător... e să afle unde se afla diadema pierdută,  de la Doamna Gri. Călătorise până în pădurea aceea îndepărtată şi luase diadema din ascunzătoare, poate imediat  după ce terminase şcoala, chiar înainte să fi început să lucreze la magazinul lui Borginşi Burke.

Şi cum să nu i se fi părut pădurea aceea izolată din  Albania refugiul ideal, când, mulţi ani mai târziu, Cap-de-Mort avusese nevoie de un loc unde să se ascundă, fără să fie deranjat de nimeni, timp de zece ani?

Dar, odată ce devenise preţiosul său Horcrux, diadema nu 

fusese lăsată într-un copac neînsemnat... Nu, diadema fusese adusă în secret înapoi unde îi era locul şi Cap-de-Mort trebuia  să o fi lăsat...

— ... În noaptea când a cerut postul de profesor! spuse Harry, încheindu-şi gândul.

— Poftim?

— A ascuns diadema în castel, în noaptea în care i-a cerut lui Dumbledore să îl lase să predea! spuse Harry.

Faptul că o spunea cu voce tare îl ajută să pună totul cap la  cap.

— Trebuie să fi ascuns diadema în timp ce urca sau cobora  spre biroul lui Dumbledore! Dar tot merita să încerce să  primească postul. Atunci ar fi avut şi ocazia să fure sabia lui  Cercetaş. Mulţumesc, mulţumesc! Harry o lăsă plutind acolo,  complet uluită. Se uită la ceas după care se întoarse în hol. Era  douăsprezece fără cinci minute şi, cu toate că acum ştia care e ultimul Horcrux, nu era cu nimic mai aproape de a descoperi  unde se afla. Generaţii întregi de elevi nu reuşiseră să găsească diadema; aceasta sugera că nu se afla în Turnul Ochilor-deŞoim, dar, dacă nu era acolo, atunci, unde? Ce ascunzătoare descoperise Cap-de-Mort în castelul Hogwarts, despre care crezuse că avea să rămână secretă pentru totdeauna?

Adâncit în speculaţii disperate, Harry o luă pe-un coridor, dar abia