Toţi Prăsitorii supravieţuitori fuseseră testaţi şi găsiţi în esenţă sterpi. „în esenţă” însemna că dacă ar fi avut copii, aceştia ar fi fost mutanţi. Aveau să aibă miros necorespunzător. Lipsiţi de un Protector care să le poarte de grijă, urmau să moară iute.

Pentru Phssthpok, cel mai important dintre descendenţii săi rămaşi în viaţă era cel mai tânăr, Ttuss, o femelă în vârstă de doi ani.

El se afla la limita timpului. Peste treizeci şi doi de ani, Ttuss avea să atingă vârsta schimbării. Avea să devină o fiinţă inteligentă şi bine protejată, cu piele groasă din care ricoşa un cuţit de cupru şi cu puterea de a ridica o greutate de zece ori mai mare decât cea a propriului ei corp. Ideal concepută pentru luptă, ea nu va avea absolut nimic pentru care să lupte.

Va înceta să mănânce. Va muri, şi Phssthpok va înceta la rându-i să mănânce. Durata vieţii lui Ttuss avea să fie restul duratei vieţii sale.

Uneori, însă, un Protector poate adopta ca descendenţi întreaga specie Pak. În cel mai rău caz, el va beneficia de absolut toate ocaziile de a-şi găsi un scop în viaţă. Întotdeauna, există timpi morţi pentru un Protector fără copii, întrucât el nu are motive de luptă. Şi există un loc spre care să se îndrepte.

* * *

Biblioteca era la fel de străveche ca şi deşertul radioactiv care o înconjura. Deşertul acela n-avea să fie niciodată recultivat; la fiecare mie de ani, îl însămânţau cu radiocobalt, astfel ca nici un Protector să nu-l poată râvni. Protectorii puteau străbate deşertul; ei nu aveau gonade care să fie distruse de particulele subatomice. Prăsitorii n-o puteau face.

Cât de veche era Biblioteca? Phssthpok nu ştiuse niciodată răspunsul la această întrebare şi, de fapt, nici nu-l interesase. Secţiunea dedicată zborurilor spaţiale avea vârsta de trei milioane de ani.

Venise la Bibliotecă însoţit de mai mulţi… nu prieteni, ci tovarăşi de nefericire, foşti membri ai familiilor Pitchok, lipsiţi de copii. Biblioteca era uriaşă şi dezordonată, un vălmăşag de cel puţin trei milioane de ani de cunoştinţe Pak, clasificată în secţiuni în funcţie de subiecte. Evident, adesea, aceeaşi carte figura în mai multe secţiuni. La intrare, fiecare o apucase în altă direcţie, şi Phssthpok, nu mai revăzuse pe nici unul dintre ei vreme de treizeci şi doi de ani.

El petrecuse toţi anii aceia într-o singură sală vastă, un labirint de cărţi puse pe rafturi, din podea până în tavan. În colţuri, existau recipiente cu rădăcini de arborele-vieţii, umplute permanent de custozi. Câteodată, se aduceau şi alte alimente: carne, legume, fructe, orice era disponibil pentru Protectorii fără copii, care preferaseră să slujească Biblioteca decât să moară. Rădăcina arborelui-vieţii constituia hrana perfectă pentru un Protector, deşi acesta putea mânca aproape orice.

Apoi — cărţile.

Cărţile erau aproape indestructibile. Ele ar fi ieşit precum meteoriţii înaripaţi din inima unei explozii de hidrogen fuzionând. Erau scrise mai mult sau mai puţin în limbajul actual şi erau permanent recopiate de bibliotecari, o dată cu modificările limbii. În sala în care se oprise Phssthpok, toate cărţile se refereau la spaţiu şi la călătorii spaţiale.

Toate tratatele de filosofie a zborului spaţial păreau să facă aceeaşi afirmaţie fundamentală: într-o bună zi, neamul Pak trebuia să-şi găsească un nou cămin — prin urmare, orice contribuţie la tehnicile zborului spaţial contribuia la nemurirea speciei. Phssthpok putea accepta ipoteza respectivă, ştiind că un Protector care nu credea în ea n-ar fi scris niciodată o carte pe marginea unui asemenea subiect. Existau zeci de mii de consemnări ale unor călătorii interplanetare şi interstelare, începând cu o explorare fantastică întreprinsă cu aproape trei milioane de ani în urmă de către un grup, care pornise cu un asteroid sfredelit în interior, căutând stele galbene pitice în braţele galaxiei. Existau texte tehnice despre aproape orice avea legătură cu spaţiul: nave, astronavigaţie, ecologie, miniaturizare, fizică nucleară şi sub-nucleară, materiale plastice, gravitaţie şi modul ei de întrebuinţare, astronomie, astrofizică, consemnările unor exploatări miniere de pe diverse planete din sistemul lor solar şi din altele vecine, desene pentru un ipotetic statoreactor Bussard (într-o lucrare neterminată, scrisă de un Protector care se plictisise la jumătatea ei), desene pentru motoare ionice, teorii despre plasmă, vele solare…

Phssthpok începuse din stânga şi se deplasase în jurul sălii.

Alesese mai degrabă la întâmplare secţiunea călătoriilor spaţiale — i se păruse mai puţin ticsită decât celelalte. Nu-l fermeca romantismul spaţiului cosmic. Preferase totuşi să rămână acolo, decât să ia totul de la început în altă parte. Era posibil să aibă nevoie de fiecare minuţel al celor treizeci şi patru de ani de graţie, indiferent unde ar fi ales să lucreze. În douăzeci şi opt de ani, citise toate cărţile din secţiunea Astro-nautică fără să găsească nimic care ar fi trebuit iniţiat fără întârziere.

Să înceapă un proiect de migrare? Problema nu era chiar atât de urgentă. Soarele Pak mai avea de trăit destule sute de milioane de ani… probabil mai mult decât specia Pak, ţinând seama de permanenta stare de război. Iar probabilitatea unei catastrofe era redusă. În centrul galaxiei, stelele galbene erau puţine; ar fi trebuit să călătorească departe, cu echipajul Protector luptându-se în permanenţă pentru preluarea controlului navei. Mai mult chiar, era posibil ca nucleele galactice să explodeze în reacţii supernova în lanţ. Un proiect de migrare ar fi trebuit realmente să-şi îndrepte atenţia asupra braţelor galactice.

Prima expediţie care încercase aşa ceva avusese o soartă jalnică.

Atunci? Să se alăture personalului Bibliotecii? Se gândise de multe ori la asta, dar întotdeauna răspunsul fusese acelaşi. Indiferent cu ce aspect al Bibliotecii s-ar fi ocupat, viaţa lui ar fi depins de alţii. Pentru a-şi păstra voinţa de a trăi, el trebuia să ştie că toţi confraţii lui vor beneficia de munca sa în Bibliotecă. Dacă descoperirile ar fi încetat, dacă credinţa lui ar fi suferit, ar fi descoperit brusc că nu-i mai era foame.

Era înspăimântător să nu-ţi mai fie foame. În decursul ultimelor decenii, se întâmplase de câteva ori. De fiecare dată, Phssthpok se silise să recitească