O să fac o treabă mai bună de-acum înainte. În loc să mă bazez pe o reacție completă, o să fac „curățări de hidrogen” frecvente, cu o flacără mai mică. O să dispară puțin câte puțin prin ardere, în loc să se acumuleze la niveluri care l-ar putea omorî pe Mark.

Am o mulțime de timpi morți. Zece ore pentru umplerea fiecărui rezervor de CO2. Durează doar douăzeci de minute ca să reduc hidrazina și să ard hidrogenul. O să-mi petrec restul timpului uitându-mă la televizor.

Și, serios… E clar că generalul Lee poate să dovedească o mașină de poliție. De ce nu se duce Roscoe direct la ferma Duke ca să îi aresteze când nu sunt în mașină?

CAPITOLUL 6

Venkat Kapoor reveni în biroul său, își lăsă servieta să cadă pe podea și se prăbuși pe scaunul de piele. Se uită o clipă pe fereastră. Biroul lui din Clădirea 1 îi oferea o vedere panoramică asupra parcului mare din mijlocul complexului Centrului Spațial Johnson. Dincolo de parc, zeci de clădiri împrăștiate dominau priveliștea până departe, spre Lacul Mud.

Privind ecranul computerului, văzu că are patruzeci și șapte de e-mailuri necitite care îi solicitau urgent atenția. Puteau să aștepte. Astăzi fusese o zi tristă. Astăzi avusese loc serviciul funerar pentru Mark Watney.

Președintele rostise un discurs, lăudând curajul și sacrificiul lui Watney, precum și acțiunile rapide ale comandantului Lewis pentru a-i aduce pe toți ceilalți în siguranță. Prin intermediul comunicațiilor cu rază lungă de acțiune de pe Hermes, comandantul Lewis și echipajul supraviețuitor îl elogiaseră din spațiul interplanetar pe tovarășul lor răposat. Mai aveau de îndurat încă zece luni de călătorie.

Directorul rostise și el un discurs, amintindu-le tuturor că zborul spațial este incredibil de periculos, precum și faptul că nu ne vom pleca în fața adversităților.

Îl întrebaseră pe Venkat dacă voia să țină un discurs. Refuzase. La ce ar fi servit? Watney era mort. Niște cuvinte frumoase din partea directorului misiunilor pe Marte nu l-ar fi adus înapoi.

— Ești bine, Venk? se auzi o voce familiară de pe culoar.

Venkat se răsuci cu scaunul.

— Presupun că da, spuse el.

Teddy Sanders își scutură o scamă de pe blazerul altminteri imaculat.

— Ai fi putut rosti un discurs.

— N-am vrut. Știi asta.

— Mda, știu. Nici eu n-am vrut. Dar sunt directorul NASA. Era întrucâtva de așteptat. Ești sigur că te simți bine?

— Da, o să fiu bine.

— Bine, spuse Teddy trăgându-și manșetele. Atunci să ne întoarcem la lucru.

— Sigur, spuse Venkat ridicând din umeri. Să începem cu autorizarea timpului meu de satelit.

Cu un oftat, Teddy se rezemă de perete.

— Iar începi cu asta?

— Da, zise Venkat. Iar încep cu asta. Care e problema?

— Bine, explică-mi. Ce cauți, mai exact?

Venkat se aplecă spre el.

— Ares 3 a fost un eșec, dar putem să ne-alegem cu ceva din asta. Avem fonduri pentru cinci misiuni Ares. Cred că putem face Congresul să finanțeze o a șasea.

— Nu știu, Venk…

— E simplu, Teddy, insistă Venkat. Au evacuat după șase zile solare. Există acolo rezerve pentru aproape încă o întreagă misiune. Costurile ar reprezenta doar o fracțiune din cele ale unei misiuni obișnuite. De obicei e nevoie de paisprezece sonde de aprovizionare preliminară ca să pregătească un sit. Am putea trimite ceea ce lipsește cu doar trei. Poate două.

— Venk, situl a fost lovit de o furtună de nisip cu 175 de km/h. E în stare destul de proastă.

— De-asta am nevoie de imagini, explică Venkat. Îmi trebuie doar câteva instantanee ale sitului. Am putea afla o mulțime de lucruri.

— Cum ar fi? Crezi că o să trimitem oameni pe Marte fără să fim siguri că totul funcționează perfect?

— Nu trebuie să fie totul perfect, spuse rapid Venkat. Dacă e ceva stricat, trimitem piese.

— Cum ne dăm seama din imagini ce e stricat?

— E numai un prim pas. Au evacuat situl pentru că vântul reprezenta un pericol pentru VAM; dar habitatul poate rezista la condiții mult mai dure. E posibil să fie în continuare întreg. Din imagini ar fi evident. Dacă a plesnit, s-ar fi făcut praf și s-ar fi prăbușit. Dacă e în continuare în picioare, atunci toate cele dinăuntru sunt în regulă. Iar roverele sunt solide. Pot să reziste la orice furtună de nisip de pe Marte. Lasă-mă să arunc o privire, Teddy, asta e tot ce vreau.

Teddy se duse până la ferestre și privi întinderea vastă a clădirilor.

— Nu ești singurul care vrea timp de satelit, știi? Se apropie misiunile de furnizare Ares 4. Trebuie să ne concentrăm pe craterul Schiaparelli.

— Nu înțeleg, Teddy. Care e problema? zise Venkat. Mă refer la asigurarea unei alte misiuni. Avem doisprezece sateliți pe orbită în jurul lui Marte, sunt sigur că poți să te dispensezi câteva ore de unul sau doi. Pot să-ți dau pentru fiecare dintre ei perioadele când vor fi în unghiul optim ca să fotografieze Ares 3…

— Nu e vorba despre timpul de satelit, Venk, spuse Teddy întrerupându-l.

Venkat îngheță.

— Atunci… dar… ce…

Teddy se întoarse și-l privi.

— Suntem o organizație de domeniu public. Aici nu există informații secrete sau securizate.

— Așa, și?

— Toate imaginile pe care le luăm ajung direct la public.

— Din nou: așa, și?

— Corpul lui Mark Watney o să fie la douăzeci de metri de habitat. Poate parțial îngropat în nisip, dar în continuare foarte vizibil și cu o antenă de telecomunicații ieșindu-i din piept. Toate imaginile pe care le luăm o să arate asta.

Venkat se uită în gol. Apoi se încruntă.

— Din cauza asta mi-ai refuzat cererile de imagistică vreme de două luni?

— Haide, Venkat…

— Serios, Teddy? zise el. Te temi de o problemă de PR?

— Obsesia presei pentru moartea lui Watney începe în sfârșit să se stingă, spuse Teddy pe un ton calm. Vreme de două luni am avut încontinuu publicitate proastă. Serviciul funerar de azi le-a oferit oamenilor un deznodământ, iar presa se poate orienta spre altă poveste. Ultimul lucru pe care-l vrem e să dezgropăm din nou totul.

— Și-atunci, ce facem? Trupul lui Watney n-o