nu vroia să iasă din casă. Ei l-au prins cu forţa să-l ia, omul s-a prins cu mînăle de stîlpu hornului, cum era pe atunci, casele bătrîneşti pe la sate aveau cuptor de copt pîne şi hornul avia doi stîlpi în faţă. Omul s-a prins cu mînile de stîlp, ei cînd l-au zmucit o dată, omul nu a dat drumu mînilor şi homu s-a răsturnat în mijlocu casei. Femeia şi copiii au început să răcniască, dar nu a folosit la nimic. L-au luat şi l-au pus în maşină. Alţii dintre ei au rămas puţin în urmă şi au tehăit{8} femeia şi copiii să nu să audă zarvă prin sat. Dar flăcăii erau tupilaţi prin dos şi au văzut totul.

În altă noapte au mers la altă casă. Era omul acela bolnav tare, care nici nu putia să se rădice din pat. L-au luat pe braţe şi l-au pus în maşină. Femeia şi copiii la fel răcniau, dar nu mai ajuta cu nimic.

Aşa au răpit mulţi oameni. Flăcăii şi tineretu vedeau tot ce să petrecia în timpu nopţii. A băgat o frică în ei, nemaipomenită. Ziua au începui să vie ordine noi prin sat. Au început să cerceteze cîte hectare de pămînt are omu şi-i punia cîtă pîne la hectar să deie la stat, aşa că nu-i rămînia omului nimic. Dacă era pămîntul slab, nici nu-i ajungia să deie atîta cît au pus ei norma. Mai scutura de prin poduri rămăşiţele ce erau de prin anii din urmă şi împliniau norma.

Acuma bărbatul meu a văzut cît sînt de buni moscalii şi şi-a cunoscut fapta ce a făcut-o, dar de acuma era prea tîrziu. Îl mîna cu caii, cu caruţa, la cărat prund. Au început să facă un aicroport la Lujeni după Sadagura. Nu venia cu săptămînile acasă. La pădure la carat lemne, la gară, unde îl mînă acolo să ducia. Nu să punia cu nimic împotrivă ca să le între în voie. Dar vorba bătrînească, du-l toată săptămîna pe drac în spate, dacă sîmbăta l-ai pus jos, tot nu-i bine. Aşa săracu şi bărbatu meu. Toate dările cîte i-au cerut li-a împlinit, aci şi unde l-ar fi trimăs, s-a dus, nu s-a pus o dată împotrivă.

Aşa s-a băgat în toată lumia o frică nemaipomenită de mare. Tineretu nu mai era vesel niciodată de aceştia toate cîte le-a văzut. Se strîngiau, se întîlniau pe drum, tot sfătuiau toţi grămăjoară. Aşa a trecut toată vara şi toamna anului 1940 şi a venit sărbătorile Crăciunului. S-a petrecut totul aşa parcă era după o înmormîntare. Parcă căuta fiecare să nu piardă obiceiul sărbătorilor, dară să vedia în faţa fiecăruia că nu mai este vesel, cu ohotă{9}, cum erau în alţi ani de sărbătorile aceştia.

Au trecut sărbătorile, au îmblat cu colinda, au făcut joc, aşa cum era obiceiu, dar pe urmă ce să vezi. Cam pe la jumătatea lunei ianuarie 1941, s-a strîns tineretu, flăcăii şi bărbaţii, tineri însuraţi, poate peste o sută de persoane, şi au plecat într-o noapte pe valea Prutului. A trecut graniţa în România printr-un sătişor care se chema Lunca.

Nu a ştiut nimeni de prigăteala asta. Nu a spus nime nimic, nici copiii la părinţi, nici bărbaţii la niveste, numai s-a auzit a doua zi deminiaţa ce s-a petrecut noaptia. A rămas lumia şi mai mîhnită şi mai pe gînduri, dară totuşi îşi vedia fiecare de triabă, care pe acasă, care îi mîna pe la tăiet pădure. La noi au fost mari păduri. Au fost cohalite, îngrijite. Cînd întrai în pădure, era aşa ca într-o grădină frumoasă. Copacii de tăiat să alegiau, care bătrîni, care ceva bolnavi. Dacă să tăia copacu, strîngia tot cracăşorul, sau dacă să tăia undeva pentru material, să punia în loc pădure tînără. Dară în timpu ista au scos lumia la taiet pădure, pravaliau copacii delaolaltă. Care singuri erau la taiet, care cu caruţăle, la carat la gară. Nu dovideau trenurile de carat lemne, cît de foc cît de material. În fine, asta aşa merge orişiunde. Dară groaza ce s-a vîrît în lume totuşi zăcia în ascuns.

Cam pe la începutul lunei februarie, tot în anu 1941, s-a format a doilea transport de lume. Tineret, bărbaţi, flăcăi, fete şi neveste tinere, mult mai mulţi decît rîndu dintîi. S-au pornit iarăşi să triacă graniţa în România, dară de data asta nu li-a mărs. Au fost trădaţi. S-a găsit cineva şi i-a vîndut. Numai ci au eşit din sat şi a fost miliţia anunţată. Au sunat îndată la graniţă şi acolo îi aştepta de acuma. Totuşi au dat năvală şi a trecut o mică parte, dar cei mai mulţi au fost cosiţi cu mitraliera şi au rămas morţi şi răniţi. O parte au fost prinşi şi luaţi la închisoare. Dintr-asta au început năcazurile. După un timp scurt, a venit miliţia în sat şi au început să facă cercetări, dară satul era mai mult de jumătate gol. Cum au început cercetările de prin februarie, au ţinut pînă prin aprilie. Chema la primărie familia din care a fugit cineva la graniţă. Părinţii la care s-au dus copiii, nevestele la care s-au dus bărbaţii. Sta lumia foarte cu grije şi cu frică de nenorocirile ce s-au petrecut la graniţă. Fruntia tineretului a eşit din sat şi au rămas aproape toţi cosiţi la graniţă. Nu mai pot să pun cu cuvinte aici cum era lumia de amărîtă şi tristă. În fine, nu era ce face nimic. Îşi vedia fiecare cum putia de triabă, care pe lîngă casă, care oliacă mai cu putere îi mîna în alte părţi la lucru, care la pădure aici aproape, care mai departe la munţi, tot la taiet pădure, care cu sloboda, numai cu toporu. Alţii, cu caii cu caruţa, nu veniau cu săptămînile acasă. Dar lumia era foarte supusă, unde îl mîna acolo mergia, nu sta nime împotriva.

Aşa s-a petrecut pînă prin luna lui mai. Cam pe la 20 mai, într-o siară, ce să vezi, au început să vie maşini în sat. Dar nu aşa una sau două, ci una după alta, poate a ţinut mai bine de un