cias. Au întrat fără număr de maşini în sat. Dar pe lîngă maşini, veniau o mulţime de miliţieni, care călări pe cai, care pe jos. S-au oprit toţi înaintea primăriei. Acolo era un tapşan, adică un loc destul de mare liber. Lumia săraca nu mai avia inimă în ea. Să trăgiau prin grădini pe ascuns unu la altu tremurînd şi să întrebau unu pe altu, oare ce are să fie dintr-asta? Unii că e un fel de trivagă{10}, alţii că vreau să rădice satu cu totu, alţii că vrau să mai ia tineretu care au mai rămas. Căci tot ei au chemat băieţii tineri, care mai erau prin sat, să se strîngă siara la Casa naţională, aşa să zicia atunci, dar acuma să zice la Club. Chiar în timpu cela erau strînşi, era plin Clubul de băieţi tineri. Era şi a nostru băiet, cel mai mare, Mitruţă, căci avia acuma 15 ani. Am început şi noi să tremurăm, căci de bună siamă, pentru asta a chimat băieţii şi i-a strîns la Club, să fie de-a gata să-i ia. Să svîrgolia şi bărbatul meu ca de moarte, dar în timp cînd noi ni vorbiam aceste vorbe, soseşte şi băietul acasă, căci ei nu au fost chemaţi pentru astă triabă, dar aşa ca să mai ţie lecţii cu tineretul. Ei cum au simţit atîta zarvă pe afară, nu au mai aşteptat să termine lecţiile şi s-au împrăştiat care şi în drumu lui, cum au dovedit, care pe uşi care pe fereşti. Au dispărut toţi din Club. Nu a fost pentru dînşii astă prigătială şi nu li-a zis nime nimic că s-au împrăştiat. Au zăbovit vreo două ciasuri, sau poate mai bine, maşinile şi miliţia înarmată înaintia primăriei. Mai aviau ceva de făcut cu documentele lor.

În timpul ista cineva ni-a şoptit că le trebuie încă doi oameni să iscălească şi apoi încep să rădice lumia care are pe cineva fugit la graniţă. Lumia, care mai din centru, nu mai dormia nime. Care a văzut ce a intrat în sat, sta toţi cu lumina stînsă, să trăgiau prin grădini, migieşii unu la altu, că pe drum li era frică, nu mai eşia nime. Şi tremurînd, parcă ar fi fost mijlocu iernii, să întrebau unii pe alţii, care ce are să fie asta. Unii că au să rădice satu cu totu, alţii că s-a început războiu şi au să ia bărbaţii la armată. Bărbatul meu îşi frîngia mînile şi nu mai putia să vorbiască nimic. Cînd întră în casă, să uita la copii, eşia iarăşi afară să mai vadă ce face lumia. Aşa s-a frămîntat ca de moarte pînă ni-a şoptit că pe aceia au să-i rădice, care au pe cineva din familie fugit la graniţă. Puţin ni-am mai liniştit şi am zis unu cătră altu, poate că ni-a trece pe noi acest pahar, căci din casă de la noi nu a fugit nime la graniţă. Totuşi nu am mai pus capu pe pernă pînă s-a făcut ziua albă. Şediam aşa tremurînd. Eşiam puţin afară, iarăşi în casă, nu ne putiam găsi locu să ne liniştim.

Peste scurt timp au început să se mişce maşinile şi călăreţii miliţieni care stau înaintea primăriei. Ei aviau listele gata făcute pentru lumia care aviau de ridicat. Au mai luat din primărie cîte un om ca să-i conducă, căci satul e destul de mare şi sînt uliţi încâlcite. Peste scurt timp, ce s-a început în sat, nici nu mai pot să povestesc. Au trecut vro 26 de ani de atunci şi acuma sînt cu condeiu în mînă să pun aceste cuvinte pe hîrtie. Mi să urcă păru în sus şi îmi mărg furnici prin tot trupu cînd îmi amintesc de momentele acelia. Au fost o mulţime de maşini. Au tras maşina la poarta omului, au întrat o ciată de miliţieni în ogradă, au înconjurat casa. Bătia în uşe, spunia să deschidă uşia. De bună siamă că lumia mai din fundu satului dormia, nu ştia nimic despre ce să petrecia în sat. Omul din somn, fără să ştie ce-i, deschidia uşia. O parte din miliţieni întrau în casă şi alţii stau împrejurul casei, pe afară, să nu între mai mult nime în casă, nici să nu iasă nime. Scula din somn copiii, femeia, cine se afla în casă, le spunia să se îmbrace, să miargă cu ei. Asta cred că îşi poate închipui orişicine cum au fost de plăcute momentele acelia, în timpul nopţii să te scoale din somn, să te trezeşti cu aşa ceva în casă. După ce-i scula din somn, mai semna ceva pe hîrtiile lor. îi cetia, dacă sînt toţi cîţi îi avia scris, dacă lipsia vro unu întreba unde se află, poate că era undeva luat la lucru sau un copil era la o bunică sau la un alt niam undeva. În acel moment mergia şi-i ducia şi pe urmă îi încărca în maşini.

Cînd a început să scoată lumia din casă, să o încarce pe maşini, s-a început un zgomot prin sat, de îţi păria că e sfîrşitul lumii. Glasuri de femei bocind, cum bocesc în urma mortului, copii răcnind, felurite glasuri, care la piept micuţi, care mai mărişori. Vitele prin grajduri răgiau, parcă presimţiâu că rămîn fără stăpîn, cînii în legătoare urlau. O mare groază şi frică a fost noaptia aceia. Cînd a început să se tragă zori de zi, au început şi maşinile încărcate cu femei, copii şi mai cîteva bulendre, ceva de îmbrăcat, de aşternut cu ei, toate s-au îndreptat spre gara Sadagura, au trecut toate prin faţa casei noastre, adică pe drumul central. Care mai avia putere bocea, care plîngia, care numai făcia din cap semn de rămas bun. Aieştia care să uitau, toţi numai să ştergiau de lacrimi. Era destul de dureros. Ziua aceia a fost aşa de tristă, ca după o înmormîntare. La casăle care au rămas goale, au pus cîte un păzitor, ca să nu se împrăştie, că au rămas vite, porci, oi, gobăi felurite, gîşte, raţe, curcani. Afară de aiestea, rîndu gospodăriei, căruţă, plug, grapă, sicicarne{11}, morişcă,