Pe urmă ce să vezi. A trecut o zi, a trecut două, eu eram aşa de tristă şi aşa mă duria inima de cele văzute, de nu mai ştiam ce-i cu mine. Cu toate că nu aviam pe nime aşia aproape din familie luat, totuşi de cîte ori mă puniam la mîncare, mă gîndiam la copilaşii ceia, care i-am auzit răcnind în noaptia aceia. Care unde să pun ei la masă, ce fac mamile lor, au cu ce îi hrăni? Aşterniam sara patul, la fel gîndul îmi era la ei. Oare unde dorm ei, pe ce se culcă ei? A venit sîmbăta, îi pun pe ai mei şi-i scald, îi spăl frumos, dar fără să vreu din ochi îmi curgeau lacrimi şi gîndul tot mi-i la copilaşii care i-am văzut pe maşină plîngînd. Mă gîndiam, astăzi e sîmbătă, oare mamele celia unde or fi cu copilaşii lor, oare astăzi că e sîmbătă îi spală pe ei, îi piaptănă? Aşa mă duria inima, parcă aviam o presimţire, dară nu ştiam ce mă aştiaptă.

Peste vro două zile, au început să vie femei şi bărbaţi cu caruţa, de prin Jucica, Cemauca. Pe acolo erau de pe acum înfiinţate deja colhoazele. Au venit pe la casăle care au rămas pustii şi au început a căra cele rămasă în gospodărie. Cînd te uitai, te duria inima. Vedeai nişte hoaţă dă femei sau fete, Dumnezeu le ştie, scotociau din casă în casă şi scotiau laicere, ţoluri, straie şi încarcau în căruţă. Trîntiau cu uşile, cînd în casă, cînd afară şi îmbiau mîndre. Aşa au carat vro două săptămîni de prin case straie, pîne de prin poduri, oale, blide. Au cărat totul. De pe afară căruţă, plug, grape, poloboc, covată, în fine, lăsa numai păreţi goi. Pe urmă au început cu dobitoacele cele vii. Întîi cu păsările. Încarcau cletci{12} cu găini, gîşte, reţe, căci la fiecare casă era cîte ceva. Apoi au început cu porcii. Treceau transporturi de căruţă încărcate cu porci mari, graşi. În altă căruţă scroafe cu purcei mici, în alta nişte godaci. Aşa că au avut tare mult ce căra. La urmă au scos vitele de prin grajduri. Li-au strîns la grămadă şi apoi li-au ales pe sorturi. Vacile cele cu lapte la o parte, bouţi, junci, sterpăciuni la altă parte, viţăii cei mai mici, încă la altă parte. Nişte vite mîndre ca nişte flori. Cînd li-a pornit să le mîie, parcă-ţi era mai mare jelia. Unile răgiau, altele boroncălăiau, nu să dau dusă, parcă ştiau că le iau ca pradă. În vro două săptămîni a curăţit totul. S-a terminat cu asta.

La două săptămîni a fost Duminica mare. În satul nostru să face hram la Duminica mare, dar în anul cela nu o mai fost nici un fel de hram. Lumia mîhnită, tristă, parcă nici nu avia poftă de vorbit. A trecut şi Duminica mare, iată joi, după Duminica mare, siara după ce s-a întunecat, a început iarăşi să vie în sat miliţie, căruţă şi maşini. Acuma am văzut că iarăşi au venit să mai rădice lume, căci au mai rămas o parte dintre cei ce aviau fugiţi la graniţă. Ne-am împlut iarăşi de groază şi de frică, dar parcă ne mai ţiniam firea. Ne îmbărbătam singuri, că noi nu avem pe nime fugit la graniţă şi la noi nu au ce căuta. Dar tot nu ne mai puteam culca.

Şediam cu lumina stinsă. Copiii au adormit, dar noi amîndoi şi mama şediam şi vorbiam prin întuneric. Cînd deodată a început cînele să latre. Ne uităm pe feriastră, de la poartă, a întrat o ciată niagră în ogradă. Cînd i-am văzut, parcă ni-a luat toată puteria şi am zis unu către altu: de acuma e gata cu noi. Peste cîteva secunde au înconjurat casa, cum le era obiceiu lor, şi alţii o bătut în uşe să le deschidem. Bărbatu a aprins întîi lampa şi pe urmă a deschis uşa. Cînd a deschis uşia, au întrat vro patru bărbaţi străini îmbrăcaţi în negru şi cu dînşii un om de sat. Cum au întrat în casă, s-au făcut că vrau să caute dacă nu avem armă. Au sculat copiii, au rădicat pemile, au scuturat aştemutu şi pe urmă ni-a pus pe toţi şi ni-a spus să stăm nemişcaţi. Ei s-au pus la masă, au scos nişte hîrtii, au mai scris nu ştiu ce într-însele, pe urmă ni-a cetit pe toţi.

Mama, copiii, noi, dacă sîntem toţi care ne avia scris. După ce ni-a cetit, ni-a spus: de acuma îmbrăcaţi-vă, în 15 minute să fiţi gata şi plecaţi cu noi. Bagaj nu aveţi voie nimic de luat.

Eu am prins a tremura. Aşa tremuram de-mi clănţăneau dinţii în gură, parcă ar fi fost ger de 40 de grade.

Am început să îmbrac copiii. Scăpam tot din mînă. Mă gîndiam, copiii îi îmbrac, dar ce am să fac cu mama, cum am să o iau, că ea nu poate să facă un pas. Am să o duc pe braţă, să o pun pe căruţă. Dar mai departe? Ea nu o să poată suporta greutăţile şi are să moară pe drum şi ce am să fac eu mai departe. Aiestea toate mi le-am înşirat repede în gînd. Aşa tremurînd am îmbrăcat copiii, m-am îmbrăcat şi eu, pe urmâ am început să o îmbrac şi pe mama. Bărbaţii ceia să uitau toţi după mine ce fac. Cînd au văzut că am început să o îmbrac şi pe mama, atunci ei mă întriabă de ce o îmbrac eu şi nu să îmbracă ea singură. Eu li-am spus că ea e bolnavă şi nu poate să se îmbrace. Ei au început mai cu răul la mine, ce bolnavă, că ea la trup, la faţă nu arată slabă. Eu am început mai tare să plîng şi le spun, iacă, aşa-i bolnavă, nu poate singură să se stăpînească. A mai spus şi omul acela de sat, care era cu dînşii, că ea acuma are 20 de ani de cînd e bolnavă şi stă în pat. Ei acuma