— Am ceva bani.

  — Poftim, mai ia şi de la mine.

  Plin de entuziasm, emoţionat şi agitat, maiorul Danby îi vârî lui Yossarian un teanc gros de bancnote italiene în mână şi i-o strânse cu ambele lui mâini, pentru a-şi domoli tremurul degetelor, dar şi pentru a-l încuraja.

  — Cred că e frumos acum în Suedia, remarcă el visător. Fetele de acolo sunt tare dulci. Şi oamenii sunt foarte civilizaţi.

  — Adio, Yossarian! strigă capelanul. Şi mult noroc! Eu o să rămân aici şi o să perseverez. Ne vom reîntâlni după ce vor înceta luptele.

  — Adio, domnule capelan. Îţi mulţumesc, Danby.

  — Cum te simţi, Yossarian?

  — Bine. Ba nu, sunt foarte speriat.

  — Asta-i bine, spuse maiorul Danby, fiindcă dovedeşte că eşti încă viu. Nu va fi prea amuzant.

  Yossarian se pregăti să iasă.

  — Ba va fi.

  — Vorbesc serios, Yossarian. Va trebui să fii cu ochii în patru în fiecare minut al fiecărei zile. Vor fi în stare de orice ca să te prindă.

  — O să fiu cu ochii în patru în fiecare minut.

  — Va trebui să sari.

  — O să sar.

  — Sari! strigă maiorul Danby.

  Yossarian sări. Târfa lui Nately stătea pitulată chiar în faţa uşii. Cuţitul cobori, rată la câţiva centimetri şi Yossarian decolă.

  JOSEPH HELLER s-a născut în 1923 la New York, unde trăieşte şi astăzi împreună cu soţia. Este unul dintre cei mai cunoscuţi romancieri ai Statelor Unite şi se numără printre puţinii scriitori ce nu pot fi etichetaţi epic, narativ sau tematic. Fără să se exerseze în nuvele de antrenament sau să urmeze cursuri de creative writing, Heller îşi descoperă un organ al comicului extrem de dezvoltat şi îşi prezintă întreaga creaţie în această cheie. Cărţile lui oscilează între umorul buf, al gagurilor, şi comedia neagră, cu escale bine alese în spaţiul comicului de situaţie sau de limbaj.

  Catch-22, romanul care l-a făcut celebru, apare în 1961 şi aruncă în aer o opinie publică intolerantă şi anchilozată, căreia nu-i venea să creadă că eroii americani din război pot fi şi caraghioşi, bântuiţi de spaime, nu doar supraoameni cu zâmbete panoramice. Closing Time, continuarea publicată după treizeci şi trei de ani, este ceva mai puţin abrazivă, dar evoluează pe aceleaşi coordonate. Dincolo de aceste două cărţi care, cu o doză bună de indulgenţă, ar putea fi numite „de război”, Heller explorează – tot în registru comic – şi alte piste. God Knows, bunăoară, este o relatare acidă şi ireverenţioasă a vieţii şi iubirilor Regelui David, în vreme ce Good as Gold, Something Happened, Picture This şi No Laughing Matter (ultima scrisă în colaborare cu Speed Vogel) surprind aspectele prozaice şi nespectaculoase ale visului american. Poate că tocmai reticenţa de a fi elogios în faţa miturilor definitorii ale Lumii Noi l-a costat pe Heller absenţa de pe listele de nominalizări pentru premiile literare care, ştie o lume întreagă, au răsplătit uneori supuşenia în dauna valorii, funcţionând circumstanţial şi nu axiologic.

  Trădat de jurii, scriitorul s-a consolat rapid cu popularitatea crescândă în rândul cititorilor, iar ecranizarea unora dintre romanele sale (dintre care cea după Catch-22 este de notorietate) l-au plasat pe podium în clasamentul simpatiei.

          SFÂRŞIT