Cărți «Scrisori către Luciliu descarcă cărți online gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Așa este, dragă Luciliu: ne luăm repede după părerile altora, nu cercetăm motivele temerii noastre și nu le analizăm, ci suntem cuprinși de panică și o luăm la fugă, ca soldații ceia pe care un nor de praf, stârnit de o turmă de oi, îi face să-și lase tabăra sau câte un zvon venit de nu știu unde îi vâră-n sperieți. Nu știu cum, dar cele deșarte ne tulbură mai mult; ce-i adevărat își are o anumită măsură, dar tot ce vine din auzite este lăsat la voia închipuirii și spaimei din mintea omului. Nu există de aceea spaimă mai primejdioasă, mai nestăvilită decât panica: celelalte sunt fără motiv; aceasta însă este spaimă de om nebun. Să cercetăm, prin urmare, lucrurile cu atenție. Să zicem că, probabil, vom da peste un necaz; dar deocamdată el nu există. Cât de multe lucruri neașteptate n-au dat peste noi și câte așteptări de-ale noastre au rămas neîmplinite! Chiar dacă ar fi să dai peste ea, ce rost are să ieși în întâmpinarea suferinței? Vei simți-o destul de repede, când va da peste tine. În vremea asta pune-ți înainte binele. Mă întrebi ce ai să câștigi cu asta? Timp.
Se pot întâmpla multe care pot să țină în loc, să alunge sau să abată pe capul altuia primejdia apropiată sau gata să te atingă. Unii au scăpat din lanțuri cu prilejul unui foc, alții au ieşit binișor de sub dărâmăturile unei case, uneori sabia a fost vârâtă la loc, chiar când ședea să izbească grumazul osânditului, altuia i-a murit mai înainte călăul. Căci și nenorocirea își are capriciile ei: poate să vie, poate să și nu vie; deocamdată, ea nu există; pune-ți, de aceea, binele înainte. Uneori mintea noastră, în lipsa oricărui semn clar, care să-i vestească vreo nenorocire, își face idei greșite, fie dând unui cuvânt în doi peri un înțeles rău prevestitor, fie exagerând jignirea produsă cuiva și gândindu-se nu cât de mâniat o fi fost omul acela, ci la ce poate ajunge un om mâniat.
Dar n-ar mai fi chip de trăit și chinurile noastre nu s-ar mai sfârși dacă ne-am teme de tot ce e de temut. Aici trebuie să-ți vină într-ajutor chibzuința, aici tăria ta sufletească trebuie să-ți alunge chiar și o temere îndreptățită, iar dacă nu, atunci trebuie să combați un rău printr-altul: înfrânează-ți teama prin speranță. Niciun motiv de temere nu e atât de puternic, ca să nu fie și mai puternică convingerea că uneori cele temute se potolesc și cele sperate ne amăgesc. Prin urmare, pune în balanță speranța cu temerea și, ori de câte ori ești nehotărât, înclin-o în folosul tău: crede ceea ce-ţi place mai mult. Chiar dacă motivele de temere ar fi mai multe, înclină balanța de partea ta și nu te mai tulbura. Gândește-te apoi că cei mai mulți oameni, chiar dacă n-au vreun necaz și nici nu-s siguri că vor avea, sunt mereu în fierbere și în agitaţie. Când începe a se lăsa târât de ea, omul nu se mai oprește și nu-și mai stăpânește spaima, reducând-o la justa măsură. Nimeni nu spune: „Zvonul ăsta n-are niciun temei, l-a inventat un om de nimic sau i-a dat crezare”. Ne lăsăm toți duși de curent. Ne temem de lucrurile nesigure, ca și cum ar fi adevărate. Nu păstrăm nicio măsură; o cât de mică grijă se transformă pe dată în spaimă.
Mi-e rușine că-ți vorbesc astfel și că te îmbărbătez cu leacuri atât de ușoare. Să spună altul: „Poate că n-o veni”. Tu spune: „și ce dacă va veni? Vom vedea cine va învinge. Poate că asta-i spre norocul meu și o asemenea moarte va face cinste vieții mele.” Cucuta a desăvârșit măreția lui Socrate.[1] Smulge-i lui Cato[2] sabia care-i deschise calea eliberării și-i vei răpi o mare parte din glorie. Dar eu te îndemn prea stăruitor, când tu ai avea nevoie mai mult să ți se atragă atenția decât să te îndemn. Căci nu te îndrum pe o cale nepotrivită cu firea ta. Tu ești anume făcut pentru tot ce spusei: cu atât mai vârtos sporește-ți și împodobește-ți darurile firii.
Mai am să pun pecetea, adică să-ți trimit o cugetare frumoasă, și cu asta pot spune că mi-am încheiat scrisoarea. „Printre alte păcate, nesăbuitul îl are și pe acesta: își începe mereu viața.” Gândește-te la tâlcul acestor cuvinte, Luciliu, tu cel mai bun dintre oameni, și vei înțelege cât de dezgustătoare e ușurința acelor oameni care în fiecare zi își așază viața pe alte temeiuri și-și fac planuri noi chiar în pragul morții. Privește în jurul tău: vei întâlni bătrâni care acum de-abia pornesc spre onoruri, în călătorii, spre afaceri. Dar ce este mai ruşinos decât un bătrân care-şi începe viața?
Nu ți-aș împărtăși numele autorului acestei maxime, dacă ea n-ar fi printre cele mai puțin cunoscute, neaflându-se în operele publice ale lui Epicur. Eu mi-am permis nu numai să o prețuiesc, dar și să mi-o însușesc. Cu bine.
1) Aluzie la moartea lui Socrate, care a acceptat condamnarea la moarte, bând cucută, după ce refuzase ajutorul prietenilor care voiau să-l scape din temniţă.
2) Marcus Porcius Cato (95-46 î.Cr.), strănepot al lui Cato Cenzorul, v. scrisoarea a VII-a.
14. Grija trupului și grija de suflet