încercat din nou s-o înveți, și apoi, pe neașteptate, ai renunțat pentru totdeauna. Avem de-a face deci cu mai multe straturi de memorie. Dacă îți vei da osteneala să te analizezi și să notezi cu atenție, vom vedea care din straturi va fi reanimat cel dintîi…

Cîtva timp s-au privit unul pe altul, parcă fiecare ar fi așteptat să înceapă celălalt.

— Și ce se crede la Piatra despre dispariția mea? întrebă pe neașteptate. Nu sînt prea curios, dar m-ar interesa să cunosc de pe acum șansele pe care le am…

— Ce fel de șanse? îl întrerupse Profesorul.

Zîmbi încurcat; chiar în clipa cînd o rostise, expresia i se păru vulgară și inoportună.

— Șansele de a continua viața pe care am început-o de curînd, fără riscul de a fi reintegrat biografiei mele anterioare…

— Deocamdată nu-ți pot spune nimic precis. Prietenii dumitale din Piatra cred că te afli, amnezic, în vreun spital din Moldova. Cineva și-a adus aminte că, în Sîmbăta Paștelui, te-a zărit la gară, dar nu știe în ce tren te-ai urcat; omul se grăbea să ajungă acasă…

— Bănuiesc cam cine m-a zărit la gară, șopti.

— Ca să poată aduna cărțile pe care le-ai notat, poliția a înscenat o descindere. Au pretextat că, aflînd de dispariția dumitale, unul din legionarii urmăriți s-ar fi ascuns în bibliotecă…

Rămase pe gînduri cîtva timp, parcă ar fi ezitat să continue.

— Dar, evident, reluă, cu cît trece timpul, cu atît va fi mai greu. Curînd se va afla și la Piatra Neamț, ce știe tot Bucureștiul: că cineva, un necunoscut în vîrstă, a fost lovit de trăsnet, și după zece săptămîni arată perfect sănătos și întinerit… Să sperăm că nu se va afla și restul…

Două săptămîni în urmă, coborînd în grădină, se întîlni față în față cu o stranie frumusețe; frumusețe pe care, pentru motive greu de înțeles, încerca s-o atenueze printr-o voită vulgaritate, fardîndu-se exagerat și neîndemînatec. Așa cum îi zîmbise acum, provocator și totuși cast, necunoscuta îi aminti de unul din ultimele lui vise. Se înclină ușor și îi spuse:

— Am impresia că ne-am mai întîlnit undeva.

Tînăra izbucni în rîs. („Păcat, își spuse, rîde cu aceeași vulgaritate cu care se fardează.”)

— Ești cît se poate de discret, spuse. (Și i se păru că vorbește ca pe scenă.) Evident că ne-am mai întîlnit; și chiar de mai multe ori.

— Unde și cînd?

Tînăra încruntă ușor din sprîncene și-i căută din nou privirile.

— Ultima oară, azi-noapte, în camera numărul șase. Camera dumitale e alături, la numărul patru, adăugă despărțindu-se.

Profesorul veni chiar în seara aceea, să-i înapoieze caietul și să citească ultimele însemnări. Îl ascultă încurcat, fără să zîmbească, evitîndu-i privirile.

— Eu credem că știi despre ce e vorba și că înțelegi, cum să spun? intenția științifică a experienței. Nici o analiză nu e completă fără indexul capacității sexuale. Îți amintești întrebarea pe care ți-a pus-o ultima oară Bernard…

Ar fi vrut să rîdă, dar nu izbuti decît să clatine de cîteva ori din cap, zîmbind.

— Dacă îmi aduc aminte!… Intrasem în pămînt de rușine. Gol, întins pe masă, față de atîția medici și savanți străini…

— Eu te prevenisem că va fi un fel de consult internațional. Veniseră toți pentru dumneata; nu puteau crede în informația pe care-o publicasem în La Presse Medicale.

— Nu mă așteptam la o asemenea întrebare… Mai ales că eram încă în spital, deci nu aveam cum să confirm sau să infirm eventualele posibilități sexuale.

Profesorul zîmbi, ridicînd din umeri.

— Aflasem ceva, evident, indirect, de la infirmiere.

— De la infirmiere?

— Noi credeam că fusese inițiativa dumitale. În orice altă împrejurare, pacientul și infirmiera respectivă ar fi fost sancționați. Dar în cazul dumitale, nu numai că am închis ochii, dar am apreciat informațiile. În sfîrșit, contextul n-are prea mare importanță; importantă este numai informația… Dar în cazul domnișoarei de la numărul șase, reluă după o pauză, este vorba și de altceva. E mai bine să ți-o spun acum, ca să nu se ivească, mai tîrziu, complicații. Domnișoara aceasta ne-a fost impusă de Siguranță…

— De Siguranță? repetă cu oarecare teamă. Dar de ce?

— Nu pretind că înțeleg prea mult, dar știu că Siguranța este foarte interesată de cazul dumitale. Foarte probabil, nu sînt convinși că le-am spus tot adevărul: și, în fond, au dreptate. În orice caz, Siguranța nu crede în metamorfoza dumitale. Convingerea lor este că povestea care circulă în oraș, cu trăsnetul din noaptea învierii, cu inconștiența, restabilirea și întinerirea dumitale, este invenția legionarilor… Că de fapt, această legendă a fost fabricată să camufleze identitatea unui important șef legionar și să pregătească fuga lui peste graniță.

Îl ascultase surprins, și totuși senin.

— Atunci, situația mea e mai gravă decît îmi închipuiam, spuse. Dar cum nu există, deocamdată, o altă soluție…

— Soluția se va găsi la timpul ei, îl întrerupse Profesorul. Trebuie să adaug, ca să fii cît mai bine informat, că ești, și ai fost de la început, supravegheat de Siguranță. De aceea ți s-a procurat un costum cu care n-ai îndrăzni să ieși pe stradă, pentru că ai fi imediat arestat. Și n-ai îndrăzni să circuli în oraș în această cazacă, uniforma clinicii, care e, de altfel, destul de elegantă. Și, așa cum ai înțeles de la început, dacă ai vrea să te plimbi, n-ai putea ieși pe poartă… Asta e ce știm noi. Dar cine știe cîți alții din personalul de serviciu al clinicii sînt informatorii Siguranței…

Izbucni în rîs și-și trecu de mai multe ori palma stîngă pe obraz.

— În fond, poate e mai bine așa. Mă simt la adăpost de surprize…

Profesorul îl privi lung, parcă ar fi șovăit să continue. Apoi se hotărî brusc:

— Să revenim, acum, la o problemă mai importantă. Ești sigur că, în amintirea dumitale, toate experiențele sexuale treceau drept visuri erotice?

Rămase cîtva timp pe gînduri.

— Acum, nu mai sînt atît de sigur. Pînă în seara asta, eram convins că e vorba de vise…

— Te întreb pentru că în caietul pe care l-am citit ai notat tot