Răzbătea de acolo un zgomot infernal. Se spărgeau sticle. Deodată năvăli afară un negru văitîndu-se. Era, probabil, chelner. Se căţără sus, pe puntea de comandă şi raportă căpitanului că zurbagiii îl bătuseră cu cravaşa şi că ameninţau să-l spînzure de coşul vaporului.

Abia acum situaţia începu să-l îngrijoreze pe căpitan. Se convinse mai întîi că vasul înainta pe direcţia justă, coborî apoi scăriţa şi dădu să intre în restaurant. Chiar atunci îi ieşi în cale cîrmaciul. Se opriră lîngă noi, încît auzii toată discuţia.

— Căpitane, raportă subalternul, nu mai putem sta nepăsători.

Ăştia pun la cale blestemăţii. Spuneţi, vă rog, indianului să coboare în primul port. Au de gînd să-l spînzure. Se pare că ieri s-a cam răfuit cu unul din ei. Afară de asta, e vorba şi de doi albi, nu ştiu care anume.

Vor să-i linşeze. Cică au fost de faţă şi ei la bătaia de ieri şi ar fi spioni de-ai lui Juarez.

— Ei drăcia dracului! Nu-i glumă! Care or fi albii aceia? Şi căpitanul îşi roti ochii în jur.

— De noi e vorba, sir! Îl lămurii, ridicîndu-mă de pe banchetă şi apropiindu-mă de el.

— Aşa? Păi dacă dumneavoastră sînteţi spion de-al lui Juarez, atunci eu sînt gata să înghit vaporul cu pasageri cu tot! Exclamă el cîntărindu-mă cu toată competenţa.

— Nici prin vis nu mi-a trecut să fiu spion! Eu nu mă sinchisesc de politică...

— Trebuie să vă puneţi în siguranţă. Acostez chiar acum şi dumneavoastră părăsiţi vasul.

— În nici un caz! Sînt obligat să-mi continui drumul şi n-am timp de pierdut.

— Neplăcută afacere! Dar, staţi niţel!

Se apropie de Winnetou şi-i spuse ceva. Apaşul ascultă şi, refuzînd din cap, îi întoarse spatele. Căpitanul veni iarăşi spre noi, necăjit.

— Ştiam eu că indienii ăştia sînt tare încăpăţînaţi. Nu vrea nici el să coboare.

— Înseamnă că domnii vor păţi-o rău de tot, interveni îngrijorat cîrmaciul. Bezmeticii aceia nu glumesc. Iar noi, o mînă de oameni, nu le putem face faţă.

Căpitanul căzu pe gînduri. Apoi chipul i se lumină: se cunoştea că-i venise o idee fericită.

— Am să le joc măgarilor un renghi de care să-şi amintească multă vreme. Dumneavoastră procedaţi cum vă spun eu. Întîi de toate, nu vă folosiţi de puşti. Băgaţi-le sub banchetă, lîngă şei. Orice apel la armă n-ar face decît să strice lucrurile.

— All devils! Pe toţi dracii! Îşi ieşi din fire Old Death. Adică să ne lăsăm linşaţi?

— Nicidecum. Dumneavoastră vă apăraţi şi atît. Staţi în defensivă. La momentul oportun, intervin eu şi le aplic o metodă cu efect sigur. Las' că-i răcorim noi pe aceşti netrebnici! Îi îmbăiem. Bizuiţi-vă pe mine! N-avem timp de prea multe explicaţii. Iată-i, vin încoace!

Într-adevăr, derbedeii urcau scara spre covertă. Căpitanul plecă în grabă de lîngă noi şi, în şoaptă, dădu dispoziţii cîrmaciului. Acesta alergă la şeful echipajului, în preajma căruia se aflau doi timonieri.

După cîteva momente, îl văzui şuşotind cu călătorii paşnici: le comunica nişte instrucţiuni. Dar nu mai trăsei cu urechea, deoarece, împreună cu Old Death, îmi îndreptasem toată atenţia asupra secesioniştilor.

Observai doar că, în mai puţin de zece minute, toţi pasagerii se mutară în partea din faţă a covertei.

Cum ieşiră din restaurant, derbedeii ne şi înconjurară. Noi, respectînd indicaţiile căpitanului, nici nu ne atinserăm de arme.

— Uite tipul! Strigă şeful scandalagiilor, arătîndu-mă pe mine. Spion al Nordului, omul lui Juarez! Ieri era îmbrăcat ca un gentleman; acum o face pe vînătorul. De ce-şi schimbă costumele, hai? Mi-a ucis cîinele şi, alături de ăstălalt, m-a ameninţat cu pistolul!

— Spion, spion! Urlară toţi, făcînd un tărăboi grozav. Se vede după cum se deghizează... Să constituim un tribunal! Să le punem ştreangul de gît! Jos cu Statele din Nord! Jos cu iscoadele lor!

— Ce faceţi, gentlemeni? Interveni atunci căpitanul, strigînd de sus, de pe puntea de comandă. Păstraţi ordinea pe bord! Nu vă legaţi de pasageri!

— Ia ţine-ţi gura, sir! Îi răspunse unul din haită. Parcă noi nu vrem ordine? Asta şi facem! Ori intră cumva în obligaţiile dumitale să-i ocroteşti pe spioni?

— Obligaţia mea e să-i transport pe toţi pasagerii care sînt în regulă cu bileţele. Chiar şi secesioniştii pot călători pe vasul meu dacă au bilete şi se poartă cuviincios. Asta e datoria mea. Însă dacă tulburaţi ordinea, vă scot la mal şi n-aveţi decît să înotaţi pe uscat pînă la Austin.

Derbedeii izbucniră în rîs. Parcă nechezau cu toţii. Old Death şi cu mine eram atît de înghesuiţi, încît abia ne mai puteam mişca.

Protestam, fireşte, dar vocile noastre se pierdeau în urletul dezlănţuit al bandei. Furăm împinşi pînă hăt spre coşul fumegînd al vasului.

Voiau să ne spînzure. Coşul era prevăzut din loc în loc cu cîrlige de fier prin care treceau funii solide. Aşadar, un dispozitiv cît se poate de adecvat pentru intenţiile lor. Nu aveau decît să sloboadă un pic funiile şi, făcîndu-le laţ, să ni le petreacă pe după gît. Acolo ne îngrămădiră huliganii şi alcătuiră la repezeală un tribunal, care atingea culmea ridicolului. Cred că nici nu se întrebară măcar de ce nu schiţăm vreun gest de apărare. Vedeau doar că purtăm cuţite şi pistoale asupra noastră şi că, totuşi, nu ne servim de ele.

Old Death făcea eforturi uriaşe ca să pară liniştit. Mai-mai să pună mîna pe pistol, dar privirea căpitanului îl readuse la realitate.

— Ascultaţi! Zbieră capul bandei către ai săi. E limpede că avem de-a face cu nişte blestemaţi care subminează Statele din Sud. Ce caută ei aici, în Texas? Sînt spioni şi trădători. Să-i lichidăm, scurt pe doi!

Propunerea fu aprobată gălăgios. Căpitanul vasului îi mai avertiză o dată în mod serios, dar nu obţinu nimic. Derbedeii îşi rîseră de el. Îşi puseră apoi întrebarea dacă să-l judece concomitent şi pe indian, sau să ne spînzure mai întîi pe noi. Deciseră să fie chemat şi Winnetou. "Preşedintele" tribunalului trimise doi "membri" să-l aducă. Împresuraţi cum eram, nici nu-l văzurăm pe tînărul apaş. Auzirăm doar un strigăt puternic. Winnetou doborîse pe unul din găliganii trimişi după el, iar pe al doilea îl aruncase peste bord. Apoi dispăru în cabina cîrmaciului, construită din plăci de fier şi situată lîngă