Cînd intră Directorul Centrului de Incubaţie şi Condiţionare, trei sute de fertilizatori, aplecaţi asupra instrumentelor lor, erau adînciţi în muncă într-o tăcere prin care li se putea auzi şi respiraţia ca o frîntură de melodie fredonată pentru sine ori un fluierat – atît de concentraţi şi absorbiţi erau cu toţii. O trupă întreagă de studenţi nou-veniţi, foarte tineri, cu feţele trandafirii şi cu caş la gură se ţinea foarte aproape de Director, urmîndu-l cu oarecare spaimă şi supunere slugarnică. Fiecare dintre ei avea un carnet de notiţe în care însemna cu sîrg şi disperare tot ce spunea marele savant. Direct din gura celebrităţii. Era un adevărat privilegiu. Directorul Centrului de Incubaţie şi Condiţionare (DCIC) pentru Londra Centrală ţinea morţiş să-şi conducă personal fiecare serie de boboci, făcînd turul diferitelor secţii ale Centrului.

— Doar aşa, ca să vă dau o idee generală, le explica el.

Fireşte că trebuia să capete o idee generală, de vreme ce urmau să-şi îndeplinească inteligent munca – deşi prea multe nu trebuia să ştie; mai bine zis era convenabil să ştie cît mai puţin, ca să poată ajunge membri adevăraţi şi fericiţi ai colectivităţii. Căci, după cum ştia toată lumea, amănuntele sînt cheia virtuţii şi fericirii; din punct de vedere intelectual, generalităţile sînt doar un rău necesar. Nu filosofii, ci amatorii de traforaje şi colecţionarii de timbre alcătuiesc coloana vertebrală a oricărei societăţi.

— Mîine – adăuga el întotdeauna, zîmbindu-le cu o bunăvoinţă uşor ameninţătoare – o să vă apucaţi serios de treabă. N-o să mai aveţi vreme de generalităţi. Dar între timp…

Între timp se bucurau de un privilegiu. Direct din gura savantului în carnetul de notiţe. Băieţii scriau repede, repede, într-un ritm nebunesc.

Înalt şi oarecum firav, dar ţinîndu-se foarte drept, Directorul înaintă în încăpere. Avea bărbia cam lungă şi dinţii mari, destul de proeminenţi, pe care buzele lui groase şi frumos arcuite nu-i acopereau cu totul nici cînd tăcea. Să fi fost bătrîn, să fi fost tînăr? Cît să fi avut: treizeci de ani? Cincizeci? Cincizeci şi cinci? Era greu de spus. Şi, oricum, nici nu se punea această problemă; în acest an de stabilitate, 632 al Erei Ford, nici prin cap nu-ţi trecea să pui o asemenea întrebare.

— Voi începe cu începutul, spuse DCIC şi studenţii mai zeloşi înregistrară în carnete şi această intenţie: Vom începe cu începutul. Acestea – spuse el, cuprinzînd cu un gest larg toată aparatura – sînt incubatoarele. Şi, deschizînd o uşă bine izolată, le arătă nenumăratele stelaje cu eprubete numerotate. Le explică: — Aceasta este cota săptămînală de ovule. Ţinute la temperatura sîngelui. În timp ce gameţii masculini (şi deschise o altă uşă) trebuie păstraţi la o temperatură cu două grade mai mică, 35° în loc de 37°. Căldura normală a sîngelui duce la sterilitate. Berbecii ţinuţi în vată termogenă nu mai zămislesc miei.

Sprijinindu-se cu umărul de un stelaj cu incubatoare, în timp ce creioanele studenţilor mîzgăleau ilizibil pagini întregi, Directorul le prezentă o scurtă descriere a proceselor moderne de fertilizare; fireşte, mai întîi le vorbi despre realizarea ei pe cale chirurgicală:

— Operaţia e suportată voluntar pentru binele Societăţii, ca să nu mai vorbim că este răsplătită cu o primă echivalentă cu salariul pe şase luni.

Apoi continuă cu o descriere a tehnologiei folosite pentru conservarea şi menţinerea în viaţă a ovarului excizat pentru a se dezvolta în mod activ; trecu după aceea la consideraţii referitoare la temperatura optimă, la concentraţia de sare, la vîscozitate; se referi la lichidul în care erau păstrate ovulele recoltate ajunse la maturitate. Apoi, conducîndu-şi învăţăceii către mesele de lucru, le arătă efectiv cum se extrage acest lichid din eprubete; cum este lăsat să cadă picătură cu picătură pe lamelele special încălzite ale microscoapelor; cum ovulele conţinute de acest lichid sînt cercetate pentru a nu prezenta anomalii, apoi numărate şi transformate într-un receptacul poros; cum acest receptacul (şi acum îi duse pe studenţi să urmărească operaţia) este cufundat într-un bulion de cultură cald, un mediu nutritiv care conţine spermatozoizi în mişcare liberă – cu o concentraţie minimă de 100 000 pe centimetru cub, după cum insistă el să precizeze. De asemenea, le arătă cum, după zece minute, receptaculul este scos din lichid şi conţinutul său este examinat din nou; cum, dacă vreunul din ovule rămîne nefecundat, este supus din nou imersiunii, şi operaţia se repetă ori de cîte ori este nevoie; cum ovulele fecundate revin în incubator. Cele de tip Alfa şi Beta rămîn acolo, pînă la îmbutelierea lor definitivă; în schimb, cele de tip Gama, Delta şi Epsilon sînt scoase din nou afară după numai treizeci şi şase de ore, spre a fi supuse procesului Bokanovski.

— Procesul Bokanovski, repetă Directorul şi studenţii subliniară aceste cuvinte în însemnările de pe carnete.

Un ovul, un embrion, un adult – aceasta este evoluţia normală. Dar un ovul supus bokanovskificării va germina, va prolifera, se va diviza. Va da opt pînă la nouăzeci şi şase de noi muguri, iar fiecare mugur se va dezvolta într-un embrion perfect format, şi fiecare embrion va da un adult de talie normală. Se obţin deci nouăzeci şi şase de fiinţe umane, acolo unde înainte creştea doar una. Deci un mare progres.

— În esenţă, conchise DCIC, bokanovskificarea constă într-o serie de opriri ale dezvoltării. Noi întrerupem creşterea normală şi, lucru destul de paradoxal, oul reacţionează prin înmugurire.

Reacţionează prin înmugurire, notară repede creioanele.

Directorul arătă cu degetul: pe o bandă care înainta lent, un stativ cu eprubete intra într-o cutie mare de metal, în timp ce ieşea un alt stativ plin. Mecanismul scotea un zgomot monoton, ca al unei mîţe care toarce. Directorul le mai