biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Conversatii Cu Dumnezeu V1 (citeste online gratis) .Pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Conversatii Cu Dumnezeu V1 (citeste online gratis) .Pdf 📖». Rezumatul cărții:

3
0
1 ... 19 20 21 ... 69
Mergi la pagina:
decât dragostea şi puterea şi acceptarea.

  Eşti plin de frică şi cea mai mare frică a ta este că cea mai mare promisiune a Mea ar putea fi cea mai mare minciună a vieţii. Şi, astfel, tu creezi cea mai mare fantezie ca să te aperi: pretinzi că orice promisiune a lui Dumnezeu care-ţi dă putere şi îţi garantează dragostea trebuie să fie promisiunea falsă a diavolului. Dumnezeu n-ar face niciodată o astfel de promisiune, îţi spui tu în ge2ndul tău. Numai diavolul ar face-o – ca să te tenteze să negi adevărata identitate a lui Dumnezeu ca cea mai înfricoşătoare, geloasă, răzbunătoare, justiţiară, punitivă entitate între entităţi.

  Chiar dacă această descriere se potriveşte cel mai bine definiţiei diavolului, (dacă ar exista unul), voi aţi atribuit caracteristici diavoleşti lui Dumnezeu pentru a vă autoconvinge să nu acceptaţi promisiunile Dumnezeieşti ale Creatorului vostru, sau calităţile Dumnezeieşti ale Sinelui.

  Atât de mare este puterea fricii.

  Încerc să scap de frică. Vrei să-mi spui – din nou – şi alte legi?

  Prima Lege este că voi puteţi să fiţi, să faceţi şi să aveţi orice vă imaginaţi. A Doua Lege este că voi atrageţi lucrurile de care vă este frică.

  Cum adică?

  Emoţia este puterea care atrage. Voi veţi trăi experienţa lucrului de care vă temeţi foarte tare.

  Un animal – pe care voi îl consideraţi o formă inferioară de viaţă (chiar dacă animalele acţionează cu mai multă integritate şi cu mai multă consecvenţă decât oamenii) – ştie imediat dacă vă este teamă de el.

  Plantele – pe cale voi le consideraţi o formă chiar mai inferioară de viaţă – răspund oamenilor care le iubesc mult, mai bine decât celor cărora nu le pasă de ele.

  Nimic din toate acestea nu este o coincidenţă. Nu există coincidenţă în univers – doar un proiect grandios, un „fulg de zăpadă” incredibil.

  Emoţia este energie în mişcare. Când mişti energia, creezi efectul. Dacă mişti suficientă energie, creezi materia. Materia este energie conglomerată. Mişcată. Bruscată – şi apoi pusă la un loc. Dacă mânuieşti energia într-un anumit fel, suficient de mult timp, obţii materie.

  Orice Maestru înţelege această lege. Este alchimia universului. Este secretul a tot ceea ce înseamnă viaţă.

  Gândul este energie pură. Orice gând pe care-l ai, l-ai avut vreodată şi-l vei avea vreodată este creator. Energia gândului tău nu moare niciodată. Niciodată. El îţi părăseşte fiinţa şi se îndreptă cu capul înainte în univers, extinzându-se pentru totdeauna.

  Un gând este pentru totdeauna.

  Toate gândurile coagulează; toate gândurile întâlnesc alte gânduri, se întretaie într-un labirint incredibil de energie, formând un model în veşnică schimbare de o inexprimabilă frumuseţe şi de o inimaginabilă complexitate.

  Energiile atrag energii asemănătoare, formând (pentru a folosi cuvinte simple) „bulgări” de energie de acelaşi fel. Când un număr de „bulgări” similari se întretaie unul cu altul – se izbesc unul de altul – ei se lipesc unul de altul (pentru a folosi un alt termen simplu). E nevoie de o cantitate incomensurabil de uriaşe de energie similară „care se lipeşte una de alta” pentru a forma materia.

  Dar materia vrea să se formeze din energie pură. De fapt, acesta este singurul mod în care ea se poate forma.

  O dată ce energia devine materie, ea rămâne materie pentru o vreme îndelungată – doar dacă construcţia ei nu este sfărâmată de o formă de energie opusă sau diferită.

  Această energie diferită acţionând asupra materiei o dezmembrează, eliberând energia primordială din care a fost compusă.

  Aceasta este, exprimată în termeni elementari, teoria bombei atomice. Einstein s-a apropiat mai mult decât orice altă fiinţă umană – dinaintea lui şi de la el încoace – de descoperirea, explicarea şi funcţionarea secretului creator al universului.

  Acum ar trebui să înţelegi mai bine cum pot lucra împreună oamenii care se aseamănă – pentru a crea o anumită realitate prielnică. Expresia „ori de câte ori doi sau mai mulţi oameni sunt adunaţi în numele Meu”10 capătă acum mult mai mult înţeles.

  Desigur, când societăţi întregi gândesc într-un anumit mod, se întâmplă foarte adesea lucruri uluitoare – nu toate neapărat de dorit. De exemplu, o societate care trăieşte în frică – foarte adesea, de fapt în mod inevitabil – produce, lucruri de care se teme cel mai mult.

  În mod similar, comunităţi sau congregaţii mari găsesc adesea puterea care produce minuni prin gândire comasată – (sau ceea ce unii oameni numesc rugăciune în comun)

  Şi trebuie să spun şi mai clar că, până şi indivizii – dacă gândul lor (rugăciune, speranţă, dorinţă, vis, frică) este uluitor de puternic – pot produce astfel de rezultate în ei şi prin ei înşişi. Iisus a făcut aceasta în mod regulat. El a înţeles cum să folosească energia şi materia, cum s-o aranjeze, cum s-o redistribuie, cum s-o controleze complet.

  Mulţi Maeştri au ştiut aceasta. Mulţi o ştiu şi acum.

  Tu o poţi şti. Chiar acum.

  Aceasta este cunoaşterea binelui şi răului la care au participat Adam şi Eva. Până când ei nu au înţeles acest lucru, nu putea exista viaţă aşa cum o cunoaşteţi voi. Adam şi Eva – numele mitice pe care le-aţi dat ca să reprezentaţi Primul Bărbat şi Prima Femeie – au fost Tatăl şi Mama experienţei umane.

  Ceea ce a fost descris drept căderea lui Adam a fost de fapt ridicarea lui – singurul eveniment extrem de important din istoria omenirii. Fără el nu ar exista lumea relativităţii. Gestul lui Adam şi al Evei nu a fost păcatul originar ci, în realitate, binecuvântarea iniţială. Ar trebui să le mulţumiţi din fundul sufletului pentru că, fiind primii care au făcut alegerea „greşită”, Adam şi Eva au dat posibilitatea de a se face o alegere.

  În mitologia voastră, aţi făcut-o pe Eva să fie „cea rea” – ispititoarea care a mâncat fructul cunoaşterii binelui şi răului – şi l-a servit cu timiditate şi pe Adam. Scenariul mitologic v-a permis să faceţi

1 ... 19 20 21 ... 69
Mergi la pagina: