de vedere strategic. Ele nu erau rezultatul unei acţiuni politice gândite, ci nişte graniţe provizorii, în cursul unei lupte neterminate; ele erau chiar, în parte, rezultatul jocurilor hazardului! Tot atât de justificat şi uneori chiar mai justificat s-ar fi putut alege un alt an marcant al istoriei germane, pentru a fixa ca scop al unei acţiuni politice externe restabilirea situaţiei existente atunci. Revendicările de mai sus corespund de altfel pe deplin spiritului lumii noastre burgheze care, nici în acest domeniu, nu are nici cea mai vagă idee politică referitoare la viitor, ci care, dimpotrivă, se izolează în trecut şi în trecutul cel mai apropiat: privirile pe care le aruncă în urmă nu depăşesc propriul ei timp. Inerţia ei o leagă de o situaţie dată şi o face să se opună oricărei modificări a acesteia, fără ca această activitate defensivă să se ridice vreodată deasupra simplei tenacităţi. Este aşadar perfect de înţeles că orizontul politic al acestor oameni nu se întinde mai departe de 1914. Dar, afirmând că restabilirea graniţelor de atunci este scopul activităţii lor politice, ei întăresc din nou alianţa gata să se rupă cu adversarii noştri. Numai aşa se explică faptul că, la opt ani după un război mondial la care participau state cu obiective foarte des eterogene, coaliţia învingătorilor de moment mai păstrează încă o oarecare unitate.

Toate aceste state au profitat, la timpul lor, de prăbuşirea Germaniei. Teama de puterea noastră a făcut să dea înapoi lăcomia şi pofta fiecăreia din aceste mari puteri. Ele vedeau în împărţirea cât mai mare cu putinţă a Reichului nostru cea mai bună apărare împotriva unei ridicări viitoare. Conştiinţa lor neîmpăcată şi teama lor de forţa poporului nostru sunt cimentul cel mai durabil care îi mai leagă astăzi pe membrii acestei ligi.

Şi noi nu îi inducem în eroare. Când lumea noastră burgheză fixează ca program politic al Germaniei restabilirea graniţelor de la 1914, ea îi face să dea înapoi de frică pe fiecare din partenerii care voiau să scape din liga duşmanilor noştri; într-adevăr, toţi trebuie să se teamă că vor fi atacaţi izolat şi vor pierde protecţia celorlalţi aliaţi. Fiecare stat se simte vizat şi ameninţat de acest cuvânt de ordine. Acesta din urmă este aşadar de două ori nesăbuit;

1.  Pentru că lipsesc mijloacele de a-l face să treacă de la fumul serilor în care se ţineau adunări la realitate, şi

2.  Pentru că, chiar dacă ar fi într-adevăr obţinut, acest rezultat ar fi atât de mizerabil, încât, Doamne Dumnezeule! el nu ar merita osteneala să punem din nou în joc sângele poporului nostru.

Căci nimeni nu ar putea pune la îndoială faptul că nici măcar restabilirea graniţelor de la 1914 nu ar putea fi înfăptuită fără vărsare de sânge. Numai nişte minţi puerile şi naive se pot amăgi că s-ar putea ajunge la o revizuire a tratatului de la Versailles prin umilinţă şi prin rugăminţi; făcând abstracţie de faptul că o asemenea tentativă ar necesita temperamentul lui Talleyrand, ceea ce la noi nu există. Jumătate din oamenii noştri politici este alcătuită din elemente foarte dibace, dar, de altfel, complet lipsite de caracter şi care sunt, pe scurt, ostile poporului nostru; în ce priveşte cealaltă jumătate, ea este alcătuită din oameni blajini, imbecili, inofensivi şi serviabili. Şi de la Congresul de la Viena vremurile s-au schimbat: nu prinţii şi amantele prinţilor sunt cei care se tocmesc pentru frontierele statelor, acum neînduplecatul evreu cosmopolit luptă pentru a domina celelalte popoare. Nici unul din ele nu poate îndepărta această mina de la gâtul său altfel decât cu spadă. Numai forţa unită şi concentrată a unei pasiuni naţionale poate, dintr-odată, înfrunta uneltirile internaţionale care tind să ducă popoarele la sclavie. Dar un asemenea gest nu s-ar putea face fără vărsare de sânge.

Dacă, totuşi, ne declarăm convingerea că, într-un fel sau altul, viitorul Germaniei pretinde miza supremă în afara oricărei consideraţii de înşelătorie politică, miza însăşi pretinde ca lupta să fie dusă pentru un scop demn de ea.

Graniţele din anul 1914 nu au nici o valoare pentru viitorul naţiunii germane. Ele nu constituiau nici salvarea trecutului, nici o forţă pentru viitor. Plin ele, poporul german nu va putea nici să-şi păstreze unitatea internă, nici să-şi asigure subzistenţa; considerate din punct de vedere militar, aceste frontiere nu par nici bine alese şi nici măcar liniştitoare; şi, în sfârşit, ele nu pot îmbunătăţi situaţia în care ne găsim actualmente faţă de celelalte puteri mondiale sau, mai bine zis, faţă de adevăratele puteri mondiale. Distanţa de Anglia nu va fi micşorată; nu vom ajunge la mărimea Statelor Unite; nici măcar Franţa nu ar resimţi o scădere substanţială a importanţei sale în politica mondială.

Un singur lucru ar fi sigur: chiar şi un rezultat favorabil al unei asemenea încercări de a restabili graniţele din 1914 ar duce la o asemenea nouă sângerare a trupului nostru încât nu am mai putea consimţi la nici un alt sacrificiu de sânge pentru a asigura efectiv viaţa şi viitorul naţiunii noastre. Din contră, în beţia unui asemenea succes, oricât ar fi de neînsemnată, am renunţa cu atât mai bucuros să ne impunem obiective noi cu cât “onoarea naţională” ar fi fost reparată şi s-ar fi deschis câteva noi porţi, cel puţin pentru un timp, dezvoltării comerciale.

În schimb, noi, naţional-socialiştii, trebuie să rămânem neclintiţi în urmărirea scopului politicii externe: să-i asigurăm poporului german teritoriul care-i revine în această lume. Şi aceasta este singură acţiune care justifică, în faţa lui Dumnezeu şi a posterităţii noastre germane, vărsarea de sânge: în faţa lui Dumnezeu dacă am fost aşezaţi pe acest pământ ca să ne câştigăm aici pâinea noastră cea de toate zilele cu preţul unei lupte perpetue, ca nişte creaturi cărora nimic nu le este dat fără revers şi care nu îşi vor datora poziţia de stăpâni ai pământului decât inteligenţei şi curajului cu care vor şti să-l cucerească şi să-l păstreze; în faţa posterităţii noastre germane, dacă nu va fi vărsat sângele nici unui cetăţean german fără să i se dea Germaniei viitoare mii de noi cetăţeni. Teritoriul pe care copiii viguroşi ai generaţiilor de ţărani germani