să nu mai ştie nime de noi. Îndată s-a oprit maşina, a eşit şioferul şi ne întriabă ce-i cu noi. Dar noi răcniam întruna. Şioferul ne spunea ceva, dar noi nu înţălegiam ce ne spune. Pe urmă am văzut că o tras maşina la o margine şi a început şioferul să-şi ia nişte lemne în maşină. Erau special pregătite pentru maşină, tăiate mărunt, aşa, ca de douăzeci de centimetri. Nu ştiu ce feli de maşini erau acelia că le mîna cu lemne, nu cu binzină. Şi-a luat lemne cît i-a trebuit şi-a eşit iarăşi la drum. Ne-a mai dus cîteva ciasuri şi-am ajuns într-un satişor. Ni-a dat jos într-o şcoală. Au fost mai multe maşini, toate cu lume aşa ca noi. S-a umplut şcoala ceia. Mai era un club, s-a împlut cu lume şi acela. Stam şi ne uitam unii la alţii, să ne facem cunoştinţă, că erau toţi de prin satele vecine, Ostriţa, Horecia, Jucica, Toporăuţi, Boian. Mai erau şi de prin Basarabia.

A doua zi, a început să ne împărţiască la lucru. Ni-au scris pe o listă, flecare familie cîţi sînt în familie lucrători şi cîţi jivenţ, adică batrîni şi copii care nu putiau lucra. Au făcut o listă şi au dat-o la magazin, ca să ne putem cumpăra pîne. Aviam dreptul de cumpărat, pentru un lucrator şiapte sute de grame de pîne, iar pentru un jivenţ, un bătrîn sau copil, 300 de grame de pîne. Dar la pîne, nimic altceva decît apă. Dacă era o mamă care avia doi copii, sau poate şi trei copii, care nu putia încă să lucreze, cum împărţia ea trei sute de grame la un copil pe toată ziua, căci copilul de cîte ori pe zi cere mîncare? Cu durerea asta am fost şi eu, căci la început am intrat la lucru eu şi băietul cel mare, dar ceilalţi doi băieţi încă nu aveau putere de lucru.

Era prin luna iulie. Ni-au scos la lucru. Eram în Siberia, în «oblast»{15} Omsc, Saldaschi raion, un satişor de vro 20 de casă, care să chema Cuşinofsca. Era pămînt roditor, creştia grău, cartofi şi mai mult fînaţuri, iarbă. Pustiitate cît vedeai cu ochii. Ne părea tare pustiu şi urît, după locurile care le-am lăsat, dar nu ştiam încă ce ne aştiaptă înainte. Ni-a împărţit la lucru, la legat grău, căci se cosia cu caii. Noi îmblam în urmă, legam snopii şi puniam clăi. Bărbaţii, băitanii i-au dat la cosît iarbă. Copiii, care mai tineri, la prăşit barabule. Iarba, o parte o lăsa să se usuce şi făciau fîn, dar o parte o cărau verde, o puniau în gropi mari şi adînci. O făciau siloz, hrană pentru vite.

Tot noi pregătiam gropile pentru siloz. Erau mai adînci de doi metri şi era destul de greu să arunci pe mal. Dar nu te credia nime că eşti flămînd şi n-ai putere şi nici nu înţălegiam limba lor. Vedeai că te înjură, te ocăreşte, dar tăciam tehu, că nu putiam spune nimic.

Înapoi erau bărbaţii care ştiau limba rusiască şi le zice la băieţi, era şi al meu şi mai alţii, tot aşa tineri, le zice, cînd a mai veni aşa, să vă înjure că lucraţi puţin, voi să le spuneţi că sînteţi flămînzi şi nu aveţi putere. Ei zic, cum să spunem, dacă nu ştim ruseşte? El îi învaţă, să ziceţi aşa: «mî golodnî ni mojim». Ei, bucuroşi că de acuma ştiu cuvinte rusăşti şi au să răspundă cînd i-a ocări. Nu peste mult timp a venit din nou să vadă dacă e groapa gata curăţită. Groapa nu era gata şi iarăşi a început să-i ocărască. Ei de acuma hai să spuniă ceia ce i-a învăţat. Şi spun: «mî holodnî, ni mojim». Nu a eşit acel cuvînt că îi flămînd, căci cuvîntul«golodno» înseamnă că e flămînd, dar «holodnî», că e frig. Şi ei li-au spus să îmbrace şuba, adică cojocu, şi să lucreze mai repede.

Ni-a fost tare greu pînă am înţăles limba rusiască. Am fost mult înjuraţi, luaţi în batjocură. Tăciam, că nu ştiam să răspundem nimic. Ne ducia şi ne arăta lucru, aşa ca la surdo-muţi, căci noi la început nu cunoştiam nici un cuvînt rusăsc. Dar de nivoie degrabă ne-am învăţat.

Odată m-a luat pe mine şi încă o femeie, tot din sat de la noi, ni-a pus pe teleaşcă cu două roate, la care era înhămat un cal, şi ni-a dus departe pe cîmp. S-a oprit şi ni-a arătat o bucată de fînaţ, destul de mare, cu brezde cosîte, care erau de-acuma uscate şi trebuiau strînse. Ni-a lasat două greble rele şi o furcă cu două coarne şi ni-a arătat să strîngcm brezdele celia, să facem căpiţe. El s-a întors şi s-a dus. Noi am început amîndouă să adunăm brezdele celia valuri, aşa cum să strîngia şi pe la noi. Am strîns o bucată bună, dar de la un timp am slăbit, am obosit căci eram şi flămînde. Ni-am pus amîndouă jos pe valurile celia de fîn şi vorbiam dc năcazurile noastre, căci avia şi ea doi copii şi nu erau încă de lucru şi eu tot la fel. Vorbind aşa amîndouă, soarele era de acuma sus, a început să ne încălziască şi am adormit amîndouă pe valurile de fîn. Deodată tresărim la un strigăt deasupra noastră. Era acela care ni-a adus cu teleaşca. Acuma nu era cu teleaşca, ci călare pe cal şi strigă pe noi, ne înjură, ne ocăreşte. Nu înţălegiam cuvintele dar vediam că aşa-i de mînios. De tare ce striga, tocmai stupit din gură îi săria. Atît înţălegiam acuma că sîntem «loderi», adică sîntem laidaci{16}, nu vrem a lucra şi «veceru hleb ne dam», adică diseară nu ni-o da pînia. Atît de acuma înţălegiam noi. Nu am răspuns nici un cuvînt. El a întors calul şi s-a dus în altă parte. Noi ni-am ridicat şi am început mai departe să strîngem. Am gătit de făcut valuri şi am început să punem căpiţe. Am pus căpiţe mari frumoasă, rătunde aşa cum să punia la noi, căci lucrul acesta ni era cunoscut. Am gătit de