la ea. În ziua aceea i se păruse chiar că toţi ocnaşii care îl duşmăniseră se uitau deja altfel la el. Intrase chiar în vorbă cu ei şi ei îi răspunseseră cu blândeţe. Însă acum, când îşi aminti, se gândi că aşa şi trebuia să fie: doar acum trebuia să se schimbe totul, nu?

Se gândea la ea. Îşi aduse aminte cum o chinuise şi îi sfâşiase inima fără contenire; văzu înaintea ochilor feţişoara ei palidă, slăbuţă, dar acum amintirile astea aproape că nu-l mai chinuiau: ştia cu ce dragoste nesfârşită avea să-i răscumpere acum toate suferinţele.

Şi ce erau toate, toate aceste chinuri din trecut! Toate, chiar şi crima lui, chiar şi condamnarea şi deportarea i se păreau acum, când era cuprins de elan, ceva străin şi ciudat, ca şi cum nu lui i s-ar fi întâmplat. De altminteri, în seara aceea nici nu era în stare să se gândească adânc, să se concentreze asupra unui singur lucru, şi oricum n-ar fi ajuns la nici un fel de concluzii; nu făcea decât să simtă. Viaţa luase locul teoriei şi în conştiinţa lui se născuse ceva nou.

Avea sub pernă Evanghelia. O luă maşinal. Cartea era a Soniei, era cea din care îi citise despre învierea lui Lazăr. Când venise la ocnă, se gândise că ea o să-l chinuie cu religia, că o să-i vorbească întruna de Evanghelie şi o să-i bage cărţi pe gât. Dar, spre marea lui mirare, ea nu i-a vorbit niciodată despre asta, nici măcar de Evanghelie nu i-a pomenit vreodată. El i-o ceruse chiar înainte să se îmbolnăvească şi ea i-o adusese. Dar până atunci n-o deschisese.

Nu o deschise nici atunci, dar prin minte îi trecu un gând: „Mai pot oare acum să nu-i împărtăşesc credinţa? Sentimentele, năzuinţele cel puţin...“

Şi ea a fost tulburată toată ziua, iar în noaptea aceea chiar a căzut din nou bolnavă. Dar era atât de fericită, încât aproape că o speria fericirea ei. Şapte ani, doar şapte ani! La începutul fericirii lor au fost clipe când erau gata amândoi să se gândească la aceşti şapte ani ca şi cum ar fi fost vorba de şapte zile. El nici măcar nu ştia că noua viaţă nu-i fusese dată degeaba, că răscumpărarea ei avea să fie scumpă, plătită cu un îndelung eroism...

Dar aici începe deja o nouă poveste, povestea reînnoirii treptate a unui om, istoria renaşterii lui progresive, a trecerii pe nesimţite dintr-o lume în alta, a descoperirii unei realităţi noi, total necunoscute lui până atunci. Ar putea fi subiectul unei noi povestiri, dar povestea noastră de-acum s-a sfârşit.