mai prețios exemplar uman care există astăzi pe tot globul. Toate facultățile de medicină din lume ar vrea să dispună, măcar temporar, de dumneata…

— Un fel de cobai? întrebă zîmbind.

— În anumite cazuri, da, un cobai. Dispunînd de informațiile transmise, de domnișoara de la numărul șase, e ușor de înțeles de ce Gestapoul vrea cu orice preț să te răpească.

Rămase cîtva timp pe gînduri, apoi fața i se lumină pe neașteptate de un mare zîmbet:

— Tovarășa dumitale de o noapte, sau mai multe…

— Mi-e teamă că au fost mai multe, recunoscu roșind.

— Tovarășa dumitale era mai inteligentă decît o socotea Siguranța. Nu s-a mulțumit să verifice potențialul erotic și, profitînd de condiția parasomnambulică în care te aflai, să te descoasă, încercînd să-ți descifreze identitatea. A procedat științific: a înregistrat la un magnetofon minuscul toate convorbirile, de fapt, lungile dumitale monologuri, și le-a transmis Siguranței. Dar a remarcat și altceva; bunăoară, că recitai poezii în foarte multe limbi, și cînd ți-a pus cîteva întrebări în limba germană, apoi în rusește, i-ai răspuns fără nici o dificultate în limbile în care te întreba. Apoi, după ce-ai primit cărțile, a făcut o listă de toate gramaticile și dicționarele pe care le consultai. Prudentă, a păstrat toate aceste informații pentru șefii ei din Germania. Este probabil că ascultînd benzile înregistrate cineva, sus de tot, din Gestapo, a decis răpirea dumitale…

— Înțeleg, spuse frecîndu-și fruntea.

Profesorul se opri în dreptul ferestrei deschise, privind lung parcul.

— Evident, începu tîrziu, paza s-a înzecit. Probabil că nu ți-ai dat seama, dar de cîteva zile, multe din camerele vecine sînt ocupate de agenți. Iar în timpul nopții, bănuiești cum e patrulată strada… Și cu toate acestea, reluă după o pauză, în curînd va trebui să fii evacuat de aici.

— Păcat, spuse. Mă învățasem… și-mi plăcea.

— Am fost sfătuit să începem deja camuflarea dumitale. Deocamdată, îți lași să-ți crească mustața, cît mai groasă și mai neîngrijită. Mi s-a spus că vor încerca să-ți modifice figura, evident. Îmi închipui că îți vor vopsi părul, îți vor schimba coafura, în așa fel încît să nu mai semeni cu fotografiile care au fost desigur luate în ultimele săptămîni. M-au asigurat că-ți pot adăuga zece, cincisprezece ani. Cînd vei părăsi clinica, vei arăta ca un bărbat trecut de patruzeci de ani…

Se opri, extenuat, și se așeză în fotoliu.

— Din fericire, adăugă tîrziu, nu s-au mai repetat crizele de parasomnambulism, sau ce-or fi fost. Așa cel puțin mi-au spus…

Ziua se vestea fierbinte. Își scoase cazaca și îmbrăcă cea mai subțire pijama pe care o găsise în dulap. Apoi se întinse în pat. „Evident, se auzi gîndind, știi foarte bine că n-a fost somnambulism. Te-ai comportat așa cum trebuia, ca să creăm confuziile necesare. Dar de acum n-o să mai avem nevoie de ele…”

— „Dublul”, șopti zîmbind. Răspunde întotdeauna la întrebările pe care mă pregătesc să le pun. Ca un adevărat înger păzitor…

— Și această formulă e corectă și utilă.

— Mai sînt și altele? întrebă.

— Multe. Unele din ele anacronice sau ieșite din uz, altele încă destul de actuale, mai ales acolo unde teologia și practica creștină au știut să păstreze tradițiile mitologice imemoriale.

— Bunăoară? întrebă, zîmbind amuzat.

— Bunăoară, alături de îngeri și îngeri păzitori, puteri, arhangheli, serafimi, heruvimi. Ființe prin excelentă intermediare.

— Intermediare între conștient și inconștient.

— Evident. Dar, și între natură și om, între om și divinitate, rațiune și eros, feminin și masculin, întuneric și lumină, materie și spirit…

Se trezi că rîde și se ridică în capul oaselor. Cîteva clipe privi cu atenție în jurul lui, apoi șopti, pronunțînd rar cuvintele:

— Ajungem deci la vechea mea pasiune: filozofia. Oare vom reuși vreodată să demonstrăm logic realitatea lumii exterioare? Metafizica idealistă mi se pare și astăzi singura construcție perfect coerentă…

— Ne-am depărtat de la discuția noastră, își auzi din nou gîndul. Problema nu era realitatea lumii exterioare, ci realitatea obiectivă a „dublului” sau a îngerului păzitor, alege termenul care îți convine. Este adevărat?

— Foarte adevărat. Nu pot crede în realitatea obiectivă a persoanei cu care stau de vorbă; o consider „dublul” meu.

— Într-un anumit fel, așa și este. Dar asta nu înseamnă că nu există în chip obiectiv, independent de conștiința a cărei proiecție se arată a fi…

— Mi-ar plăcea să mă las convins, dar…

— Știu, în controversele metafizice probele empirice nu au valoare. Dar nu ți-ar plăcea să primești chiar acum, într-o clipă, două, cîțiva trandafiri proaspăt culeși din grădină?

— Trandafiri! exclamă cu emoție și oarecare teamă. Întotdeauna mi-au plăcut trandafirii…

— Unde vrei să-i așezi? în nici un caz în pahar…

— Nu, răspunse. În nici un caz în pahar. Dar un trandafir în mîna dreaptă, așa cum o țin acum, deschisă, și altul pe genunchi, și al treilea, hai să spunem…

În acea clipă se trezi că ține între degete un foarte frumos trandafir de culoarea sîngelui proaspăt, și pe genunchi, într-un echilibru instabil, se clătina un altul.

— Și al treilea? se auzi gîndind. Unde vrei să așez al treilea trandafir?

— Lucrurile sînt mult mai grave decît ne așteptam, auzi glasul Profesorului.

I se păru că-l aude printr-o perdea groasă, sau venit de foarte departe. Și totuși era în fața lui, în fotoliu, cu servieta pe genunchi.

— Mult mai grave decît ne așteptam? repetă absent. Profesorul se ridică, se apropie de el și-i puse mîna pe frunte.

— Nu te simți bine? îl întrebă. Ai avut cumva o noapte proastă?

— Nu, nu. Dar chiar în momentul cînd intrați pe usă, mi s-a părut… În sfîrșit…

— Trebuie să-ți vorbesc de ceva urgent și foarte important, continuă Profesorul. Ți-ai revenit? Crezi că mă poți asculta?

Își trecu încet mîna pe frunte, și, cu un efort, izbuti să zîmbească.

— Sînt chiar foarte curios să vă ascult. Profesorul se reașeză în fotoliu.

— Spuneam că situația e mai gravă decît o bănuiam pentru că acum știm precis că Gestapoul va încerca orice – orice, repetă subliniind cuvîntul – ca să pună mîna pe dumneata. Ai să înțelegi îndată de ce. Printre intimii lui Goebbels se află și un personaj enigmatic