și ambiguu, un anume doctor Rudolf, care, de cîțiva ani, a elaborat o teorie la prima vedere fantastică, dar care cuprinde și anumite elemente științifice. El crede, anume, că electrocutarea printr-un curent de cel puțin un milion de volți poate produce o mutație radicală a speciei umane. Nu numai că cel supus unei asemenea descărcări electrice nu e ucis, dar e complet regenerat. Cum s-au petrecut lucrurile în cazul dumitale, adăugă. Din fericire, sau nefericire, această ipoteză nu poate fi verificată experimental. Rudolf recunoaște că nu poate preciza densitatea curentului electric necesar mutației; susține doar că trebuie să treacă de un milion de volți, să ajungă chiar la două milioane… Înțelegi acum interesul pe care-l prezintă cazul dumitale.

— Înțeleg, repetă absent.

— Toate informațiile pe care le-au avut despre dumneata, și au avut destule, îi confirmă ipoteza. Cîțiva din anturajul lui Goebbels sînt entuziasmați. S-au făcut intervenții și pe cale diplomatică, în numele științei, spre binele umanității, și celelalte. Mai multe universități și institute științifice ne-au invitat pentru o serie de conferințe, pe mine, pe dumneata, pe doctorul Gavrilă, pe cine altcineva am voi să luăm; într-un cuvînt, vor să te împrumutăm pentru o perioadă de timp. Și pentru că ne lăsăm greu, Gestapoul are mînă liberă. Se opri, parcă și-ar fi pierdut deodată răsuflarea. Pentru întîia oară i se păru obosit, îmbătrînit.

— A trebuit să le cedăm copii după rapoartele făcute în primele săptămîni, la spital. Lucrul se obișnuiește, și nu puteam refuza. Evident, n-am comunicat tot. În ceea ce privește materialele mai recente, printre altele, fotocopiile caietului dumitale de însemnări și copiile benzilor de magnetofon, toate acestea au fost expediate la Paris. Le studiază acum Bernard și colaboratorii lui, iar mai tîrziu vor fi depuse la unul din laboratoarele Fundației Rockefeller… Dar văd că nu mai asculți, adăugă ridicîndu-se din fotoliu. Ești obosit. O să afli restul data viitoare.

Restul i se părea interminabil. Și uneori i se părea fără interes, iar alteori i se părea că ascultă lucruri pe care le aflase deja, deși nu putea preciza cînd și cu ce prilej. L-au amuzat îndeosebi cercetările făcute în legătură cu trăsnetul din noaptea învierii. Cum de s-a aflat că aversa n-a depășit un anumit perimetru și că n-a căzut decît un singur trăsnet și într-un fel destul de neobișnuit, pentru că credincioșii care așteptau în tinda bisericii văzuseră fulgerul asemenea unei nesfîrșite sulițe incandescente? În orice caz, alături de specialiștii trimiși de doctorul Rudolf, care adunau tot felul de informații în legătură cu forma și intensitatea luminoasă a fulgerului, venise și un faimos diletant autor al cîtorva studii despre etrusca disciplina. În mai puțin de o săptămînă izbutise să reconstituie perimetrul bătut de ploaie și interpreta acum simbolismul spațiului unde căzuse trăsnetul.

— Dar anchetele și cercetările acestea n-au decît o valoare anecdotică, continuase Profesorul. Singurul lucru grav este decizia doctorului Rudolf de a începe experiențele de electrocutare îndată ce vor completa dosarul prin cîteva convorbiri cu dumneata.

— Dar ce le-aș putea spune mai mult? întrebă.

— Asta n-o știe nimeni. Poate că suplimentul de informație l-ar obține prin anumite experiențe de laborator; producînd, bunăoară, o serie de fulgere artificiale și sperînd că vei recunoaște, după intensitatea incandescenței, fulgerul care te-a lovit pe dumneata. Poate vor să afle chiar din gura du-mitale ce-ai simțit în acea clipă și de ce afirmi că te-ai simțit aspirat ca de un ciclon fierbinte izbucnit chiar în creștetul capului. Nu știu. Se bănuiește însă că experiențele de electrocutare vor fi făcute cu deținuții politici. Și crima aceasta trebuie cu orice preț evitată…

Își lăsase să-i crească mustața, așa cum i se spusese, groasă și neîngrijită.

— Modificarea figurii va avea loc mai tîrziu, îi spuse în seara de 25 septembrie.

Își stăpînea greu emoția.

— Chamberlain și Daladier sînt la Munchen, spuse intrînd. Totul se poate întîmpla de la o zi la alta. Cei care se ocupă de dumneata au schimbat planul, reluă tîrziu, așezîndu-se în fotoliu. Vei fi evacuat noaptea, în mare secret, dar în așa fel încît ceilalți să afle, mai precis, să vadă mașina cu care vei fi transportat. Apoi, la douăzeci, douăzeci și cinci de kilometri…

— Cred că am ghicit restul, îl întrerupse zîmbind. La douăzeci-douăzeci și cinci de kilometri de București va fi înscenat accidentul…

— Exact. Vor fi chiar și cîțiva martori. Presa va vorbi de un accident ca oricare altul, în care au pierit carbonizați trei bărbați. Dar diversele servicii de informații vor afla că victimele erau dumneata și cei doi agenți care te însoțeau, în drum spre o destinație necunoscută. Se va lăsa să se înțeleagă că voia să te pună la adăpost într-un loc foarte sigur. Așa se va întîmpla, de altfel, reluă după o pauză. Nu știu unde vei fi ascuns. Dar acolo ți se vor face modificările de care-ți vorbeam. Cel mai tîrziu într-o lună, cu pașaport în regulă, vei fi transportat la Geneva, nu știu cum, nu mi s-a spus. Bernard a propus Geneva; crede că în momentul de față Parisul nu e locul cel mai sigur. Dar va veni să te vadă cît de curînd. Voi veni și eu, adăugă tîrziu. Cel puțin, așa sper…

Capitolul III

Pe Profesor n-a mai apucat să-l vadă. A murit la sfîrșitul lui octombrie. Îi fusese teamă că așa se va întîmpla din ziua cînd, abia intrat în odaie, izbucnise: „Lucrurile sînt mult mai grave decît ne așteptam!”… Îl văzuse atunci cum își apasă mîna pe inimă și se prăbușește, gemînd, apoi auzi un țipăt, uși trimite, pași repezi depărtîndu-se pe scară. De-abia cînd se apropie de el și-l întrebă: „Nu te simți bine? Ai avut cumva o noapte proastă?” își reveni. Dar de atunci viziunea îl urmărea necontenit. Cînd doctorul Bernard îi spuse: „Am să-ți dau o veste tristă”, era gata să răspundă: „Știu, a murit Profesorul…”

Doctorul Bernard venea să-l vadă cel puțin o dată pe lună. Rămîneau aproape toată ziua împreună. Uneori, după ce-l ascultase răspunzînd la anumite întrebări, apropia magnetofonul și îl ruga