diverse surse. Ce a fost just sau injust în Revolta de la Varșovia din august 1944? O fi adevărată povestea cu camerele de gazare germane din Polonia? Cine a fost cu adevărat de vină pentru foametea din Bengal? Probabil că adevărul ar putea fi descoperit, dar faptele sunt prezentate într-un mod atât de fals în aproape orice ziar, încât cititorul de rând poate fi iertat că înghite minciuni sau că nu își formează o părere. Faptul că în general oamenii nu au certitudinea a ceea ce se întâmplă înlesnește aderarea la convingeri nebunești. Cum nimic nu este niciodată dovedit sau dezmințit, chiar și un fapt cât se poate de clar poate fi negat cu nerușinare. Mai mult decât atât, deși se gândește întruna la putere, victorie, înfrângere, răzbunare, naționalistul e adesea oarecum neinteresat de ceea ce se întâmplă în lumea reală. Ceea ce vrea el este să simtă că unitatea lui învinge știu eu ce altă unitate, şi poate face mai ușor asta umilind un adversar decât examinând faptele pentru a vedea dacă acestea îi susțin vorbele. Orice controversă naționalistă este la nivelul unui club de dezbateri. Nu se ajunge niciodată la nici un rezultat, deoarece fiecare participant crede invariabil că el a ieșit triumfător. Unii naționaliști sunt cvasischizofrenici, trăind fericiți printre visuri de putere și cucerire ce nu au nici o legătură cu lumea reală.

 

* News Chronicle își sfătuia cititorii să meargă la filmul de actualități în care puteau vedea execuția cap-coadă, cu prim-planuri. Star a publicat, aparent aprobator, fotografii ale unor colaboraționiste pe jumătate dezbrăcate care erau hăituite de mulțime în Paris. Aceste fotografii semănau leit cu imaginile naziste înfățișând evrei încolțiți de mulțime la Berlin.

** Un exemplu e Pactul Ribbentrop-Molotov, care este șters cât mai rapid din memoria colectivă. Un corespondent rus mă informează că pactul deja nu mai este menționat în cărțile rusești care prezintă evenimente politice recente.

 

„Tactică, tovarăşi, tactică!”

Din Ferma animalelor* (1945)

În a treia duminică de după expulzarea lui Bulgăre de Nea, animalele primiră din partea lui Napoleon, nu fără oarecare surprindere, vestea că moara de vânt avea să fie totuşi construită. Nu le oferi nici o explicaţie pentru faptul că se răzgândise, ci se mulţumi să le avertizeze că această activitate suplimentară presupunea o muncă foarte grea, ba chiar că s-ar putea să fie nevoie de reducerea raţiilor. […]

În seara aceea Ţignal le explică în particular celorlalte animale că în realitate Napoleon nu se opusese niciodată morii de vânt. Dimpotrivă, el era cel care pledase pentru ea de la bun început, iar planul pe care îl desenase Bulgăre de Nea pe podea în şopronul clocitoarelor fusese de fapt furat dintre hârtiile lui Napoleon. În realitate, moara de vânt era creaţia lui Napoleon însuşi. În cazul ăsta, întrebă cineva, de ce s-a pronunţat cu atâta tărie împotriva ei? Atunci Ţignal îşi luă un aer de pişicher. Aici, răspunse el, se vădea abilitatea tovarăşului Napoleon. Lăsând impresia că se opune morii, făcuse doar o manevră prin care să scape de Bulgăre de Nea, care era un personaj periculos şi exercita o influenţă negativă. Acum, că Bulgăre de Nea fusese îndepărtat, planul putea să meargă mai departe fără amestecul lui. Asta se numeşte tactică, adăugă Ţignal. Şi repetă de câteva ori „Tactică, tovarăşi, tactică!”, ţopăind în cerc şi fluturându-şi coada, cu hohote de râs vesel. Animalele nu prea înţelegeau sensul acestui cuvânt, dar Ţignal vorbise atât de convingător, iar cei trei câini care se aflau din întâmplare prin preajma lui mârâiau atât de ameninţător, încât îi acceptară cu toţii explicaţia fără să mai pună alte întrebări.

 

* Traducere de Ona Frantz, Editura Polirom, colecţia TOP 10+, Iași, 2018, pp. 84-86 (n. ed.).

 

„Dar fără îndoială că pe vremuri era şi mai rău”

Din Ferma animalelor* (1945)

Iarna se dovedi la fel de rece cum fusese cea de dinainte, iar hrana era şi mai pe sponci. Se reduseră din nou toate raţiile, cu excepţia celor pentru porci şi pentru câini. O egalitate prea rigidă în privinţa raţiilor, explică Ţignal, ar fi fost contrară principiilor animalismului. Oricum, nu avu nici o problemă să le demonstreze celorlalte animale că, indiferent cum păreau lucrurile, în realitate nu exista nici un fel de penurie de alimente. Pentru moment, desigur, se considerase necesară o reajustare a raţiilor (Ţignal o numea întotdeauna „reajustare”, niciodată „reducere”), dar, în comparaţie cu epoca lui Jones, se simţea o îmbunătăţire enormă. Citind cifrele cu voce stridentă, pe un ton repezit, le dovedi cu amănunte că aveau mai mult ovăz, mai mult fân, mai mulţi napi decât avuseseră pe vremea lui Jones, că lucrau mai puţine ore pe zi, că apa de băut era acum de o calitate mai bună, că trăiau mai mult, că puii