lor supravieţuiau în număr mai mare, că aveau mai multe paie în grajduri şi sufereau mai puţin de pe urma puricilor. Animalele credeau toate acestea până la ultimul cuvinţel. La drept vorbind, Jones şi tot ce reprezenta el aproape că li se şterseseră din amintire. Ştiau că viaţa în ziua de azi era aspră şi plină de privaţiuni, că adesea le era foame, adesea le era frig şi de obicei, dacă nu dormeau, munceau. Dar fără îndoială că pe vremuri era şi mai rău. Le făcea plăcere să creadă asta. Şi-apoi în zilele acelea de demult erau în sclavie, pe când acum erau libere, iar asta schimba complet situaţia, după cum nu pregeta să le amintească Ţignal.

 

* Traducere de Ona Frantz, ed. rom. cit., pp. 157-158 (n. ed.).

 

„Muntele de Zahăr Candel”

Din Ferma animalelor* (1945)

La mijlocul verii, pe nepusă masă, corbul Moise îşi făcu iarăşi apariţia la fermă, după o absenţă de câţiva ani. Nu se schimbase deloc, tot nu voia să muncească şi cânta aceleaşi osanale ca întotdeauna Muntelui de Zahăr Candel. […] „Acolo sus, tovarăşi”, spunea el solemn, arătând către cer cu ciocul lui mare. „Acolo sus, imediat după norul acela întunecat pe care-l vedeţi, e Muntele de Zahăr Candel, ţara aceea fericită în care noi, bietele animale, ne vom afla odihna veşnică după atâta trudă!” Ba chiar pretindea că fusese o dată acolo, cu ocazia unuia dintre zborurile lui la mare înălţime, şi văzuse cu ochii lui veşnicele pajişti ale trifoiului, văzuse turtele de in şi zahărul cubic crescând în gardurile vii. Multe animale îl crezură. Viaţa lor din prezent, chibzuiau ele, era numai foame şi muncă. Nu era drept şi cinstit să existe undeva o lume mai bună? Atitudinea porcilor faţă de Moise era greu de stabilit. Toţi declarau dispreţuitor că poveştile lui despre Muntele de Zahăr Candel erau minciuni şi totuşi îi îngăduiau să rămână la fermă fără să muncească, alocându-i şi un tain de un pahar de bere pe zi.

 

* Traducere de Ona Frantz, ed. rom. cit., pp. 164-165 (n. ed.).

 

„Am menționat reacția pe care am avut-o din partea unui funcționar important din Ministerul Informațiilor în ceea ce privește Ferma animalelor”

Din „Publication of Animal Farm; «The Freedom of the Press»” Londra, 17 august 1945 New York, 26 august 1946

Această carte a fost concepută, ca idee centrală, în 1937, dar a fost pusă pe hârtie abia pe la sfârșitul anului 1943. Când a ajuns să fie scrisă, era evident că avea să fie foarte greu de publicat (în ciuda actualului deficit de cărți datorită căruia tot ce poate fi descris drept carte se va „vinde” cu siguranță), iar până la urmă a fost refuzată de patru edituri. Numai una dintre acestea a avut o motivație ideologică. Două publicau de mulți ani cărți antiruseşti, iar cealaltă nu avea nici o culoare politică vizibilă. Un editor chiar a acceptat inițial cartea, dar, după pregătirile preliminare, a hotărât să consulte Ministerul Informațiilor, care se pare că l-a avertizat sau, oricum, i-a recomandat cu insistență să nu o publice. Iată un extras din scrisoarea lui:

 

Am menționat reacția pe care am avut-o din partea unui funcționar important din Ministerul Informațiilor în ceea ce privește Ferma animalelor. Trebuie să mărturisesc că exprimarea acestei opinii m-a pus serios pe gânduri... Acum înțeleg că s-ar putea considera o mare nechibzuință să public cartea în acest moment. Dacă fabula ar viza dictatorii și dictaturile în general, nu ar fi nici o problemă s-o public, însă fabula urmărește, după cum înțeleg acum, atât de fidel evoluția sovietelor rusești și a celor doi dictatori ai acestora, încât nu se poate aplica decât Rusiei, excluzând celelalte dictaturi. Încă ceva: ar fi mai puțin ofensator dacă casta dominantă din fabulă nu ar fi porcii*. Cred că alegerea porcilor drept castă conducătoare îi va ofensa fără îndoială pe mulți, în special pe cei care sunt mai sensibili. Așa cum sunt rușii, fără doar și poate.

 

Genul ăsta de lucruri nu miros a bine. Evident, nu este dezirabil ca niște autorități publice să aibă puterea de a cenzura (exceptând cenzura pe motive de securitate, la care nu obiectează nimeni pe timp de război) cărți care nu sunt sub patronajul statului. Dar cel mai mare pericol care amenință libertatea de gândire și de expresie în acest moment nu e amestecul direct al Ministerului Informațiilor sau al vreunui organism oficial. Dacă editurile și editorii se străduiesc să nu scoată cărți pe anumite subiecte, motivul nu este că se tem să nu fie dați în judecată, ci că se tem de opinia publică. În această țară, lașitatea intelectuală este cel mai mare dușman