Spui „ţine-te de valorile tale” şi, în acelaşi timp, spui că valorile noastre sunt toate greşite. Ajută-mă să înţeleg.

  Nu am spus că valorile voastre sunt greşite. Dar nici că sunt corecte. Ele sunt, pur şi simplu, judecăţi. Afirmaţii. Decizii.

  În cea mai mare parte, ele sunt decizii luate nu de către voi, ci de către altcineva. Probabil de către părinţii voştri. De către religie. De către profesorii, istoricii, politicienii voştri.

  Foarte puţine dintre judecăţile de valoare pe care le-ai încorporat în adevărul tău sunt judecăţi pe care le-ai făcut tu însuţi, bazându-te pe propria ta experienţă. Iar tu ai venit aici pentru experienţă – şi din experienţa ta urma să te creezi pe tine însuţi.

  Tu te-ai creat pe tine însuţi din experienţa altora.

  Dacă păcatul ar exista, el ar fi acesta: să îţi dai voie să devii ceea ce eşti, datorită experienţei altora. Acesta este „păcatul” pe care I-aţi comis. Voi toţi. Voi nu aşteptaţi propria voastră experienţă, voi acceptaţi experienţa altora ca pe o scriptură (ad litteram), şi apoi, când întâlniţi pentru prima dată adevărata experienţă, voi extindeţi ceea ce credeţi că ştiţi deja şi asupra acestei noi experienţe.

  Dacă nu aţi proceda aşa, aţi putea avea o experienţă complet diferită – una care v-ar putea dovedi că sursa sau învăţătorul originar sunt greşite. În majoritatea cazurilor, voi nu vreţi să dovediţi că părinţii voştri, şcoala voastră, religiile voastre, tradiţiile voastre, scrierile voastre sfinte greşesc – aşa că vă negaţi propria experienţă în favoarea a ceea ce vi s-a spus să gândiţi.

  Nicăieri altundeva nu se dovedeşte acest lucru mai bine decât în felul în care trataţi sexualitatea umană.

  Toată lumea ştie că experienţa sexuală poate fi unica experienţă fizică, cea mai plină de dragoste, cea mai captivantă, cea mai puternică, cea mai înviorătoare, cea mai înnoitoare, cea mai energizantă, cea mai intimă, cea mai unificatoare, cea mai recreativă dintre toate cele pe care le poate trăi un om. Singura prin care îţi poţi afirma personalitatea. După ce aţi descoperit aceasta prin experienţă, voi aţi ales să acceptaţi în locul ei judecăţi căpătate anterior, opinii şi idei despre sex promulgate de alţii – toate impunându-se în mod întemeiat asupra modului în care gândiţi.

  Aceste opinii, judecăţi şi idei se desfăşoară în mod absolut contradictoriu faţă de experienţa voastră şi, pentru că nu puteţi accepta să spuneţi că învăţătorii voştri greşesc, vă autoconvingeţi că experienţa voastră este greşită. Rezultatul este că v-aţi trădat propriul adevăr asupra acestui subiect – cu rezultate îngrozitoare.

  Aţi făcut acelaşi lucru şi cu banii. De fiecare dată când aţi avut foarte mulţi bani, v-aţi simţit grozav. V-aţi simţit grozav când i-aţi primit şi v-aţi simţit grozav când i-aţi cheltuit. Nu e nimic rău în asta, nimic nelalocul lui, nimic cu adevărat „greşit”. Şi, totuşi, atât de tare v-aţi îndopat cu învăţăturile altora asupra acestui subiect, încât aţi respins experienţa voastră în favoarea „adevărului”.

  După ce aţi adoptat acest „adevăr” ca pe al vostru înşivă, v-aţi construit gânduri în jurul lui – gânduri care sunt creatoare. Aţi creat astfel în jurul banilor o realitate a voastră personală care îi împinge departe de voi – de ce aţi încercat oare să atrageţi ceea ce nu este bun?

  Oricât de ciudat ar părea, aţi format aceeaşi contradicţie în jurul lui Dumnezeu. Tot ceea trăieşte inima voastră ca experienţă legată de Dumnezeu vă spune că Dumnezeu este bun. Tot ceea ce vă învaţă profesorii voştri despre Dumnezeu vă spune că Dumnezeu este rău. Inima voastră vă spune că Dumnezeu trebuie iubit fără frică. Profesorii voştri vă spun că de Dumnezeu trebuie să vă fie frică, pentru că El este un Dumnezeu răzbunător. Ei spun că trebuie să trăiţi cu frica de mânia lui Dumnezeu, că trebuie să tremuraţi în prezenţa Lui. Că de-a lungul întregii voastre vieţi trebuie să vă fie frică de judecata Domnului. Pentru că vi se spune că Domnul este „drept”. Şi Dumnezeu ştie că veţi da de bucluc când veţi fi în faţa groaznicei judecăţi a Domnului. Prin urmare, trebuie să fiţi „ascultători” în faţa poruncilor lui Dumnezeu. Că dacă nu.

  Mai presus de orice, nu aveţi voie să puneţi întrebări logice cum ar fi: „dacă Dumnezeu pretinde supunere absolută în faţa Legilor Lui, de ce a creat El posibilitatea ca aceste Legi să fie încălcate?” Ei bine, îţi spun toţi profesorii tăi – pentru că Dumnezeu a vrut „ca tu să ai liberul arbitru”.

  Ce fel de liber arbitru este acela, când alegerea unui lucru din mai multe aduce după sine condamnarea? Cum este „liberul arbitru” liber, când el nu reprezintă voinţa ta, ci înseamnă să faci ce vrea altul? Cei care vă învaţă acest lucru fac din Dumnezeu un ipocrit.

  Vi se spune că Dumnezeu înseamnă iertare şi compasiune – dar dacă nu-i cereţi iertare „aşa cum trebuie”, dacă nu „vă adresaţi lui Dumnezeu” cum trebuie, cererea voastră nu va fi auzită, strigătul vostru va trece neobservat. Şi nici măcar asta nu ar fi atât de grav, dacă ar exista doar un singur mod adecvat de adresare, dar sunt tot atât de multe „moduri adecvate”, pe cât de mulţi profesori sunt.

  Majoritatea dintre voi vă petreceţi deci o mare parte din viaţa voastră de adult căutând modul potrivit de a vă închina, de a vă supune şi de a-L sluji pe Dumnezeu. Ironia acestei situaţii este că Eu nu vreau să vă închinaţi Mie. Eu nu am nevoie de ascultarea voastră şi nu e necesar ca voi să Mă slujiţi.

  Aceste comportamente sunt cele impuse de-a lungul istoriei de către monarhi supuşilor lor, monarhi care erau de obicei egocentrişti, nesiguri şi tiranici. Ele nu sunt în nici un fel cerinţe ale lui Dumnezeu – şi pare ciudat că omenirea n-a ajuns până acum la concluzia că ele sunt false, neavând nimic de-a face cu nevoile şi dorinţele divinităţii.

  Divinitatea nu are nevoi. Tot Ceea Ce Este e exact asta: tot ceea