din Armata Roşie au făcut o anchetă serioasă? I au constatat că ofiţerul fusese complet nevinovat. Unchiul acestuia a sărit în sus şi normal că lucrurile nu s-au putut muşamaliza, iar Beria nu i-a mai putut lua apărarea lui Boris. A fost degradat, judecat şi condamnat la moarte, atât el, cât? * ajutorul său mongol. NKVD-ul a intervenit şi pedeapsa i-a f°st strămutată la muncă silnică într-un lagăr de concentrare. (Mongolul a fost spânzurat.) Beria i-a trimis un mesaj secret -Boris în închisoare, promiţându-i că va trage sforile în armată şi în partid pentru a-l elibera şi a-l repune în funcţie vreun an de lagăr. Cel puţin aşa auzise Nikolai.

  „Deci, Mamiya”, mi-a spus Nikolai în şoaptă, „toată lumea este de părere că Boris se va întoarce la Moscova într-o bună

  618 Haruki Murakani zi, că Beria îl va salva în curând. Este foarte adevărat că fierig trebuie să fie cu ochii în patru, pentru că lagărul acesta est$ totuşi sub controlul partidului şi al armatei. Dar nimeni nu poate sta liniştit, direcţia din care bate vântul se poate schimba în orice clipă şi atunci cei care au suferit aici se pun pe răzbunare. Lumea e plină de idioţi, dar nimeni nu-i atât de prost încât să-şi semneze sentinţa la moarte cu pfopria-i mână. Umblăm în jurul lui în vârful picioarelor şi e considerat un oaspete de onoare aici. Normal, nu putem să-i dăm slugi şi nici să ne purtăm cu el de parcă ar fi la hotel. De dragul aparenţelor îi punem lanţuri la picior şi-i cerem să mai spargă bolovani din când în când, dar adevărul e că îşi are propria cameră, alcool şi tutun la discreţie. Dacă vrei să ştii părerea mea, e ca o viperă, adică nu face nimănui bine faptul că e în viaţă. Ar trebui să se găsească cineva care să se strecoare pe furiş în camera lui într-o noapte şi să-i taie gâtul.”

  Într-o zi, când treceam pe lângă gară, m-a oprit iar sergentul. Am vrut să scot permisul, dar a clătinat din cap şi mi-a făcut semn să merg la biroul şefului de gară. Am rămas teribil de surprins, dar am procedat ca atare, în birou nu l-am găsit pe şeful de gară, ci pe Boris Gromov. Stătea la birou şi bea ceai. Mi-a fost clar că mă aştepta. Am îngheţat în prag. Nu mai avea piciorul prins în lanţuri. Mi-a făcut semn să intru.

  — Mă bucur că vă văd, domnule locotenent Mamiya. Au trecut ani buni… Spuse el vesel, zâmbindu-mi. Mi-a oferit o ţigară, dar am refuzat. Şi-a aprins el una şi a continuat:

  — Ca să fiu mai exact, au trecut nouă ani… Sau or fi doar opt? Mă bucur că sunteţi sănătos, îmi place grozav să-mi întâlnesc vechii prieteni! După un război atât de greu… Apropo, cum. Aţi reuşit să ieşiţi din fântâna aceea?

  Nu mă simţeam capabil să scot nici un cuvânt.

  — Ei, nu contează, important e că aţi ieşit. Apoi v-aţi pierdu* mâna şi aţi învăţat ruseşte ca lumea. Minunat! Omul se poa*e descurca foarte bine şi fără o mână. Important este că

  — Nu ţineam să trăiesc, dar aşa a fost să fie, am Boris izbucni în râs.

  — Sunteţi un individ foarte interesant, domnule locote Mamiya. Aţi fi preferat să nu mai trăiţi, şi totuşi sunteţi Da, foarte interesant. Ştiţi ce, pe mine nu mă prea poate pr lumea. Nici un om normal n-ar fi putut scăpa din fântâna > ile unul singur, ca să nu mai vorbim de faptul că aţi reuşit să treceţi râul şi să ajungeţi în Manciuria. Nu vă îngrijoraţi, ji-ani să spun nimănui nimic.

  Apropo, acum trec eu prin momente nu tocmai plăcute. După Curn vedeţi şi singur, am fost degradat şi am ajuns într-un lagăr de concentrare ca prizonier, dar n-am de gând să stau aici o veşnicie şi să sparg bolovani cu barosul. Poziţia mea în partid nu K~n diminuat cu nimic şi profit de fiecare zi petrecută aici ca Hfi mi-o întăresc şi mai mult. Vă mărturisesc foarte sincer că vreau să fiu în relaţii bune cu prizonierii de război japonezi. Până la urmă, productivitatea acestei mine depinde de voi – de numărul vostru şi de felul în care munciţi. Nu realizăm nimic daca vă ignorăm forţa, şi asta înseamnă şi forţa dumneavoastră personală, domnule locotenent Mamiya. Aş vrea să învăţ şi eu câte ceva de la dumneavoastră. Sunteţi fost ofiţer din serviciile secrete ale Armatei Kwantung, un bărbat foarte curajos, vorbiţi rusa fluent şi dacă aţi accepta să-mi serviţi drept om de legătură, am să vă fiu recunoscător şi poate as face ceva şi pentru oamenii dumneavoastră. Să ştiţi de la mine că afacerea n-ar fi proastă deloc.

  — N-am fost niciodată spion şi nici n-am de gând să devin tocmai acum, am zis.

  — Nu vă cer să deveniţi spion, spuse Boris cu un ton de parcă încerca să mă calmeze. Nu vreau să mă înţelegeţi greşit, dar ţin să vă spun că aş mai putea uşura viaţa concetăţenilor dumneavoastră. As vrea să contribui la îmbunătăţirea relaţiilor Şi am nevoie de intermedierea dumneavoastră. Amândoi am Putea să-l doborâm de pe scaun pe gruzinul ăla împuţit care mănâncă rahat. Nu vă mint. Cred că şi voi, japonezii, îl urâţi de moarte. O dată scăpaţi de el, vă veţi putea bucura de autonomie parţială, vă puteţi înfiinţa comitete şi o organizaţie Proprie. Cu asta s-ar mai pune oarecum capăt tratamentului brutal de până acum. Cam asta năzuiesc eu să fac şi de aceea am nevoie de ajutorul dumneavoastră.

  Boris avea cu siguranţă dreptate. Am solicitat de multe ori Autorităţilor lagărului acele drepturi minime, dar am fost lntotdeauna refuzaţi categoric.

  — Şi ce doriţi în schimb? Am întrebat.

  — Mai nimic, zise el zâmbind cu toată gura şi întinzându-şi ln sus ambele braţe. Eu nu vreau decât relaţii de prietenie cu Prizonierii de război japonezi. Doresc din tot sufletul să-i elimin