Cărți «PE STRADA MÎNTULEASA top romane conteporane de citit gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:
— E adevărat, îl întrerupse Zamfirescu. Dacă uiți, te rătăcești. V-am spus că uitasem de întîmplarea cu bătrîna oarbă și cu fata. Crezusem la început că era oarbă, crezusem asta pentru că uitasem. De fapt, așa cum mi-am dat seama îndată ce mi-am amintit, bătrîna trăgea să moară. Și de atunci, de cîte ori îmi amintesc de amănuntul acesta, le întîlnesc. Evident, fata îi citește mereu și astfel bătrîna află lucruri interesante, înțelege ce se întîmplă cu ea, își înțelege mai ales viața. Dar prin cîte n-au trecut, sărmanele, de cînd le-am întîlnit pentru întîia oară, în fața casei. Le zăresc uneori prin restaurante. Oamenii nu înțeleg de ce este vorba și ating brațul fetei, îi zîmbesc cu milă și îi strecoară o bancnotă între filele cărții. Fata roșește, înclină ușor capul, mulțumindu-le cu un zîmbet și trece mai departe, cu cartea într-o mînă, trăgînd ușor bătrîna după ea. E greu să refuze, pentru că oamenii au bancnotele gata pregătite, ar putea să se supere. Dar nici ea, nici bătrîna n-au intrat în restaurant ca să cerșească. Traversează restaurantele, după cum traversează băncile, școlile, bisericile, spitalele, pentru că pe-acolo trece drumul lor, cel puțin drumul pe care-l arată harta. Uneori, traversările acestea dau loc la tot felul de încurcături. Bunăoară, în ziua cînd s-a pus piatra de temelie la Primăria de Verde. Vă amintiți cît au vorbit ziarele, căci venise și primul-ministru. Eu reprezentam Societatea. Îmi aduc aminte, tocmai își terminase primarul discursul și primul-ministru apucase cărămida, cînd au apărut. Nu-mi dau seama pe unde au intrat. Veniseră probabil de-a dreptul din biserică. La ora aceea, biserica era goală. N-o mai păzea nimeni. Și, în timp ce primul-ministru cîntărea cărămida în mîna dreaptă, bătrîna s-a așezat pe scaun chiar acolo, în fața lui, la un pas de șanțul temeliei, ca și cînd nu l-ar fi văzut. Și fata a început imediat să-i citească din carte. S-au descoperit toți, respectuoși; se vedea bine că erau impresionați. Nu înțelegeau despre ce era vorba, dar își închipuiau că e ceva în legătură cu datinile strămoșești. Și, într-adevăr, fata citea admirabil. Și ce text înălțător, era tocmai vorba despre apa Vavilonului, despre luntrile care ne așteaptă acolo, la apa Vavilonului. Arhiereii plîngeau ascultînd-o citind și oamenii politici căzuseră pe gînduri, cu ochii la fată. Parcă se făcuse acum și mai frumoasă. Și cînd a închis cartea și a tras ușor bătrîna după ea, primul-ministru s-a repezit și i-a sărutat mîna. Am știut că face asta din interes, pentru propagandă, dar nu e mai puțin adevărat că am fost toți impresionați. Ne-a plăcut gestul,