Ba eu am văzut, cum vă spun, stărui cu veselie negustorul. Maşina umblă singură cu foc şi trage după dânsa toate căsuţele. Apoi în acele căsuţe sunt ori oameni, ori mărfuri. Şi bătălii de la Tighina i-am încărcat în acele căsuţe. Şi merg poarte bine, fără scuturătură şi fără necaz; numaicât e-un huiet mare de trebuie să grăiască oamenii unii cu alţii tare, ca surzii.

  Hm! Mormăi ciobanul. Ş-ai umblat dumneata în căruţa aceea cu foc?

  Am umblat; de ce să se mire omul de asta, când am văzut şi alte lucruri mai de mirare?

  Care lucruri mai de mirare?

  Apoi să vedeţi. Pe-acolo, prin ţara nemţască, târgurile-s toate alcătuite din case cu câte patru şi cinci rânduri.

  Adică din case una peste alta? Am mai auzit eu de asta şi n-am vrut să cred.

  Apoi de ce să nu crezi, dac-aşa-i acolo? Da' eu nu m-am mirat prea tare de asta, cât de alta.

  C-am văzut uliţi dintr-o singură bucată de piatră.

  Noi ne privirăm în tăcere la aceste vorbe.

  — Da. Ş-apoi ies nemţii, boieri şi cucoane, şi se plimbă pe marginea uliţii. Cucoanele au toate pălării, iar boierii toţi au ceasornic. Nu numai boierii, ci şi lucrătorii mai săraci.

  De ceasornice nu mă mir. Întrerupse moş Leonte; dar femeile cu pălării, drept să-ţi spun, mie nu-mi plac.

  Ei, ce să-i faci? Îl mângâie comisul. Aşa-s pe-acolo năravurile oamenilor. Şi ce-ai mai văzut, cinstite jupâne Dămian?

  Apoi altceva n-am văzut nimica, fărădecât mare iarmaroc, acolo la Lipsea. Mare iarmaroc cât lumea asta, şi comedii, şi muzici, şi nemţăria pământului bând bere. Cine n-a gustat, oameni buni, asemenea băutură, să nu fie cu părere de rău. Căci e-un fel de leşie amară.

  Aşa? Se veseli comisul. Şi ei nu ştiu ce-i vinul?

  Or fi ştiind; dar eu vin ca la noi n-am văzut şi i-am dus dorul.

  Aşa? Şi de mâncat ce-ai mâncat? Eu socot, cinstite jupâne Dămian, că te-ai ferit şi de mâţă, şi de broască, şi de guzgan.

  Ciobanul stupi cu putere într-o parte şi se şterse la gură cu amândouă mânecile tohoarcei.

  Nu m-am ferit aşa de tare, vorbi negustorul, căci n-am prea văzut aceste dihănii. Dar cartofe, sodom şi carne fiartă de porc ori de vacă.

  Carne fiartă? Se mira căpitanul Isac.

  Da, carne fiartă. Şi bere de-aceea de care vă spun.

  Vrasăzică, urmă mazâlul, pui în ţiglă n-ai văzut?

  Nu prea.

  Nici miel fript tâlhăreşte şi tăvălit în mojdei?

  Asta nu.

  Nici sarmale?

  Nici sarmale, nici borş. Nici crap la proţap.

  Doamne fereşte şi apără! Se cruci moş Leonte.

  Apoi atuncea, urmă căpitanul Isac, dacă nu au toate acestea, nici nu-mi pasă! Să rămâie cu trenul lor şi noi cu ţara Moldovei.

  Fiind prea veseli cu toţii de asemenea cuvinte, am închinat ulcelele cătră giubeaua, cătră barba şi cătră obrazul bucălat al lui jupan Dămian Cristişor. Ş-am răcnit cu mare larmă, felurit, fiecare-n legea lui.

  Altfel nemţii aceia au şi lucruri bune, urmă a tâlcui cu îngăduinţă negustorul. Mai întâi şi mai întâi la dânşii învăţătura-i la mare cinste.

  Iaca asta nu-i rău, întări comisul.

  În tot târgu, în tot satu, cinstite comise Ioniţă, în tot târgu, în tot satu – şcoală şi profesori. Şi toată lumea la carte.

  Atunci oile cine le păzeşte? Mârâi ciobanul; iar noi iarăşi ne-am veselit.

  Toată lumea la carte, şi băieţi şi fete. Comisul se încruntă:

  Cum şi fete? Asta iar îi rânduială care trebuie să rămâie la dânşii.

  Noi cu toţii am fost, se-nţelege, de părerea comisului. Şi iar am strigat, ca să s-audă până-n ţara nemţască.

  Negustorul fiind într-o cumpănă mai dreaptă decât a noastră, a zâmbit ş-a aşteptat să ne liniştim. Iar după ce ne-am liniştit, a urmat:

  Şi mai au acei nemţi, cinstite căpitane, lucru bun rânduială şi legea. Eu am cunoscut acolo un morar care s-a judecat pentr-un petic de moşioară cu împăratul. Şi dac-a avut dreptate, judecătorii i-au dat dreptate împotriva împăratului.

  Asta eu iar n-oi crede-o ca şi căruţa cu foc! A strigat din nou Constandin ciobanul.

  Ba eu cred şi-mi place şi asta, i-a întors răspuns răzăşul.

  Aşa că, prea cinstite comise, stând eu acolo trei săptămâni şi văzând multe, nici mie nu mi-a plăcut aflându-i iritici. Însă altfel cred tot în Domnul nostru Isus Hristos.

  Atunci cum îs iritici?

  Îs iritici precum mi-a spus mie părintele Mardare de la Trei-Sfetite.

  Apoi atunci tot iritici-s şi n-am ce le face! Se învoi comisul. Şi părându-ne tare rău pentru asemenea cusur al nemţilor, l-am lăsat pe negustor să-şi isprăvească istorisirea călătoriei lui.

  Ş-am umblat, zise el, la nemţi pe drumuri şi-n târguri şi nime nu mi-a făcut nici o sminteală, nici om de rând, nici slujbaş împărătesc. Şi mi-am adus cu căruţa aceea de foc, cum zice omu ista care nu crede, marfa până la Liov. Iar la Liov am încărcat-o în şarabane nemţeşti. Şi la Suceava am schimbat-o în cară de-acestea din Cordun. Şi la Cornu-Luncii am intrat în ţara Moldovei, cu bucurie. Şi dând vamă cătră Domnie, vameşii m-au întrebat dacă nu le-am adus şi lor câte-un dar de la iriticii şi ticăloşii aceia de nemţi. Atuncea am vârât mâna în buzunarul din dreapta al giubelei ş-am scos pentru doi vameşi câte-un baider roş. Căci din vreme mă pregătisem pentru asemenea împrejurare, ca să nu-mi spintec boccelele. Bucurându-i astfel, m-au lăsat să trec; ş-am umblat cu linişte până-n drept cu Boroaia. Ci acolo a ieşit din lunca Moldovei un călăreţ, frumos şi voinic om, şi mi-a făcut semn cu mâna, să stau. Am înţeles că, dacă nu stau, are să-mi facă semn cu pistoalele. Şi, stând şi aşteptându-1, s-a apropiat de carăle mele şi m-a întrebat cine sunt şi de unde vin şi ce fel de marfă duc. I-am