sau oameni de afaceri pe Wall Street. Şi asta doar pentru că aceste meserii presupun celebritate, bani şi prestigiu. Acesta este motivul pentru care cu greu îi poţi motiva pe copii să înveţe. Ei ştiu că reuşita profesională nu se mai află în strânsă legătură cu studiile universitare, ca altădată.

Cum studenţii termină şcoala fără să aibă o pregătire în domeniul financiar, milioane de oameni cu diplomă îşi fac bine meseria, dar mai târziu îi găseşti luptându-se cu probleme financiare. Muncesc din greu, dar nu progresează. Ceea ce lipseşte din formarea lor nu este modul în care să facă bani, ci cum să-i cheltuiască - şi ce să facă după ce-i câştigă. Aceasta se numeşte aptitudine financiară - respectiv, ceea ce faci cu banii după ce îi produci. Cum să faci astfel încât ceilalţi să nu ţi-i ia, cât poţi păstra ori cât de bine lucrează banii în favoarea ta. Mulţi nu înţeleg de ce au probleme financiare, pentru că pur şi simplu nu înţeleg ce este circuitul banilor. O persoană poate avea studii alese, o carieră reuşită şi să continue să fie analfabetă din punct de vedere financiar. Aceşti oameni muncesc adesea mai mult decât e nevoie, pentru că învaţă să muncească din greu şi nu ştiu să pună banii să muncească pentru ei.

 

Cum se transformă povestea căutării Visului Financiar într-un coşmar financiar

 

În filme, apar mulţi oameni care muncesc din greu, ceea ce a dus la crearea unui şablon. Proaspeţii căsătoriţi, cuplurile tinere, fericite şi cu multă carte se mută împreună într-unul dintre apartamentele acelea înghesuite, de închiriat. Imediat după aceea, îşi dau seama că pot economisi bani, pentru că doi oameni pot trăi cam cu tot atâţia bani cât unul singur.

Problema este însă apartamentul, care e foarte înghesuit. Ei încep să strângă bani, ca să-şi cumpere casa visurilor lor şi pentru a face şi copii. În prezent, au două venituri şi încep să se concentreze asupra carierelor lor.

Veniturile încep să crească. Pe măsură ce veniturile lor cresc... cheltuielile cresc şi ele.

Pentru cei mai mulţi, cheltuiala nr. 1 o reprezintă impozitele. Mulţi cred că e vorba de impozitele pe venit, dar în America suma cea mai mare se plăteşte la Asigurările Sociale. Un angajat se pare că plăteşte la Asigurările Sociale, împreună cu Asigurările Medicale, o rată a impozitului în mare de 7,5%, dar de fapt reprezintă 15%, având în vedere că patronul trebuie să plătească pentru tine o sumă egală la Asigurările Sociale. Adică e vorba de banii pe care patronul nu vi-i mai poate da. Pe deasupra, trebuie să mai plătiţi impozit pe venitul însumat pentru Asigurările Sociale, venit pe care nu-1 mai primiţi niciodată, pentru că ajunge direct la Asigurările Sociale prin reţineri.

Apoi, pasivele lor cresc.

Acest lucru se poate demonstra cel mai bine luând ca exemplu la cuplul tânăr. Ca urmare a faptului că veniturile lor cresc, ei se hotărăsc să cumpere casa la care visează. Odată ajunşi acolo, trebuie să plătească un nou impozit, respectiv cel pe proprietate. După care îşi cumpără maşină nouă, mobilă nouă şi o nouă aparatură, care să se potrivească locuinţei celei noi. Dintr-odată se trezesc şi îşi dau seama că lista pasivelor e plină de datorii sub formă de ipoteci sau pentru cărţile de credit.

Din acel moment, sunt prinşi în cursa şobolanului. Mai apare şi un copil, muncesc şi mai mult şi povestea se repetă. Mai mulţi bani şi impozite mai mari. Vine o carte de credit prin poştă. Cei doi o folosesc. Sună o companie de împrumuturi şi spune că „activului” cel mai de preţ al lor, casei, i-a crescut valoarea. Compania se oferă să le acorde un împrumut pe termen prelungit, având în vedere că stau aşa de bine cu creditul, şi li se mai spune că inteligent ar fi să-şi achite integral cartea de credit, lucru care i-ar scuti să mai plătească o dobândă mare pentru bunurile de consum. În plus, dobânda ce trebuie plătită pe casă se scoate din impozit. Ei acceptă şi îşi plătesc cardurile de credit cu dobândă mare. Răsuflă uşuraţi. În sfârşit nu mai au datorii la carduri. Şi-au transformat datoriile de consumatori într-o ipotecă pe casă. Plăţile lor scad pentru că şi-au prelungit datoria pe 30 de ani. E un gest inteligent.

Sună vecinul şi îi invită la cumpărături - e zi de solduri. O şansă de a face nişte economii. Ei îşi spun: „N-am să cumpăr nimic, doar mă uit.” Dar pentru orice eventualitate îşi iau cardul încă nefolosit şi îl pun cu grijă în portofel.

Deseori mă întâlnesc cu cupluri de tineri. Numele lor este altul, dar dilemele financiare sunt aceleaşi. Vin să stăm de vorbă, să afle punctul meu de vedere. Ei mă întreabă: „Ne puteţi spune cum putem face bani mai mulţi?” Felul în care cheltuiesc i-a determinat să caute un venit mai mare.

Nici măcar nu-şi dau seama că problema este modul în care aleg să-şi cheltuiască banii pe care îi au şi asta duce la dificultăţi financiare. Totul porneşte de la analfabetismul financiar şi de la neînţelegerea diferenţei dintre active şi pasive.

Rareori problemele financiare ale cuiva sunt rezolvate de o sumă mai mare de bani. Problemele pot fi rezolvate cu inteligenţă şi înţelegere. E o vorbă pe care un prieten de-al meu o spune foarte des celor care au datorii: „Dacă îţi dai seama că singur ţi-ai săpat groapa... nu mai săpa.”

Când eram copil, tatăl meu ne spunea deseori că japonezii stăpâneau trei lucruri pe lumea asta: „ştiau să mânuiască sabia, bijuteriile şi oglinzile.” Sabia simbolizează puterea armelor. America a cheltuit miliarde de dolari pe arme şi din această cauză s-a ajuns la supremaţia prezenţei ei militare în lume. Bijuteriile simbolizează puterea banilor. E un oarecare sâmbure de adevăr în ideea: „Nu uita regula de aur: cine are aurul stabileşte regulile jocului.”

Oglinda simbolizează puterea cunoaşterii de sine. Cunoaşterea de sine, conform legendei japoneze, era cea mai de preţ dintre cele trei.

Săracii şi cei din pătura de mijloc dau voie mult prea adesea puterii banilor să izbucnească. Prin faptul că muncesc tot mai mult fără să se întrebe despre logica