Una dintre muştele de sânge ateriza pe pielea descoperită de pe umărul khal-ului. O alta îi dădu ocol, i se aşeză pe gât şi-i urcă spre gură. Khal Drogo se foi în şa, iar clopoţeii răsunară, pe când armăsarul continuă să meargă în acelaşi ritm.

Dany îşi înfipse călcâiele în burta Argintului său şi se avântă mai aproape de el.

– Lordul meu, spuse ea moale. Drogo. Soarele meu şi stelele mele.

El nu păru că o auzise. Musca de sânge se târî până pe sub mustaţa lui şi se cuibări pe obraz, în cuta de lângă nas. Dany icni.

– Drogo! Se întinse neîndemânatică spre el şi-i atinse braţul.

Khal Drogo se foi în şa, se înclină încet şi căzu greoi de pe cal. Muştele se împrăştiară o clipă, apoi îl înconjurară din nou, pentru a se aşeza pe el.

– Nu, spuse Dany, strunindu-şi calul. Pentru prima dată nu-i mai păsă de pântecul ei, sări de pe Argint şi alergă la el.

Iarbă de sub el era maronie şi uscată. Drogo strigă de durere când Dany îngenunche lângă el. Avea respiraţia întretăiată şi hârâită, o privi fără s-o recunoască.

– Calul meu, gemu el. Dany goni muştele de pe pieptul lui, zdrobind una, aşa cum ar fi făcut şi el. Pielea lui ardea.

Călăreţii de sânge ai khal-ului îl urmaseră îndeaproape, îl auzi pe Haggo strigând când porniră cu toţii la galop. Cohollo sări de pe cal.

– Sânge din sângele meu, zise el căzând în genunchi.

Ceilalţi doi rămaseră călare.

– Nu, gemu Khal Drogo, zbătându-se în braţele lui Dany. Trebuie să călăresc. Călăresc. Nu!

– A căzut de pe cal, zise Haggo, uitându-se în jos. Faţa lui lată avea o expresie impasibilă, însă vocea-i era grea.

– Nu trebuie să spui aşa ceva, îl admonesta Dany. Am călărit destul de mult astăzi. Ne vom aşeza tabăra aici.

– Aici? Haggo privi de jur împrejur. Câmpia era maronie şi uscată, inospitalieră. Asta nu-i un loc unde să ne aşezăm.

– O femeie nu ne poate opri, făcu Qotho, nici chiar o khaleesi.

– Ne aşezăm aici, repetă Dany. Haggo, spune-le că Drogo a poruncit să se oprească, Dacă întreabă cineva de ce, spune-le că mi se apropie sorocul şi că nu mai pot continua. Cohollo, adu sclavii, trebuie să ridice imediat cortul khal-ului. Qotho...

– Mie nu-mi poţi porunci, khaleesi, zise Qotho.

– Găsiţi-o pe Mirri Maz Duur, le spuse ea. Preoteasa trebuia să se afle printre ceilalţi Oameni Miei, în lunga coloană de sclavi. Aduceţi-mi-o aici, cu scrinul ei cu tot.

Qotho privi în jos spre ea, cu ochi duri precum cremenea.

– Maegi, scuipă el. N-am să fac asta.

– Ba da, îi răspunse Dany, ori atunci când se va trezi Drogo, va afla că m-ai sfidat.

Furios, Qotho îşi răsuci armăsarul şi o luă iritat la galop... Însă Dany ştia că se va întoarce cu Mirri Maz Duur, indiferent cât de puţin îi plăcea de ea. Sclavii ridicaseră cortul lui Khal Drogo sub ieşindul de rocă neagră, a cărui umbră oferea o alinare în faţa soarelui de la amiază. Dar chiar şi aşa, era înăbuşitor sub pânza cortului, când Irri şi Doreah o ajutară pe Dany să-l ducă pe Drogo înăuntru. Jos, pe pământ, fuseseră aşternute covoare groase, iar pe la colţuri împrăştiaseră perne. Eroeh, fata timidă pe care o salvase Dany lângă zidurile de lut ale Oamenilor Miei, făcu o vatră. Îl întinseră pe Drogo pe o saltea ţesută.

– Nu, mormăi el în Limba Comună. Nu, nu.

Asta era tot ce spunea, tot ce putea să spună. Doreah Îi desfăcu centura şi-i scoase vesta şi jambierele, în vreme ce Jhiqui îngenunche la picioarele lui pentru a-i desface şireturile sandalelor de călărie. Irri voia să lase deschise acoperitorile cortului, pentru a permite aerului să intre, însă Dany îi interzise. Nu voia să lase pe nimeni să-l vadă pe Drogo în starea în care era, delirant şi slăbit. Când khas-ul ei îi ajunse din urmă, puse pază la intrarea în cort.

– Nu lăsaţi pe nimeni, decât cu permisiunea mea, îi spuse lui Jhogo. Pe nimeni.

Eroeh privi cu teamă spre Drogo, aşa cum zăcea acolo.

– E pe moarte, şopti ea. Dany o pălmui.

– Khal-ul nu poate muri. El este tatăl armăsarului care călăreşte lumea. Părul său nu a fost tăiat niciodată, încă mai poartă clopoţeii pe care i-a dăruit tatăl său.

– Khaleesi, spuse Jhiqui, a căzut de pe cal.

Tremurând, cu ochii umpluţi brusc de lacrimi, Dany plecă de lângă ele. A căzut de pe cal! Aşa fusese, văzuse asta, iar călăreţii de sânge şi, fără îndoială, slujnicele şi bărbaţii din khas-ul ei la fel. Şi câţi alţii? Nu puteau fi reduşi la tăcere, iar Dany ştia ce însemna asta. Un khal care nu putea călări nu putea nici domni, iar Drogo căzuse de pe cal.

– Trebuie să-l îmbăiem, spuse ea cu încăpăţânare. Nu-şi putea permite să fie disperată. Irri, pune să se aducă imediat cada. Doreah, Eroeh, găsiţi apă, apă rece, este atât de înfierbântat!

Era ca un foc sub piele de om.

Sclavii instalară cada grea, din cupru, într-un colţ al cortului. Când Doreah aduse prima butelcă de apă, Dany udă o bucată de mătase pe care o aşeză pe fruntea lui Drogo, peste pielea încinsă. Ochii lui se uitară spre ea, fără însă s-o vadă. Când i se deschiseră buzele, nu ieşi nici un cuvânt, doar un geamăt.

– Unde-i Mirri Maz Duur? întrebă ea, cu răbdarea spulberată de frică.

– Qotho o va găsi, spuse Irri.

Slujnicele ei umplură cada cu apă călduţă, care mirosea a sulf, îndoind duhoarea cu uleiuri amărui şi frunze de mentă strivite. În timp ce se pregătea cada, Dany îngenunche stângace lângă soţul ei, stăpânul, îngreunată de pântecul mare, purtând copilul. Îi despleti coada pipăind-o cu degete neliniştite, aşa cum făcuse prima dată, sub stele. Puse cu grijă, alături, clopoţeii lui, unul câte unul. Îi va cere când totul va fi bine, îşi spuse ea.

O adiere de vânt pătrunse în cort când Aggo îşi băgă capul în deschizătura de la intrare.

– Khaleesi, spuse el, vine Andalul şi se milogeşte să i se dea