– Acesta e prinţul tău. Cine eşti tu ca să-i spui că nu are voie cu săbii cu tăiş, ser?

– Maestrul armurier din Winterfell, Clegane, iar tu ai face bine să nu uiţi asta.

– Antrenaţi şi femei aici? vru să ştie bărbatul cu faţa arsă.

– Antrenez cavaleri, zise Ser Rodrik apăsat. Vor primi oţel atunci când vor fi pregătiţi. Când vor ajunge la o anumită vârstă.

Bărbatul cu faţa arsă privi spre Robb.

– Câţi ani ai, băiete?

– Paisprezece.

– Eu am omorât un bărbat când aveam doisprezece. Şi puteţi fi siguri că nu cu o sabie boantă.

Arya îl văzu pe Robb cum se zbârleşte. Mândria sa era rănită. Se întoarse spre Ser Rodrik.

– Lăsaţi-mă s-o fac. Îl pot învinge.

– Atunci învinge-l cu o sabie de turnir, zise Ser Rodrik, iar Jeffrey dădu din umeri.

– Vino să mă vezi când mai creşti ceva, Stark. Dacă nu vei fi prea bătrân.

Între bărbaţii Lannister se auziră hohote de râs. Blestemele lui Robb izbucniră în curte. Arya îşi acoperi gura, şocată. Theon Greyjoy îl apucă pe Robb de braţ ca să-l ţină departe de prinţ. Ser Rodrik se trase de favoriţi uluit. Jeffrey mimă un căscat şi se întoarse spre fratele său mai mic.

– Haide, Tommen, zise el. Ora de joacă s-a terminat. Lasă-i pe copii în zburdălniciile lor.

Aceste vorbe smulseră şi mai multe râsete din partea Lannisterilor şi mai multe blesteme de la Robb. Faţa lui Ser Rodrik era roşie ca sfecla de furie, sub albul favoriţilor. Theon îl ţinu pe Robb încătuşat într-o strânsoare de fier până ce prinţul şi suita sa ajunseră la distanţă sigură.

Jon îi privi îndepărtându-se, iar Arya se întoarse spre Jon. Faţa sa rămăsese la fel de neclintită ca lacul din inima grădinii zeilor. În cele din urmă, el coborî de la fereastră.

– Spectacolul s-a terminat, spuse el. Se aplecă să-l scarpine pe Nălucă între urechi. Lupul alb se ridică şi se frecă de el. Cel mai bine ar fi să fugi acum înapoi în cameră, surioară. Septa Mordane te pândeşte, cu siguranţă. Cu cât te ascunzi mai mult timp, cu atât va fi pedeapsa mai grea. Vei ajunge să coşi toată iarna. Când va veni dezgheţul de primăvară, îţi vor găsi trupul cu un ac încă bine prins între degetele îngheţate. Arya nu credea că era ceva nostim.

– Urăsc lucrul de mână, spuse ea cu însufleţire. Nu-i corect!

– Nimic nu-i corect, zise Jon.

O ciufuli din nou şi plecă de lângă ea, cu Nălucă deplasându-se fără zgomot pe lângă el. Nymeria fu cât pe ce să se ia după el, apoi se opri şi se întoarse când văzu că Arya nu mai venea. Se întoarse în silă în direcţia opusă. Era mai rău decât crezuse Jon. Nu doar Septa Mordane o aştepta în cameră, ci şi mama ei.

BRAN

Vânătorii plecară în zori. Regele voia mistreţ la ospăţul din seara asta. Prinţul Jeffrey călărea împreună cu tatăl său, aşa că şi lui Robb i se permisese să se alăture vânătorilor. Unchiul Benjen, Jory, Theon Greyjoy, Ser Rodrik şi chiar şi caraghiosul de frăţior al reginei veniseră cu ei. Era ultima vânătoare, la urma urmei. A doua zi plecau înapoi în sud.

Bran fusese lăsat în urmă, cu Jon şi fetele şi Rickon. Rickon era doar un bebeluş, iar fetele doar fete, însă Jon şi lupul său nu erau de găsit niciunde. Bran nu-l căutase prea mult. Credea că Jon era supărat pe el. Mai nou, Jon părea supărat pe toată lumea. Bran nu ştia de ce. Avea de gând să meargă cu unchiul Ben la Zid, ca să se înroleze în Rondul de Noapte. Asta era aproape la fel de bine ca a te duce în sud, ca rege. Robb era cel pe care-l lăsau în urmă, nu Jon. Zile întregi, Bran abia aşteptase ieşirea. Avea de gând să călărească pe drumul regelui, pe propriul său cal, nu pe un ponei, ci pe un cal adevărat. Tatăl său va fi Mâna Regelui, iar ei vor locui la castelul roşu de la Debarcaderul Regelui, castelul pe care-l construise Stăpânul Dragonilor. Bătrâna Nan spunea că acolo erau fantome şi tainiţe unde se petrecuseră lucruri îngrozitoare, cu capete de balauri pe ziduri. Pe Bran îl treceau fiorii numai gândindu-se la aşa ceva, însă nu-i era frică. Cum să-i fi fost frică? Tatăl său va fi cu el, la fel şi regele cu toţi cavalerii săi.

Într-o bună zi, şi Bran va fi cavaler, unul din Garda Regelui. Bătrâna Nan spunea că erau cei mai buni luptători de pe întregul domeniu. Nu erau decât şapte şi purtau armuri albe, nu aveau neveste sau copii, trăiau numai ca să-l servească pe rege. Bran cunoştea toate istorisirile. Numele lor era ca o muzică pentru el. Serwyn al Scutului Oglindă. Ser Ryan Redwyne. Prinţul Aemon Cavalerul-dragon. Gemenii Ser Erryk şi Ser Arryk, care muriseră unul în sabia celuilalt, cu sute de ani în urmă, când fratele se luptase cu sora într-un război pe care cântăreţii îl pomeneau drept Dansul Dragonilor. Taurul Alb, Gerold Hightower. Ser Arthur Dayne, Sabia Dimineţii. Barristan cel Aprig,

Doi dintre cavalerii Gărzii Regale veniseră în nord cu Regele Robert. Bran îi privise fascinat, neîndrăznind însă niciodată să li se adreseze. Ser Boros era un bărbat chel, cu o faţă fălcoasă, iar Ser Meryn avea ochi obidiţi şi o barbă de culoarea ruginii. Ser Jaime Lannister semăna mai mult cu cavalerii din istorisiri, făcea şi el parte din Garda Regelui, dar Robb spunea că îl ucisese pe bătrânul rege nebun şi că nu ar mai trebui să conteze. Cel mai fălos dintre cavalerii în viaţă era Ser Barristan Selmy, Barristan cel Aprig, Lordul Comandant al Gărzii Regelui. Tatăl îi promisese că îl vor întâlni pe Ser Barristan când vor ajunge la Debarcaderul Regelui, iar Bran marcase zilele rămase pe perete, nerăbdător să plece, să vadă lumea visată şi să înceapă o viaţă pe care abia şi-o putea imagina.

Totuşi, acum că sosise şi ultima zi, Bran se simţea dintr-odată pierdut. Winterfell fusese singura casă pe care o cunoscuse