— Bineînţeles că vrem să fi supravieţuit! spuse Hermione,  arătându-se şocată. Este îngrozitor că a murit, dar suntem  realişti! Pentru prima dată, Harry îşi imagină cadavrul  contorsionat al lui Ochi-Nebun, aşa cum fusese în cazul lui  Dumbledore, cu un ochi învârtindu-se încă în orbită. I se părea  revoltător şi totuşi simţea o dorinţă ciudată de a râde.

— Probabil că Devoratorii Morţii au făcut curat după ei, deasta nu l-a găsit nimeni, spuse Ron cu înţelepciune.

— Da, răspunse Harry. La fel ca şi cu Barty Crouch, l-au transformat într-un os şi l-au îngropat în grădina din faţă a lui  Hagrid. Probabil că l-au Transfigurat pe Moody şi l-au împăiat...

— Termină! chiţăi Hermione.

Speriat, Harry se uită peste umăr tocmai când Hermione izbucni în lacrimi, cu Silabarul Vrăjitorului în braţe.

— A, nu, spuse Harry, chinuindu-se să se ridice de pe patul  vechi suprapus. Hermione, nu voiam să te supăr...

Dar Ron ţâşni de pe pat cu un scârţâit de arcuri ruginite şi  ajunse la ea înaintea lui. Cu o mână în jurul Hermionei, iar cu cealaltă căutând în buzunarul de la blugi, scoase de acolo o batistă oribilă, pe care o folosise mai devreme la curăţatul  cuptorului. Îşi scoase repede bagheta, o îndreptă spre batistă şi  zise: „Tergeo". Bagheta îndepărtă cea mai mare parte din  grăsime. Arătând foarte mulţumit de el, Ron îi dădu Hermionei  batista din care ieşea un pic de fum.

— A... mersi, Ron... Îmi pare rău... Îşi suflă nasul şi sughiţă. Doar că e atât de groaznic, nu-i aşa? Im-mediat după Dumbledore... Pur şi simplu, nu-mi imaginasem niciodată că ar fi putut să moară Moody, părea atât de rezistent!

— Da, ştiu, spuse Ron, strângând-o în braţe. Dar ştii ce near spune, dacă ar fi aici, cu noi?

— Vigilenţă continuă, răspunse Hermione, ştergându-se la  ochi.

— Exact, zise Ron, încuviinţând din cap. Ne-ar spune să  învăţăm din ce i s-a întâmplat lui. Iar eu am învăţat să nu am  încredere în piticul ăla nemernic de Mundungus.

Hermione râse un pic şi se aplecă să ridice alte două cărţi. În clipa următoare, Ron îşi retrase repede mâna din jurul umerilor ei, iar Hermionei îi căzu Cartea monstruoasă a monştrilor pe piciorul lui. Cartea scăpase din cureaua cu care era legată şi  încerca să muşte fioroasă din glezna lui Ron.

— Iartă-mă, iartă-mă! strigă Hermione, în timp ce Harry  smulse cartea de pe piciorul lui Ron şi o legă la loc.

— Dar ce faci cu toate cărţile astea? întrebă Ron,  şchiopătând înapoi spre pat.

— Încerc să hotărăsc pe care să le luăm cu noi, spuse Hermione. Când o să căutăm Horcruxurile.

— A da, bineînţeles, spuse Ron, plesnindu-se peste frunte. Uitasem că o să mergem pe urmele lui Cap-de-Mort într-o  bibliotecă mobilă.

— Ha, ha! făcu Hermione, uitându-se la Silabarul  Vrăjitorului. Credeţi că o să avem de tradus rune? E posibil...

cred că ar fi mai bine să o luăm, pentru orice siguranţă. Dădu drumul Silabarului peste grămada mai mare şi ridică Hogwarts:

o istorie.

— Fiţi atenţi, spuse Harry.

Se îndreptase. Ron şi Hermione îl priveau cu nişte feţe având

expresii similare, resemnate şi sfidătoare.

— Ştiu că după înmormântarea lui Dumbledore aţi spus că  voiaţi să veniţi cu mine, începu Harry.

— Iar o ia de la capăt, îi spuse Ron lui Hermione, dându-şi  ochii peste cap.

— Aşa cum ne aşteptam, oftă Hermione, întorcându-se la  cărţi. Ştiţi, cred că o să iau totuşi Hogwarts: o istorie. Chiar  dacă nu ne mai întoarcem acolo, nu cred că s-ar cădea să nu o avem la noi...

— Fiţi atenţi! spuse Harry din nou.

— Nu, Harry, fii tu atent, îi luă Hermione vorba din gură.

Venim cu tine. Am hotărât asta de luni de zile - ba nu, de ani de zile.

— Dar...

— Taci, îl sfătui Ron.

— ... sunteţi siguri că v-aţi gândit bine? insistă Harry.

— Păi, să vedem, zise Hermione, trântind „La braţ cu un  căpcăun  peste grămada de cărţi date la o parte, cu o privire crâncenă. Împachetez de zile întregi, ca să putem pleca în orice clipă, ceea ce, pentru informaţia ta, să ştii că a implicat nişte vrăji destul de complicate, ca să nu mai vorbesc de şterpelirea  tuturor proviziilor de PoliPoţiune ale lui Ochi-Nebun, chiar pe sub nasul mamei lui Ron. În plus, le-am modificat amintirile părinţilor mei, ca să fie convinşi că de fapt îi cheamă Wendell şi  Monica Wilkins şi că ambiţia vieţii lor este să se mute în  Australia, ceea ce au şi făcut. Asta ca să-i fie mai greu lui Capde-Mort să îi găsească şi să-i interogheze în legătură cu mine sau cu tine, pentru că, din păcate, le-am spus destul de multe în ce te priveşte. Presupunând că voi supravieţui căutării  Horcruxurilor, îi voi găsi pe mama şi pe tata şi voi ridica vraja.  Dacă nu voi supravieţui - ei bine, cred că am făcut o vrajă  destul de bună ca să rămână fericiţi şi în siguranţă. Vezi tu,  Wendell şi Monica Wilkins nu ştiu că au o fiică. Hermionei i se umplură din nou ochii de lacrimi. Ron se dădu iar jos din pat,  îşi puse mâna în jurul ei, încruntându-se la Harry şi  reproşându-i parcă lipsa de tact. Lui Harry nu îi trecu prin  minte ce ar fi putut să spună, poate şi din cauza faptului că era foarte ciudat ca Ron să dea cuiva lecţii de tact.

— Hermione, îmi pare rău, nu am vrut să...

— Nu ţi-ai dat seama că Ron şi cu mine ştim foarte bine ce s-ar putea întâmpla dacă venim cu tine? Ei bine, ştim. Ron,  arată-i lui Harry ce ai făcut.

— Lasă, de-abia a mâncat, spuse Ron.

— Haide, trebuie să ştie!

— Of, bine. Harry, vino aici!

Pentru a doua oară, Ron îşi desprinse braţul din jurul  Hermionei şi şchiopătă spre uşă.

— Hai!

— De ce? întrebă Harry, urmândul pe Ron în holul micuţ.

— Descendo! bolborosi Ron, îndreptându-şi bagheta către tavanul jos. Se deschise o trapă, chiar deasupra capetelor lor, şi  o scară alunecă până în dreptul picioarelor lui Harry şi Ron. Prin