sunt cheltuielile auxiliare, în cazul în care casa este o proprietate. O casă mai mare înseamnă cheltuieli mai mari şi circuitul banilor creşte pe coloana cheltuielilor.

 

 

 

Cred în continuare că o casă nu reprezintă un „activ”. Şi ştiu că pentru mulţi oameni este visul lor, dar şi cea mai mare investiţie. Să deţii propria ta casă e mai bine decât nimic. Dar eu ofer o privire alternativă în raport cu această dogmă foarte populară. Dacă eu şi soţia mea ar urma să cumpărăm o casă mai mare, mai strălucitoare, ne-am da seama imediat că n-ar fi vorba de un activ, ci de un pasiv, având în vedere că ne-ar lua şi mai mulţi bani din buzunar.

Iată aşadar care este punctul meu de vedere. Nu mă aştept ca majoritatea oamenilor să fie de acord cu el, pentru că o casă frumoasă ţine de latura noastră sentimentală. Şi când e vorba de bani, sentimentele profunde au tendinţa să reducă inteligenţa financiară. Ştiu din proprie experienţă că banii au un fel al lor de a transforma orice hotărâre într-una sentimentală.

1. Când e vorba de case subliniez faptul că aproape orice om munceşte toată viaţa pentru a plăti o casă al cărei proprietar nu ajunge să fie niciodată. Cu alte cuvinte, majoritatea oamenilor îşi cumpără o nouă casă de fiecare dată când apelează la un nou împrumut pe 30 de ani ca să o plătească pe cea iniţială.

2. Chiar dacă oamenilor li se acordă o reducere la impozite pentru dobânzile ipotecilor, ei plătesc toate celelalte cheltuieli cu banii deja impozitaţi. Chiar şi după ce îşi achită ipoteca.

3. Impozitele pe proprietate. Părinţii soţiei mele au fost şocaţi când impozitul pe proprietatea lor a ajuns la 1.000 de dolari pe lună. Acest lucru s-a întâmplat după ce au ieşit la pensie, aşa încât creşterea sumei a însemnat un efort prea mare pentru bugetul lor de pensionari; prin urmare, au fost nevoiţi să se mute.

4. Valoarea caselor nu creşte întotdeauna. Încă mai am prieteni care datorează un milion de dolari pentru o casă care s-ar vinde în prezent cu doar 700.000 de dolari.

5. Cele mai mari pierderi sunt cele provenite din ocaziile ratate. Dacă toţi banii vor fi investiţi în casă, veţi fi obligaţi să munciţi mai mult, pentru că pe coloana de cheltuieli se vor aduna tot mai multe lucruri, în loc să se adune pe coloana de active. Asta se întâmplă în cazul modelului circuitului banilor pentru clasa de mijloc tipică. Dacă un cuplu tânăr reuşeşte încă de la început să treacă mai mulţi bani în coloana activelor, în anul următor le va fi mai uşor, şi în special când se vor pregăti să-şi trimită copiii la facultate. Activele lor vor creşte în timp şi îi vor ajuta să-şi acopere cheltuielile. Mult prea des casa serveşte drept vehicul pentru un împrumut contractat spre a face faţă cheltuielilor mereu crescânde.

Pe scurt, rezultatul final la hotărârii iniţiale de a achiziţiona o casă costisitoare în locul unei investiţii de portofoliu constă în cel puţin trei consecinţe, după cum urmează:

1. Irosirea timpului în care altor active le-ar fi putut spori valoarea.

2. Pierderi de capital suplimentar; acesta ar fi putut fi investit în loc să servească la plata cheltuielilor ridicate de întreţinere strictă a casei.

3. Irosirea unei potenţiale educaţii. Mult prea adesea, oamenii socotesc casa, economiile şi planul de pensii drept singurele lucruri de pe coloana activelor. Cum nu au bani de investit, pur şi simplu nu investesc. Acest lucru îi lipseşte de o experienţă a investiţiilor. Majoritatea nu ajung niciodată ceea ce se numeşte „investitori sofisticaţi” şi cele mai bune investiţii sunt de obicei vândute „investitorilor sofisticaţi”, care apoi le revând celor care nu vor să-şi asume riscuri.

 

Eu nu spun să nu cumpăraţi o casă. Spun doar că e bine să înţelegeţi diferenţa dintre active şi pasive. Când îmi doresc o casă mai mare, mai întâi cumpăr active care să genereze un circuit al banilor cu care să plătesc casa. Situaţia în care viaţa cuiva intră în această cursă a şobolanului este ilustrată cel mai bine prin chiar exemplul tatălui meu cu studii şi al declaraţiei sale de venituri. Cheltuielile lui par întotdeauna să ţină pasul cu venitul, dar nu-i îngăduie niciodată să investească în active. Ca urmare, pasivele cum ar fi ipoteca sau datoriile la carduri sunt mai mari decât activele.

Următorul desen valorează mai mult decât o mie de cuvinte.

 

 

Declaraţia de venituri a tatălui meu cel bogat, pe de altă parte, reflectă rezultatele unei vieţi dedicate investiţiilor şi reducerii la minimum a pasivelor:

 

 

Trecerea în revistă a declaraţiei de venituri a tatălui meu bogat explică de ce oamenii bogaţi se îmbogăţesc şi mai tare. Coloana activelor generează venit mai mult decât suficient pentru a acoperi cheltuielile, asigurându-i o re-investire echilibrată în coloana activelor. Coloana activelor continuă să crească şi de aceea venitul pe care îl produc acestea creşte odată cu ele.

Rezultatul este: cei bogaţi se îmbogăţesc şi mai tare!

 

 

Clasa mijlocie se află într-o continuă luptă cu problemele financiare. Venitul de bază provine din salarii, impozitul crescând odată cu ele. Cheltuielile au tendinţa să crească în raport direct cu creşterea salariilor. De aici şi exprimarea „cursa şobolanului”. Ei îşi consideră casa drept principalul activ, în loc să investească în bunuri aducătoare de venit.

 

 

Acest model conform căruia casa este tratată ca o investiţie şi teoria că o creştere a salariului înseamnă posibilitatea de a cumpăra o casă mai mare sau de a cheltui mai mult stă la baza societăţii actuale, care este permanent îndatorată. Procesul de creştere a cheltuielilor îndatorează şi mai mult familiile, ducând la o şi mai mare nesiguranţă financiară, chiar dacă membrii acestora sunt avansaţi şi primesc o leafă lunară mai mare. Aceasta este o modalitate riscantă de a trăi şi porneşte de la o slabă educaţie financiară.

Pierderea masivă a slujbelor în anii '90 — datorată reducerii afacerilor — a dat la iveală fragilitatea clasei de mijloc din punct de vedere financiar. Brusc, planurile de pensii ale companiilor au fost înlocuite cu un alt tip de plan. Asigurările