După două zile şi două nopţi a venit un «cacher» mai micuţ decît acel care ni-a lăsat acolo şi cu lotci, adică luntri, sau bărci, cum s-ar zice pe româneşte, legate în urma lui. A adus şi pîne şi ni-a împărţit la fiecare. Ne-am alinat puţin foamia şi apoi ni-a pornit iarăşi la drum. Copiii şi femeile mai bătrîne şi slabe le-a încărcat pe «cacheraşul» cela mic, cei mai tineri oliacă mai cu putere i-au pus pe bărci şi cu lopetele mînau cu mînăle, bărcile.

În sfîrşit, am ajuns la locul numit. Ne-au descărcat iarăşi pe mal. Acolo ce era? Pădure şi cîteva case începute, din bîrne de lemn verde taiet din pădure şi clădite unul peste altul. Şi printre bîrne era aşternut un rînd de «moh», aşa-i zicea acolo, un fel de muşchi care creştia pe mlăştini, ca să se astupe crăpăturile. Aşa se facia casăle pe acolo, nu să ungiau cu lut. Casele care le-am găsit acolo erau clădite pînă la acoperiş. Podul era pus pe scînduri, dar vîrf de acoperiş nu aviau.

Numai ce ni-am dat jos pe mal şi a început să ploaie. Nu aviai unde să te adăposteşti deloc. La început ni-a părut şiagă. Erau pe malul rîului nişte bărci scoasă pe mal şi răsturnate cu fundu în sus. Ni-am vîrît care am dovedit sub bărcile acelia, să ne îndosim de ploaie, dar ploaia nu înceta. Şi cît ai putut să stai sub barcă, tupilat? Jos nu ai putut să te pui, că degrabă a început să curgă părău din ploaie pe sub barcă. Am eşit de sub bărci, căci tot una era. Uzi, ni-a luat «nacialnicu»{20} care era peste noi şi ni-a dus prin casăle acestea, care am spus cum era făcute, pînă la acoperiş. Ni-a vîrît cîte cîţi am încăput, dar acolo ce fel de adăpost? Podul pus numai de scînduri, alt acoperiş nimic, uşi, fereşti, deloc. Printre scîndurile de diasupra ploaia curgia întruna. Ni-a răzbătut udiala pînă la chiele. Prin uşi şi fereşti trăgia un curent de îţi păria că te suge cu totul. A ţinut ploaia toată ziua şi toată noaptia. Stam îmbrăcaţi, care şi cu ce aviam, stam în picioare. De la un timp, am început să ne dăm drumu jos la pămînt, căci pat sau scaun nu era şi eram obosiţi de neodihnă. A doua zi a încetat ploaia, dar noi eram cu toată îmbrăcămintea udă şi uzi pînă la piele. Să ne schimbăm, nu aviam cu ce, căci ce am avut tot am îmbrăcat, să nu ne răzbată ploaia. A dat Dumnezeu şi s-au împrăştiat nourii, s-a făcut soare şi încet ne-am uscat, dar vă puteţi închipui cît de plăcut şi sănătos să se usuce rufa pe trup.

După asta am căutat ce s-ar putia face. Am eşit pe afară să facem cunoştinţă cu locurile. Îmblînd, am găsit bucăţele de scîndurele şi am astupat locul unde era ferestrele, să nu bată vîntul aşa tare. În locul uşilor, care a avut, a bătut cu ţînte nişte bucăţi de ţoluri şi li-a aninat aşa ca să se poată îmbla. Ne-am îndosit oliacă de cel mai mare vînt, dar s-a făcut şi întuneric înăuntru. Dar deocamdată era bine, căci altceva nu era ce face. Ni-au scos la lucru şi mai întîi ni-au pus să scoatem nişte lemne, adică nişte butuci groşi şi lungi pe care i-am adus cu pluţile pe apă, de undeva din altă parte. Au dat şi oameni şi femei la scos pluţile, unii şedeau în apă şi legau cu funii butucii, alţii de pe mal trăgiau funiile. Şi aşa, am scos toate pluţile celia.

După asta, ni-au pus şi am săpat „zimlenci” în pămînt, adică cum să fie mai înţăles bordeie, ca să aibă unde pune lumia pe iarnă la trăit, căci era de acuma luna lui august şi pe sfîrşitul lui august acolo să începia frigul şi trebuia lumia aşezată pe iarnă. Ni-au pus şi am săpat în pămînt, cam de un stat de om adînc, vro trei metri de lat şi lung cît dovedia de săpat, zece şi 15 metri. Deasupra puniau lemne, druci, aproape unu de altu şi acoperite înapoi cu pămînt. Înăuntru au pus sobă de fier, în faţă au făcut uşe. Aşa s-a făcut nu numai unu, ci multe bordeie, căci era lume destul de multă.

Dacă s-a gătit de făcut bordeiele, a început să aşeze lumia în ele căci începia frigul. S-au împlut toate bordeiele cu lume. Eu m-am retras, nu am vrut să întru în bordei cu copiii, căci am văzut cît am lucrat la ele că tare puţin aier are să fie în bordei.

Am rămas în casa ceia aşa negata. Eram din Mahala, din Boian, din Toporăuţi, eram vro şeasă familii, care am rămas în casa ceia să iarnăm. Adică era numele de casă, căci acoperiş nu era deloc. Cînd da cîte o ploaie, tot curia pe noi şi ne uda, dar ni-am gîndit că om pîrdosî-o cum om putia şi tot mai bine are să fie decît în bordei în pămînt. Mai erau aşa vro şiasă sau şiapte case, toate aşa clădite numai din bîrne pînă la acoperiş şi toate au rămas pline cu lume. Toţi s-au tras, naţie la naţie, în una s-au aşezat basarabeni, în alta poleci, în alta români. În casa asta în care am rămas eu, am fost două familii din Mahala, eu cu trei copii, Grigorciuc Ştefan cu nivasta sa Veronica din Cotu Ostriţei, Nicurciuc Lazar cu nivasta, Mihalcian Raifta cu doi flăcăi, Cuciorofschi Ilinca cu doi copii, aiştia din Boian, şi Zaharia Paraschiva, dar îi zicia Calina, din colonia Toporăuţului. Ni-am ales ăştia, căci vorbiam toţi româneşte, şi cînd veniam siara de la lucru, macar în casă vorbiam limba noastră. Aşa că de acuma am văzut că ne strînge frigul şi ni-am pus pe triabă să pîrdosîm oliacă cum om putia să nu îngheţăm. Am cercat să suim pămînt deasupra, pe scîndurilc care erau pusă ca pod, să mai opriască ploaia, dar nu a fost de nici un folos. Din contra, afară sta ploaia dar în