A luptat sub comanda lui Sheridan şi, în calitate de sublocotenent, a condus primul eşalon al avangărzii în faimosul marş peste Missionary-Ridge. Ştiţi, desigur, ce acţiuni temerare s-au întreprins atunci.

Müller era foarte apreciat de Sheridan care îl folosea în cele mai teribile misiuni. Dînsul e una şi aceeaşi persoană cu mult lăudatul ofiţer de cavalerie care, în sîngeroasa şi decisiva bătălie de la FiveForks, l-a eliberat din captivitate pe generalul Sheridan. Iată de ce cred, señor, că nu faceţi o achiziţie proastă.

Bătrînul minţea de îngheţau apele. Dar puteam oare să-l dau de gol? Simţeam că, de ruşine, mi se urcă tot sîngele în obraz; în schimb, bravul Cortesio interpretă îmbujorarea mea drept dovadă de modestie, îmi strînse mîna şi, minţind la rîndu-i, ca un reporter de fapte senzaţionale, rosti:

— Lauda meritată nu trebuie să vă indispună, señor Müller. Am auzit şi eu de numele şi de isprăvile dumneavoastră. Vă urez din inimă bun venit printre noi. Bineînţeles că veţi fi înrolat ca ofiţer. Vă pot pune de pe acum la dispoziţie o sumă de bani pentru procurarea celor necesare.

Old Death era gata să accepte. I-o citeam pe faţă. De aceea mă grăbii să intervin:

— Mulţumim, señor. N-avem de gînd să ne echipăm pe socoteala dumneavoastră. Ceea ce ne trebuie la început sînt doi cai. Am fi bucuroşi dacă ne-aţi putea servi. Dar fără harnaşament; îl avem pe-al nostru.

— Perfect. Vă pot oferi nişte cai foarte buni; iar dacă vreţi numaidecît să-i plătiţi, poftim, vi-i dau la preţul de cost. Mîine dimineaţă mergem la grajduri şi vă arăt exemplarele. Sînt cei mai buni cai din cîţi posed. Cum staţi cu cazarea?

— Sîntem invitaţi la master Lange.

— Excelent! Altminteri, v-aş fi poftit să dormiţi aici, deşi locuinţa mea e cam strîmtă. Ce părere aveţi: să aranjăm restul chiar acum, sau lăsăm pe mîine dimineaţă?

— Mai bine acum, răspunse Old Death. Ce formalităţi se cer?

— Deocamdată, nici una. Avînd în vedere că vă echipaţi din fondurile dumneavoastră, veţi depune doar jurămîntul şi veţi pleca să vă preluaţi funcţiile. Tot ce rămîne de făcut e să vă procur legitimaţii şi să vă dau o scrisoare de recomandaţie care să vă asigure acordarea gradului corespunzător. Fireşte că e mai bine să vă întocmesc de îndată aceste acte. Aici nu se ştie niciodată ce aduce clipa următoare, îngăduiţi-mi, deci, un sfert de ceas. Voi aranja totul repede. Serviţi-vă cu cigarillos. Am şi o băuturică din care nu prea dau la nimeni.

Păcat că e numai o singură sticlă!

Ne oferi ţigări şi aduse o sticlă de vin. Apoi luă loc la pupitru şi se apucă de scris Old Death îmi făcu discret cu ochiul; era cît se poate de satisfăcut. Îşi umplu paharul şi, închinînd în sănătatea gazdei, îl dădu pe gît. Eu, însă, nu eram nici pe departe atît de mulţumit, deoarece nu se pomenise nimic în legătură cu cei doi oameni pe care-i căutam. Îi atrasei atenţia, în şoaptă, bătrînului. El făcu un gest care voia să însemne că n-a uitat problema şi că are el grijă. Într-un sfert de ceas, Old Death goli de unul singur sticla, iar Cortesio termină de scris. Înainte de a sigila plicul, ne citi scrisorile de recomandaţie, care nu puteau decît să ne măgulească. Apoi completă patru legitimaţii, dîndu-ne fiecăruia cîte două. Spre marea mea surpriză, observai că sînt paşapoarte; unul tipărit în franceză, altul în spaniolă. Primul purta semnătura lui Bazaine1, iar celălalt al lui Juarez. Înţelegîndu-mi, probabil, mirarea, Cortesio zîmbi cu o satisfacţie rău ascunsă:

— Vedeţi, señor, că sîntem în măsură să prevenim orice eventual incident! Cum am ajuns în posesia formularelor franceze e, desigur, secretul meu. Nu se ştie ce se mai întîmplă pe drum; de aceea e bine să fiţi înarmaţi pentru orice împrejurare. Altor persoane aş ezita să le încredinţez asemenea legitimaţii duble. Le acordăm numai în cazuri cu totul excepţionale; de altfel, cei care pleacă de aici însoţiţi de militari nu primesc nici un fel de act.

Old Death se folosi, în sfîrşit, de prilej ca să atace chestiunea care mă interesa atît de mult.

— Cînd au trecut ultimii oameni dincolo?

— Ieri. Am condus personal un grup de treizeci de recruţi pînă la ferma lui Hopkins. Se aflau printre ei şi doi señores civili.

— Ah, transportaţi şi civili? Făcu Old Death pe miratul.

— Nu. Ar fi să ne complicăm existenţa. Ieri am făcut o excepţie, fiindcă unul din aceşti domni e o veche cunoştinţă a mea. Aşadar, veţi avea cai cumsecade; dacă porniţi mîine în zori, puteţi ajunge eşalonul încă înainte de Rio Grande.

— În ce punct urmează să treacă apa?

— Ei se îndreaptă spre trecătoarea Eagle. Dar pentru ca acolo să nu fie observaţi, vor coti mai spre nord. Între Rio Nuertes şi Rio Grande vor apuca pe drumul de catîri ce vine de la San Antonio, vor depăşi fortul Inge care, de asemenea, trebuie ocolit şi, între cei doi afluenţi, La Moras şi Moral, vor traversa Rio Grande într-un loc uşor de trecut pe care-l ştiu numai călăuzele noastre. De acolo vor continua drumul spre vest, pentru a ajunge, prin Baya, Cruces, San Vinzente, Tabal şi San Carlos, în oraşul Chihuahua.

Toate aceste denumiri mie îmi sunau ca din altă lume. În schimb, Old Death aproba din cap şi le repeta cu glas tare, de parcă-ar fi cunoscut regiunea ca în palmă. Apoi zise:

— Dacă avem într-adevăr cai buni, îi ajungem sigur din urmă; ai lor pesemne că nu-s prea grozavi. Dar ni se va îngădui oare să ne alăturăm eşalonului?

Cortesio îi dădu toate asigurările că vom fi primiţi. Totuşi, Old Death stărui:

— Mă întreb dacă domnii aceia doi, adică civilii de care vorbeaţi, vor fi şi ei de acord...

— Cum să nu fie? De altminteri, ei n-au nici un cuvînt de spus; să fie bucuroşi că au ocazia să se deplaseze sub ocrotirea detaşamentului, în orice caz, vă recomand să-i trataţi ca pe nişte gentlemeni. Pe unul din ei, Gavilano, mexican de origine, îl cunosc mai demult. Am petrecut cu el destule ceasuri plăcute în capitală. Are o soră mai tînără