asupra sufletului în ziua morţii.

Numai acea putere care vine de la Dumnezeu

Poate să-l scoată din

Cetatea Morţii.

Călăuzeşte lucrările şi faptele noastre

O, Înger al Puterii,

Sfânt mesager al Tatălui Ceresc.

Cea de-a doua Comuniune este cu

Îngerul Iubirii,

Ale cărui ape vindecătoare curg

Într-un curs inepuizabil Venind din

Marea Eternităţii.

Dragilor, să ne iubim unii pe alţii:

Pentru că iubirea vine de la Tatăl Ceresc

Şi oricine iubeşte

Este născut de Ordinea Cerească

Şi cunoaşte îngerii;

Pentru că fără iubire

Inima unui om este uscată şi crăpată

Ca fundul unui puţ uscat,

Şi cuvintele lui sunt goale

Ca o ploscă goală.

Dar cuvintele iubirii sunt ca mierea,

Dulci sufletului;

Cuvintele de iubire în gura unui om

Sunt ca apele de adâncime,

Iar fântâna iubirii ca un pârâu.

Da, s-a spus în zilele străvechi:

Tu vei iubi pe Tatăl Ceresc

Cu toată inima ta,

Şi cu toată mintea ta,

Şi cu toate faptele tale,

Şi vei iubi pe fraţii tăi,

Ca pe tine însuţi.

Tatăl Ceresc este iubire

Şi cine sălăşluieşte în iubire

Sălăşluieşte în Tatăl Ceresc,

Şi Tatăl Ceresc în el.

Acela care nu iubeşte este ca o pasăre rătăcitoare

Alungată din cuib;

Iarba îi lipseşte şi

Apa râului are un gust amar.

Dacă un om spune:

„Iubesc pe Tatăl Ceresc,

Dar urăsc pe fratele meu.”

El este un mincinos

Pentru că dacă nu iubeşte pe fratele său

Pe care îl vede,

Cum ar putea iubi pe Tatăl Ceresc

Pe Care el nu l-a văzut?

Copiii Luminii sunt aceia care

Merg împreună cu Îngerul Iubirii,

Pentru că ei iubesc pe Tatăl Ceresc,

Şi iubesc pe fraţii lor,

Şi urmează Legea Sfântă.

Iubirea este mai puternică

Decât curenţii apelor de adâncime

Iubirea este mai puternică decât moartea.

Cea de-a treia Comuniune este cu

Îngerul Înţelepciunii

Care eliberează pe om de teamă,

Deschide inima sa

Şi uşurează conştiinţa sa.

Sfântă Înţelepciune

Înţelegere care se desfăşoară

Continuu,

Asemenea unui sul sacru,

Şi care nu provine din învăţătură.

Întreaga înţelepciune vine

De la Tatăl Ceresc

Şi este cu El pentru totdeauna.

Cine poate număra boabele de nisip ale mării,

Şi picăturile ploii,

Şi zilele eternităţii?

Cine poate afla înălţimea cerurilor

Şi dimensiunile pământurilor?

Cine poate spune când a apărut Înţelepciunea?

Înţelepciunea a fost creată

Înaintea tuturor lucrurilor.

Acela care este fără înţelepciune

Este asemenea aceluia care spune lemnului:

„Trezeşte-te!”, şi pietrei mute:

„Ridică-te şi învaţă!”

Cuvintele sale sunt goale

Şi acţiunile sale periculoase

Ca acelea ale unui copil care agită în aer sabia tatălui său

Şi ignoră tăişul lamei.

Dar coroana înţelepciunii

Face pacea şi sănătatea

Să înflorească,

Amândouă fiind daruri ale lui Dumnezeu.

O, Tu, Ordine Cerească!

Şi tu, Înger al Înţelepciunii!

Eu vă voi adora şi voi slăvi Tatăl Ceresc!

Tatăl Ceresc este Acela

Care permite râului gândurilor din noi

Să curgă către

Sfânta Mare a Eternităţii.

Cea de-a patra Comuniune este cu

Îngerul Vieţii Eterne,

Care aduce omului Mesajul eternităţii.

Pentru că acela care merge cu îngerii

Va învăţa să zboare

Deasupra norilor

Şi casa sa va fi

În Marea Eternă

Unde se înalţă Arborele Sfânt al Vieţii.

Nu aştepta moartea

Să-ţi reveleze marele mister.

Dacă tu nu cunoşti Tatăl tău Ceresc

În timp ce picioarele tale calcă solul prăfos,

Nu vor mai exista nimic decât umbre, pentru tine

În viaţa ce va urma.

Aici şi acum

Este misterul revelat.

Aici şi acum

Este cortina ridicată.

Nu-ţi fie frică, O, omule!

Prinde-te de aripile

Îngerului Vieţii Eterne

Şi zboară pe căile stelelor,

Lunii, soarelui

Şi ale Luminii nesfârşite,

Mişcându-te jur împrejur

În revoluţiile lor circulare eterne,

Şi zboară spre Marea Cerească

A Vieţii Eterne.

Cea de-a cincea Comuniune este cu

Îngerul Creaţiei,

Care cântă împreună cu albinele în zumzetul lor

În timp ce ele fac fără încetare mierea aurie;

Cu păstorul care cântă la fluier

Veghind ca turma să nu se risipească;

În cântecul fetei

În timp ce mâna sa mânuieşte fusul.

Şi dacă voi credeţi că acestea

Nu sunt la fel de minunate în ochii Domnului

Ca rugăciunea cea mai avântată

Transmisă de ecoul celor mai înalţi munţi,

Atunci vă înşelaţi.

Pentru că munca cinstită a mâinilor umile,

Este o rugăciune zilnică de recunoştinţă,

Iar muzica plugului

Este un cântec vesel pentru Domnul.

Acela care mănâncă pâinea lenei

Trebuie să moară de foame,

Pentru că un câmp de pietre

Poate produce numai pietre.

Pentru el ziua este fără nici un rost,

Noaptea este un trist cortegiu de vise rele.

Sufletul leneşului

Este invadat de buruienile nemulţumirii;

Dar acela care merge în compania

Îngerului Lucrului

Posedă în el un câmp întotdeauna fertil,

În care grâul şi strugurii

Şi tot felul de ierburi şi flori

Plăcut mirositoare cresc din abundenţă.

Tu vei recolta ce ai semănat.

Omul lui Dumnezeu care şi-a găsit rostul

Nu mai are nevoie de nici o altă binecuvântare

Cea de-a şasea Comuniune este cu

Îngerul Păcii,

Al cărui sărut conferă calmul,

Şi a cărui faţă este ca suprafaţa

Apelor neclintite,

În care se reflectă luna.

Eu voi invoca Pacea,

Al cărei suflu este prietenesc,

A cărei mână descreţeşte fruntea.

În domnia Păcii,

Nu există nici foame, nici sete,

Nici vânt rece, nici vânt cald,

Nici bătrâneţe, nici moarte.

Dar acela care n-are pacea în sufletul său,

N-are nici un loc în care să poată construi Templul Sfânt;

Deoarece, cum ar putea lucra tâmplarul

În mijlocul unei tornade?

Sămânţa violenţei nu poate aduce

Decât o recoltă tristă,

Iar pe un strat uscat

Nu poate creşte nimic viu.

Căutaţi deci Îngerul Păcii

Care este ca steaua dimineţii

În mijlocul unui nor,

Ca luna plină,

Ca un măslin frumos încărcat cu fructe,

Ca soarele strălucind deasupra templului Celui Preaînalt.

Pacea sălăşluieşte în inima tăcerii

Fii liniştit şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Cea de-a şaptea Comuniune este cu

Tatăl Ceresc,

Care este,

Care a fost şi

Care va fi întotdeauna.

O, Mare Creator!

Tu ai creat Îngerii Cereşti

Şi Tu le-ai revelat Legile Cereşti!

Tu eşti refugiul meu şi cetatea mea.

Tu eşti din veci de veci.

Doamne, Tu ai fost