Sălaşul nostru

În toate generaţiile.

Înaintea formării munţilor

Sau chiar înainte ca

Tu să fi făcut Pământul,

Din veci de veci,

Tu eşti Dumnezeu.

Cine a făcut apele

Şi cine face plantele?

Cine a unit vântul

Cu norii furtunii

De la cele mai blânde la cele mai puternice?

Cine, O, Mare Creator

Este izvorul Vieţii Eterne

În sufletele noastre?

Cine a făcut Lumina şi întunericul?

Cine a făcut somnul

Şi animaţia orelor zilei?

Cine a făcut prânzurile

Şi miezurile de noapte?

Eşti Tu, O, Mare Creator!

Tu ai creat Pământul.

Cu puterea Ta,

Ai proiectat lumea.

Prin înţelepciunea Ta,

Şi ai desfăşurat cerurile

Cu iubirea Ta,

Relevă-mi natura Ta O, Tată Ceresc,

Care este puterea

Îngerilor Sfintei Tale Împărăţii.

Tu ai dat imortalitatea şi

Ordinea Cerească O, Creator,

Şi cel mai bun dintre toate darurile,

Legea Ta Sfântă!

Eu voi lăuda lucrările Tale

Tot timpul

Cu cântece de recunoştinţă

În toate generaţiile timpului.

În zorii zilei

Îmbrăţişez pe Maica mea,

La venirea nopţii

Mă ataşez Tatălui meu

Şi cu scurgerea

Tuturor serilor şi dimineţilor,

Voi respira Legea Lor Sfântă,

Şi nu voi întrerupe aceste Comuniuni

Până la sfârşitul timpului.”

Şi deasupra cerurilor şi pământului se lăsă o mare tăcere şi pacea Tatălui Ceresc şi a Maicii Pământeşti străluci deasupra capetelor Domnului Iisus şi ale mulţimii.

Fragmente din Cartea eseniană a Domnului Iisus

Cele şapte căi ale păcii

Şi văzând mulţimile, Domnul Iisus urcă pe un munte, şi discipolii Săi precum şi toţi cei însetaţi de vorbele Sale, veniră la El. Şi văzându-i adunaţi în jurul Său, le vorbi astfel:

„Pace vă aduc vouă, copiii Mei,

Pacea înşeptită

A Maicii Pământeşti

Şi a Tatălui Ceresc.

Pace aduc corpului vostru,

Pacea călăuzită de Îngerul Puterii,

Pace aduc inimii voastre,

Pace călăuzită de Îngerul Iubirii;

Pace aduc minţii voastre,

Pace călăuzită de Îngerul Înţelepciunii.

Prin Îngerii

Puterii, Iubirii şi Înţelepciunii,

Voi veţi străbate cele Şapte Căi

Ale Grădinii Infinite

Şi corpul vostru, inima voastră şi mintea voastră

Vor fi o Unitate

În zborul Sacru către Marea Cerească a Păcii.

Adevăr zic vouă,

Căile sunt şapte

Prin Grădina Infinită

Şi fiecare trebuie traversată

De corpul, inima şi mintea voastră

Împreună în unitate,

Ca nu cumva să vă împleticiţi şi să cădeţi

În abisul neantului.

Pentru că după cum o pasăre nu poate zbura cu o singură aripă,

Tot aşa, Pasărea Înţelepciunii

Are nevoie de cele două aripi ale Puterii şi Iubirii

Pentru a zbura deasupra abisului

Până la Arborele Sfânt al Vieţii.

Căci corpul singur

Este ca o casă abandonată văzută de departe;

Ceea ce părea frumos

Nu este decât ruină şi tristeţe

Când este privit de aproape.

Corpul singur Este ca un car din aur

Pe care făuritorul său l-a pus pe un piedestal

Pentru a nu se uza în contact cu pământul.

Dar ca idol de aur,

El este urât şi fără graţie,

Pentru că numai în mişcare

Îşi revelează rostul.

Întocmai ca un gol întunecat de fereastră

Când vântul a stins lumânarea,

Este corpul singur,

Fără inimă şi fără minte

Pentru a-l umple cu lumină.

Iar inima singură,

Este ca un soare fără pământ pe care să strălucească,

O lumină în gol.

O minge de căldură cufundată

Într-o mare de întuneric.

Pentru că atunci când un om iubeşte,

Acea iubire se îndreaptă numai către

Propria distrugere

Dacă nu există mâini pentru îndeplinirea

De fapte bune

Şi nici minte pentru a ţese flăcările dorinţei

Într-o ţesătură de psalmi.

Inima singură

Este ca o tornadă în deşert,

Fără corp şi fără minte

Care o fac să cânte

Printre chiparoşi şi pini.

Iar mintea singură

Este un sul sacru

Care s-a uzat cu trecerea anilor

Şi trebuie distrus.

Adevărul şi frumuseţea cuvintelor sale

Sunt neschimbate

Dar ochii nu mai pot citi

Literele şterse

Şi se sfărâmă între degetele care îl ţin.

Aşa este mintea fără inimă

Pentru a exprima cuvinte,

Şi fără corp

Pentru a-şi îndeplini acţiunile sale.

La ce ar mai fi de folos înţelepciunea

Fără o inimă care s-o simtă

Şi fără o limbă care să-i dea grai?

Mintea singură

Este sterilă ca pântecul unei femei în vârstă,

Fără inimă şi fără corp

Pentru a-l umple de viaţă.

Pentru că iată, adevăr zic vouă,

Corpul, inima şi mintea,

Sunt ca un car, un cal şi un căruţaş.

Carul este corpul

Făurit pentru îndeplinirea voinţei

Tatălui Ceresc

Şi a Maicii Pământeşti.

Inima este cursierul înflăcărat,

Glorios şi curajos,

Care trage cu curaj carul,

Indiferent că drumul este bun,

Sau presărat cu pietre şi

Barat de trunchiuri de arbori

În calea sa.

Iar căruţaşul este mintea

Care ţine hăţurile înţelepciunii

Văzând pe deasupra ce se întâmplă

Până departe la orizont,

Călăuzind carul prin roţile şi frânele lui.

Aplecaţi-vă urechea, O, voi ceruri

Şi voi vorbi;

Şi ascultă, O, pământule,

Cuvintele pe care le va rosti gura mea.

Învăţătura mea va cădea în picături ca de ploaie

Cuvântul meu se va împrăştia ca roua,

Ca ploaia liniştită

Pe iarba delicată

Şi ca aversele pe câmpuri.

Binecuvântat este Copilul Luminii

Care are corpul puternic

Pentru că el a fost în uniune cu Pământul.

În fiecare zi voi veţi avea ca o sărbătoare

Cu toate darurile Îngerului Pământului:

Grâul auriu şi meiul,

Strugurii purpurii de toamnă,

Fructele coapte ale pomilor,

Mierea albinelor de culoarea chihlimbarului.

Veţi căuta aerul proaspăt

Al pădurilor şi câmpurilor

Şi acolo, în mijlocul lor

Veţi găsi Îngerul Aerului.

Scoateţi încălţările şi îmbrăcămintea

Astfel ca Îngerul Aerului

Să vă îmbrăţişeze întregul corp.

Respiraţi prelung şi adânc

Astfel ca Îngerul Aerului să intre în voi.

Intraţi apoi în apa rece şi curgătoare a râului

Astfel ca Îngerul Apei

Să îmbrăţişeze întreg corpul vostru.

Aruncaţi-vă în braţele sale

Şi în ritmul respiraţiei

Deplasaţi apa cu corpul vostru.

Căutaţi Îngerul Soarelui

Şi lăsaţi-vă în îmbrăţişarea lui

Care vă purifică cu flăcări sfinte.

Toate aceste lucruri aparţin

Legii Sfinte A Maicii Pământeşti,

Aceea care v-a dat naştere.

Acela care a găsit pacea corpului

A construit un templu sfânt

În care să poată sălăşlui pentru totdeauna

Spiritul lui Dumnezeu.