Am văzut uriaşul în lanţuri al Lordului Umber şi vulturul lui Mallister, însă îi conducea băiatul, cu un lup monstruos alergând lângă el. Nu am fost acolo ca să văd, însă se spune că fiara a ucis patru oameni şi a sfâşiat zeci de cai. Suliţaşii noştri au format un zid de apărare şi au respins primul lor atac, dar când Tully i-a văzut copleşiţi, au deschis porţile de la Riverrun şi Tytos Blackwood a condus un raid peste podul mobil şi i-a luat din spate.

– Zeii să ne apere, glăsui Lordul Lefford.

– Marele Jon Umber a dat foc turnurilor de asalt pe care le construiam, iar Lordul Blackwood l-a găsit pe Ser Edmure Tully înlănţuit printre alţi captivi şi i-a luat cu el. Tabăra noastră din sud era sub comanda lui Ser Forley Prester. El s-a retras în ordine când a văzut că restul taberelor erau pierdute, plecând cu două mii de suliţaşi şi mulţi arcaşi, însă mercenarul Tyroshi, în fruntea călăreţilor săi liberi, i-a lovit steagurile şi s-a dat de partea duşmanului.

– Fie blestemat!

Unchiul său, Kevan, părea mai mult furios decât surprins.

– L-am avertizat pe Jaime să nu aibă încredere în el. Un om care luptă pentru bani este credincios doar pungii sale.

Lordul Tywin îşi lipi degetele sub bărbie. Numai ochii i se mişcau în timp ce asculta. Favoriţii săi ţepoşi, aurii, încadrau un chip atât de imobil, încât părea o mască, însă Tyrion putea zări broboanele mici de sudoare acoperindu-i capul ras.

– Cum s-a putut întâmpla asta? se văicări din nou Ser Harys Swyft. Ser Jaime capturat, asediul zădărnicit... asta-i o catastrofă!

Ser Addam Marbrand spuse:

– Sunt sigur că toţi îţi suntem recunoscători pentru că ne atragi atenţia asupra unui lucru atât de evident, Ser Harys. Problema este ce vom face acum.

– Ce mai putem face? Oastea lui Jaime a fost măcelărită, capturată sau pusă pe fugă, iar Stark şi Tully au ocupat căile noastre de aprovizionare. Suntem izolaţi dinspre apus! Pot mărşălui spre Casterly Rock dacă vor, şi cum i-am putea opri? Lorzii mei, suntem înfrânţi. Trebuie să cerem pace.

– Pace? Tyrion îşi agită gânditor vinul, luă o înghiţitură zdravănă şi-şi azvârli la podea cupa golită, unde se spulberă în mii de bucăţi. Iată pacea ta, Ser Harys. Scumpul meu nepot a încălcat-o definitiv când s-a hotărât să orneze Fortăreaţa Roşie cu capul Lordului Eddard. V-ar fi mult mai uşor să vă beţi vinul din cupa mea spartă decât să-l convingeţi pe Robb Stark să facă pace acum. El învinge... Sau n-aţi băgat încă de seamă?

– Două bătălii nu înseamnă un război, insistă Ser Addam. Suntem departe de a fi pierduţi. Ar trebui să mă bucur de ocazia de a-mi încerca oţelul pe băieţandrul acela Stark.

– Poate că ar fi de acord cu un armistiţiu şi să facem schimb de prizonieri, încercă Lordul Lefford;

– Chiar dacă acceptă să ne dea trei pentru unul, tot nu reuşim să facem faţă, comentă Tyrion sarcastic. Şi ce le oferim pentru fratele meu? Capul putrezind al Lordului Eddard?

– Am auzit că Regina Cersei le ţine pe fiicele Mâinii, zise Lefford plin de speranţă. Dacă băiatul îşi primeşte surorile...

Ser Addam pufni dispreţuitor.

– Ar trebui să fie un prostănac ca să-l schimbe pe Jaime Lannister pentru viaţa a două fete.

– Atunci trebuie să-l răscumpărăm pe Ser Jaime indiferent cu ce costuri, făcu Lordul Lefford,

Tyrion îşi dădu ochii peste cap.

– Dacă familia Stark are nevoie de aur, ar putea topi armura lui Jaime.

– Iar dacă cerem un armistiţiu, vor crede că suntem slabi, argumentă Ser Addam. Ar trebui să ne năpustim imediat asupra lor.

– Cu siguranţă că amicii noştri de la curte ar putea fi convinşi să ne ofere trupe proaspete, zise Ser Harys. Iar cineva s-ar putea întoarce la Casterly Rock pentru a aduna o nouă armată.

Lordul Tywin Lannister se ridică în picioare.

– Îl au pe fiul meu, rosti el încă o dată, cu un glas care străbătu murmurul din jur, precum o sabie în seu. Plecaţi! Toţi.

Spirit obedient, ca întotdeauna, Tyrion se ridică pentru a pleca odată cu ceilalţi, însă tatăl său îl ţintui cu privirea.

– Nu şi tu, Tyrion. Rămâi. Şi tu la fel, Kevan. Ceilalţi, afară!

Tyrion se aşeză la loc pe bancă, rămas fără grai. Ser Kevan traversă încăperea spre butoaiele cu vin.

– Unchiule, spuse Tyrion, dacă eşti atât de bun...

– Poftim.

Tatăl său îi oferi cupa sa, cu vinul neatins. Acum Tyrion era cu adevărat uluit. Bău. Lordul Tywin se aşeză.

– Ai avut dreptate cu Stark. Dacă mai trăia, l-am fi putut folosi pe Lordul Eddard ca să cădem la pace cu Winterfell şi Riverrun, o pace care ne-ar fi oferit timpul necesar să ne ocupăm de fraţii lui Robert. Însă mort... Palma i se strânse pumn. Nebunie! Nebunie cumplită.

– Joff nu-i decât un băieţandru, sublinie Tyrion. La vârsta lui, şi eu am făcut câteva prostii.

Tatăl său îi aruncă o privire tăioasă.

– Presupun că ar trebui să fim mulţumiţi că încă nu s-a însurat cu o târfă.

Tyrion sorbi din vin, întrebându-se cum ar arăta Lordul Tywin dacă i-ar azvârli în faţă cupa cu vin.

– Situaţia noastră e mai rea decât ştii tu, continuă tatăl său. Se pare că avem un nou rege.

Ser Kevan arăta ca lovit cu leuca-n cap.

– Unul nou? Cine? Ce i-au făcut lui Joffrey?

Pe buzele subţiri ale Lordului Tywin apăru o strâmbătură firavă de dezgust.

– Nimic... Încă. Nepotul meu sade pe Tronul de Fier, însă eunucul a auzit şoapte dinspre sud. Renly Baratheon s-a căsătorit cu Margaery Tyrell la Highgarden, cu două săptămâni în urmă, iar acum cere coroana. Tatăl şi fratele miresei au căzut într-un genunchi înaintea lui şi i-au jurat că-şi pun spadele la dispoziţia lui.

– Acestea sunt evenimente grave. Când Ser Kevan se încrunta, cutele frunţii i se adânceau ca nişte canioane.

– Fiica mea ne porunceşte să venim imediat la Debarcaderul Regelui, să apărăm Fortăreaţa Roşie împotriva Regelui Renly şi a Cavalerului Florilor. Gura i se strânse. Ne porunceşte, îţi dai seama. În numele regelui şi al consiliului.

– Cum a primit veştile Regele Joffrey? întrebă Tyrion cu o anume nedumerire amuzată.

– Cersei nu crede