– Cu ce armată? întrebă Tyrion. Sper că nu ai de gând să i-o oferi pe aceasta.

– Vorbeşte de preluarea Gărzii Oraşului, spuse lordul Tywin.

– Dacă ia Garda, va lăsa cetatea fără apărare, observă Ser Kevan. Iar cum Lordul Stannis se află la Piatra Dragonului...

– Da. Lordul Tywin privi în jos, spre fiul său. Mă gândisem că tu eşti singurul măscărici, însă se pare că m-am înşelat.

– Vai, tată, făcu Tyrion, dar asta sună aproape ca o laudă. Se aplecă brusc înainte. Ce-i cu Stannis? El este cel mai vârstnic, nu Renly. Cum judecă el pretenţiile fratelui său?

Tatăl său se încruntă.

– De la bun început am simţit că Stannis reprezintă un pericol mult mai mare decât toţi ceilalţi la un loc. Totuşi, el nu face nimic. Oh, Varys aude tot felul de şuşoteli. Stannis construieşte corăbii, Stannis angajează mercenari, Stannis aduce un legător de umbre de la Asshai. Ce înseamnă asta? E ceva adevărat în toate astea? Înălţă iritat din umeri. Kevan, adu-ne harta.

Ser Kevan făcu aşa cum i se ceruse. Lordul Tywin desfăşură pielea, netezind-o.

– Jaime ne-a lăsat într-o situaţie proastă. Roose Bolton şi rămăşiţele armatei sale se află la nord de noi. Duşmanii noştri deţin Gemenii şi Moat Cailin. Robb Stark aşteaptă la apus, aşa că nu ne putem retrage spre Lannisport şi Rock decât dacă ne decidem să dăm bătălia. Jaime s-a dus, iar armata sa a încetat să mai existe, din toate punctele de vedere. Thoros din Myr şi Beric Dondarrion continuă să ne hărţuiască. La est, îi avem pe Arryni, pe Stannis Baratheon, care şade la Piatra Dragonului, iar în sud, Highgarden şi Capătul Furtunii îşi cheamă steagurile. Tyrion zâmbi parşiv.

– Bucură-te, tată. Cel puţin, Rhaegar Targaryen e tot mort.

– Eu sperasem că ai putea să ne oferi mai mult decât glume, Tyrion, zise Lordul Tywin Lannister.

Ser Kevan se încruntă deasupra hărţii, încreţindu-şi fruntea.

– Robb Stark îi are de partea lui pe Edmure Tully şi lorzii de la Trident. Forţa lor combinată ar putea s-o depăşească pe a noastră. Iar cu Roose Bolton în spatele nostru... Tywin, dacă mai rămânem aici, mă tem că s-ar putea să fim prinşi între trei armate.

– Nu am nici o intenţie de a rămâne aici. Trebuie să ne încheiem socotelile cu tânărul Lord Stark înainte ca Renly Baratheon să plece în marş de la Highgarden. Bolton nu mă preocupă. Este un bărbat prudent şi l-am făcut să fie şi mai prudent pe Furca Verde. Nu se va grăbi să ne urmărească. Aşadar... mâine vom pleca spre Harrenhal. Kevan, vreau ca cercetaşii lui Ser Addam să ne acopere deplasarea. Dă-i câţi oameni are nevoie şi să-i trimită în grupuri de câte patru. Nu mai vreau dispariţii.

– După cum spuneţi, lordul meu... dar de ce Harrenhal? Este un loc mohorât, cu piază rea. Unii spun că este blestemat.

– N-au decât, replică Lordul Tywin. Slobozeşte-l pe Ser Gregor şi trimite-l înaintea noastră cu bandiţii lui. Mai trimite-l pe Vargo Hoat şi călăreţii lui liberi şi pe Ser Amory Lorch. Fiecare cu câte trei sute de oameni. Spune-le că vreau să văd pământurile riverane pârjolite, de la Ochiul Zeilor şi până la Furca Roşie.

– Vor da foc, lordul meu, spuse Ser Kevan ridicându-se. Voi da poruncile.

Făcu o plecăciune şi se îndreptă spre uşă. Când rămaseră singuri, Lordul Tywin se uită spre Tyrion.

– Sălbaticii tăi ar putea da şi ei iama puţin. Spune-le că se pot duce cu Vargo Hoat şi să jefuiască tot ce vor, bunuri, vite, femei, pot să ia ce le place şi să ardă restul.

– Să-i spui lui Shagga şi Timett cum să jefuiască ar fi ca şi cum i-ai cere unui cocoş cum să cânte, comentă Tyrion, dar aş prefera să-i ţin cu mine.

Indiferent cât de necizelaţi şi indisciplinaţi ar fi fost, sălbaticii erau ai lui şi se încredea în ei mai mult decât în oricare dintre oamenii tatălui său. Nu avea de gând să renunţe la ei.

– Atunci, mai bine ai învăţa să-i controlezi. Nu am de gând să las să fie jefuit oraşul.

– Oraşul? Tyrion era nedumerit. Despre ce oraş este vorba?

– Debarcaderul Regelui. Te trimit la curte.

Era ultimul lucru la care s-ar fi putut gândi Tyrion Lannister. Se întinse după vin şi se gândi o clipă, sorbind din el.

– Şi ce ar trebui să fac acolo?

– Să domneşti, îi răspunse scurt tatăl său. Tyrion se scutură de râs.

– S-ar putea ca draga mea soră să aibă şi ea ceva de zis despre asta!

– Las-o să spună ce vrea. Fiul ei are nevoie de o mână fermă asupra lui, înainte să apuce să ne distrugă pe toţi. Îi învinuiesc pe filfizonii ăia din consiliu, pe prietenul nostru, Petyr, pe venerabilul Mare Maester şi pe minunăţia aceea fără de mădular, Lordul Varys. Ce fel de sfaturi îi dau ei lui Joffrey, când el sare dintr-o sminteală într-alta? Cui i-a venit ideea de a-l unge lord pe Janos Slynt? Tatăl ăstuia era măcelar şi i-au dat Harrenhal. Harrenhal, care a fost cetatea regilor! Dar nici nu va pune vreodată piciorul acolo, dacă mai am eu vreun cuvânt de spus. Mi s-a zis că şi-a luat drept blazon o suliţă însângerată. Eu aş fi ales un satâr însângerat.

Tatăl său nu ridicase vocea, însă Tyrion putea citi furia în ochii săi aurii.

– Şi ce sens a avut alungarea lui Selmy? Da, era bătrân, însă numele lui Barristan cel Aprig încă mai are o însemnătate în acest ţinut. Şi-a pus onoarea în joc pentru toţi cei pe care i-a servit. Poate spune cineva acelaşi lucru despre Câine? Câinelui tău îi arunci oase pe sub masă, dar nu-l aşezi alături de tine pe banca de sus. Îşi aţinti un deget spre faţa lui Tyrion. Dacă Cersei nu-l stăpâneşte pe băiat, tu o s-o faci. Iar dacă aceşti consilieri ne trag pe sfoară...

Tyrion ştia.

– Ţepuşele, oftă el. Capete. Metereze.

– Observ că ai învăţat lecţiile de la mine.

– Mai mult decât