întors capul către copilaşi şi m-am uitat cu lacrimi în ochi la ei, cum dormeau sărmanii gribuiţi de foame şi de frig. Am suspinat adînc, căci simţiam că se apropie ciasul să mă despart de ei. În timpul ista cînd mă luptam cu cu gîndurile, a început să se apropie de zi. A început să se scoale lumia cu care trăiam în casă, să se pregătiască de mărs la lucru şi fiecare îşi vedia de triaba lui. În casă era întuneric. Au aprins oliacă de foc şi în zaria focului îş achipuia{21} fiecare bulendrile de îmbrăcat, de încălţat.

Eu am slăbit cu totul acuma şi, cum şediam culcată, nu mai putiam să rădic nici mîna. Trupul de acuma a început să se facă rece, dar conştiinţa încă o aviam. Mă uitam cu ochii şi-i vediam cum să mişcă toţi prin casă, dar nici glas nu mai aviam să vorbesc tare. Îi fac semn la o femeie să vie la mine.

Ea a venit lîngă mine şi eu îi şioptesc încet să rămîie acasă, să nu miargă la lucru căci cu mine e rău. Ea s-a întors de lîngă mine, am văzut că au vorbit toţi împreună cîţi erau în casă, copiii s-au sculat şi au început să plîngă.

Nu au mers nime din casă la lucru. Au venit toţi deasupra mea, mă achipuie, mă întorc, dar eu de acuma îs ca un lemn, rece, nu mai pot să mişc nici mînile, nici picioarele. Abia să mai bătia sufletu. Am văzut că din nou iarăşi s-au strîns la un loc şi vorbesc toţi care trăiam în casă. Vine din nou unu lîngă mine şi mă întriabă ce mă doare mai tare, că aşa am slăbit. Eu i-am spus încet că de acum nu mă mai doare nimic.

Ei au văzut că am slăbit cu totul şi îmi spune unul, ştii ce te rog eu, să nu te ruşinezi de ce ţi-oi spune eu, să-mi dai voie să-ţi fac masaj, adică o frecţiune peste tot trupul. Eu i-am spus că, dacă vra, îl las să-mi facă, căci cu mine de acuma e gata. Acesta era un om în vîrstă, din Boian, vecin cu satu nostru. A început omul acesta să-mi facă masaj, mi-a luat mînile, picioarele, mi-a fricat toate vinile, degetele de la mîni, de la picioare, toate cîte unu pe rînd, vinele de la gît, urechile, dar eu eram rece de acuma cu totul, numai nu era minuta încă să-mi dau sufletu. Şi s-a muncit bietul om, ca un cias, poate şi mai bine, şi mi-a făcut frecţiune tot trupul şi la urmă, nu ştiu de unde avia el nişte frunză de tutun, pe care o fumau bătrînii demult, li-a luat şi li-a fărmat în palme mărunt, mi-a presurat tot corpul şi apoi m-a învălit într-un ţol, căci prostiri nu mai aviam pe atunci, şi s-a pus la capul meu. Şedia şi mă păzia. Nu mult timp după ce m-a învălit, am strănutat de două ori. S-a bucurat tare mult bărbatul acela şi a zis că acesta e semn spre bine. Aşia mi-a făcut frecţiune de vro trei ori şi după asta parcă a început să se mişce sîngele prin vine, au început să se încălziească oliacă mînile, picioarele, am început să pot mişca, putiam rădica mînile, să le duc la gură. Prin asta mi-a sălvat viaţa, că de altfel nu-ţi mai avia nime grija că eşti bolnav, să-ţi deie medicamente sau macar să ai cu ce îţi uda gura.

Şi aşa încet am început să revin, dar cu ce putiai să prinzi înapoi oliacă de putere, căci nu era mai mult nimic decît fărmătură ceia de pîne şi aceia nu o mîncam singură, ci o împărţiam cu copiii. Ba chiar şi mai mică fărmătură îmi lasam mie căci nu te putiai uita în faţa copiilor, cînd îi vediai flămînzi şi amărîţi. Carnia s-a topit pe noi, a rămas numai pielia şi ciolanile. Putiai să numeri toate ciolanaşile, vinile şediau sub piele rădicate ca nişte bichiuşti. Am fost rămas numai schiletul, cum vediam odată prin cărţi. Ne uitam unu la altu şi gîndiam, aice e sfîrşitu nostru. Totuşi nu pierdiam nădejdia în Dumnezeu. Ne rugam cu toţii la Dumnezeu să ne dăruiască putere şi să ne ajute cu puteria lui, să putem birui toate greutăţile ce stau împotriva noastră şi să putem eşi din prăpastia ceia, să nu ne rămîie ciolanile prin pustiurile celia aşa îndepărtate. Nu era de unde să poţi cumpăra ceva pentru gură. Întrebarea era şi pe ce să cumperi, căci dacă am slăbit nu mai putiam lucra. Şi cînd lucrai, plăteau foarte puţin, de nu ajungiai să cumperi nici acele şiapte sute de grame. Era foarte grea problema cu ce să-ţi poţi ţinia zilele.

Au început băieţii să caute, să vîneze ceva prin pădure, dar cu ce? Nu aviau nimic. De armă nici vorbă. Dacă ar fi fost sîrmă tot ar fi fost bine, ar fi avut din ce face nişte laţuri, dar nici asta nu era. Am găsit nişte aţă. Au făcut băieţii laţuri, au eşit în pădure şi li-au aşezat printre tufe. A doua zi s-au dus să le controleză şi au găsit vro trei «crupalchi» prinse în ele. «Crupatchile» celia erau nişte păsări, oliacă mai marişoare, cum sînt hulubii. Bucuria lor a fost nespus de mare. Într-un suflet au venit cu ele acasă şi-mi spun, iacă mama, acuma ai ce ferbe. Şi eu repede le-am grijit şi li-am fert cu toate că nu era nimic cu ce să le prigăteşti. Totuşi era mai cu putere decît apă cu sare. Asta a fost începutul şi aşa zi după zi, au început mai tare să se întăriască cu vînatul. Cîteodată le pica cîte un epure, dar era mai greu, căci epurele rodia aţa, dacă se prindia de o labă. Atît dacă avia noroc să se prindă de gît. Mai erau şi alte sălbăticiuni, multe feluri de vînat, dar nu era cu ce.

Odată, ca din întîmplare, au mers să controleze laţurile împreună cu un om, ce trăia într-o casă cu noi, tot