Veniţi în est cu mine. Yi Ti, Quarth, Marea de Jad, Asshai de lângă Umbră. Vom vedea toate minunile încă nevăzute, vom bea vinurile pe care zeii vor crede de cuviinţă să ni le ofere. Vă rog, khaleesi. Ştiu ce vreţi să faceţi. Dar nu! Să nu faceţi asta.

– Trebuie, îi spuse Dany. Îi mângâie faţa cu blândeţe, cu tristeţe. Nu înţelegi.

– Înţeleg că l-aţi iubit, rosti Ser Jorah cu un glas plin de disperare. Şi eu mi-am iubit, cândva, soaţa, dar nu am murit împreună cu ea. Sunteţi regina mea, sabia mea este a voastră, însă nu-mi cereţi să stau deoparte în timp ce urcaţi pe rugul lui Drogo. Nu mă voi uita cum ardeţi.

– De asta te temi? Dany îl sărută uşor, pe fruntea lui lată. Nu sunt chiar aşa de copilă, dragul meu ser.

– Nu doriţi să muriţi cu el? Juraţi asta, regina mea?

– O jur, spuse ea în Limba Comună a celor Şapte Regate, care, de drept, erau ale ei.

Cel de-al treilea nivel al podiumului era format din crengi nu mai groase decât un deget, acoperite cu frunze uscate şi nuiele. Le aşezaseră de la nord la sud, de la gheaţă la foc, şi le înălţară cu perne şi cu mătăsurile aşternuturilor. Soarele începuse să coboare spre apus atunci când sfârşiră. Dany îi chemă pe Dothraki în jurul ei. Mai rămăseseră ceva mai puţin de o sută. Cu câţi începuse Aegon? se întrebă ea. Dar nu mai conta.

– Voi veţi fi khalasar-ul meu, le spuse ea. Văd chipurile sclavilor. Vă eliberez. Daţi-vă jos jugurile. Puteţi să plecaţi, dacă vreţi, nimerii nu vă va vătăma. Dacă rămâneţi, veţi fi fraţi şi surori, soţi şi soţii. Ochii negri o priviră obosiţi, fără nici o expresie. Văd copii, femei, chipurile zbârcite ale bătrânilor. Ieri eram şi eu o copilă. Astăzi sunt femeie. Mâine voi fi bătrână. Fiecăruia dintre voi îi spun: daţi-mi mâinile şi inimile voastre, şi va fi mereu un loc pentru voi. Se întoarse spre cei trei tineri războinici din khas-ul ei. Jhogo, ţie îţi voi da biciul cu mâner de argint care a fost darul meu de nuntă şi te numesc ko, îţi cer să juri că vei trăi şi vei muri ca sânge din sângele meu, călărind lângă mine ca să mă fereşti de rele.

Jhogo luă biciul din mâinile ei, însă pe faţa sa se citea nedumerirea.

– Khaleesi, spuse el ezitând, asta nu se face. Mă voi acoperi de ruşine fiind călăreţul de sânge al unei femei.

– Aggo, spuse Dany fără să acorde nici o atenţie vorbelor lui Jhogo. Daca mă uit îndărăt, sunt pierdută, Ţie-ţi dau arcul din os de dragon care a fost darul meu de nuntă. Era dublu îndoit, de un negru lucios, elegant, mai înalt decât ea. Te numesc ko şi-ţi cer să juri că vei trăi şi vei muri ca sânge din sângele meu, călărind lângă mine ca să mă fereşti de rele.

Aggo acceptă arcul plecându-şi ochii.

– Nu pot rosti cuvintele. Numai un bărbat poate conduce un khalasar ori să numească un ko.

– Rakharo, spuse Dany întorcându-se din faţa refuzului, tu vei primi marele arakh care mi-a fost dat ca dar de nuntă, cu mânerul şi lama turnate în aur. Şi pe tine te numesc ko şi-ţi cer să trăieşti şi să mori ca sânge din sângele meu, să călăreşti lângă mine ca să mă fereşti de rele.

– Eşti khaleesi, răspunse Rakharo luând arakh-ul. Voi călări lângă tine până la Vaes Dothrak, pe sub Mama Munţilor, şi am să te feresc de rele până ce-ţi vei lua locul între bătrânele din dosh khaleen. Nu pot să promit mai mult.

Ea dădu din cap liniştită, de parcă nici n-ar fi auzit răspunsul, întorcându-se spre ultimul dintre vitejii săi.

– Ser Jorah Mormont, primul şi cel mai măreţ dintre cavalerii mei, nu am nici un dar de nuntă să-ţi dau, însă îţi jur că într-o zi vei primi din mâinile mele o sabie aşa cum lumea nu a mai văzut, călită de dragoni şi făurită din oţel Valyrian. Şi am să-ţi cer şi ţie jurământul.

– Îl ai, regina mea, zise Ser Jorah, îngenunchind pentru a-şi pune sabia la picioarele ei. Jur să te servesc şi să mă supun ţie, să mor pentru tine, dacă va trebui.

– Orice s-ar întâmpla?

– Orice s-ar întâmpla.

– Mă aştept să-ţi respecţi jurământul. Mă rog să nu regreţi niciodată că l-ai făcut. Dany îl ridică în picioare, înălţându-se pe vârfuri să-i ajungă la buze, îl sărută blând şi-i spuse: Eşti primul din Garda Reginei.

Putea simţi ochii întregului khalasar aţintiţi asupra ei când intră în cort. Dothrakii murmurau şi-i aruncau priviri ciudate, din colţul ochilor lor întunecaţi, migdalaţi. O credeau nebună, îşi dădu ea seama. Poate că era. Va afla destul de curând. Dacă mă uit îndărăt, sunt pierdută.

Baia ei era aproape fiartă când Irri o ajută să intre în cadă, însă Dany nu se strâmbă şi nici nu ţipă. Îi plăcea fierbinţeala. O făcea să se simtă curată. Jhiqui aromase apa cu uleiurile pe care le găsise în piaţa din Vaes Dothrak; aburul se ridică umed şi parfumat. Doreah îi spălă părul şi i-l pieptănă, descâlcindu-l. Irri o frecă pe spate. Dany închise ochii şi lăsă apa şi mireasma s-o învăluie. Putea simţi căldura strecurându-se prin rana dintre coapsele ei. Se cutremură când intră în ea, iar durerea şi înţepeneala ei păreau să se dizolve. Plutea.

Când se curăţi, slujnicele ei o ajutară să iasă din apă. Irri şi Jhiqui o uscară cu evantaiele, în vreme ce Doreah îi netezi părul până ce-l simţi ca un râu de argint lichid, curgându-i pe spate. O parfumară cu flori aromate şi scorţişoară; o picătură pe fiecare încheietură, în spatele urechilor, pe vârful sânilor grei de lapte. Ultima picătură fu pentru sexul ei. Simţi degetul lui Irri uşor şi răcoros precum sărutul unui iubit atunci când alunecă între buzele ei.

După aceea, Dany le trimise afară, ca să poată să-l pregătească pe Khal Drogo pentru ultima lui călătorie spre tărâmurile nopţii. Îi spălă trupul şi-i pieptănă părul unsuros, plimbându-şi degetele prin el pentru ultima oară,