explicație, și prea frumos spuse ca să aibă nevoie de vreun adaos. Îți atrag numai atenția: să nu crezi că e vorba doar despre avere; oriunde le vei folosi își păstrează valoarea. Dacă vrei să faci din Pytocles un om de onoare, nu trebuie să-i sporești onorurile, ci să-i împuținezi patimile; dacă vrei ca Pytocles să trăiască într-o continuă desfătare, nu trebuie să-i sporești desfătările, ci să-i împuținezi patimile; dacă vrei ca Pytocles să trăiască până la bătrânețe și să-și împlinească viața, nu trebuie să-i sporești anii, ci să-i împuținezi patimile.

Să nu crezi că aceste cuvinte sunt ale lui Epicur: ele sunt ale tuturor. Eu cred că în filozofie trebuie să facem așa cum se face de obicei în senat: când cineva vine cu vreo propunere pe care o împărtășesc doar în parte, atunci îi cer să-și dividă propunerea și votez numai ceea ce îmi convine. Iar dacă citez mai mult maxime celebre de-ale lui Epicur, o fac ca să dovedesc celor care, împinși de o falsă speranță, își caută refugiul într-însele, crezând că vor găsi astfel vălul care să le acopere păcatele, că, oriunde s-ar duce, trebuie să trăiască cinstit.

Când ajungi la grădina lui Epicur, te întâmpină această inscripție: „Oaspete, aici te vei simți bine; aici binele suprem este plăcerea”. Îndată îți iese înainte paznicul locuinței, un om primitor. Îndatoritor, îți dă o fiertură și apă din belşug și-ți spune: „Nu-i așa că ai fost primit bine? Grădinița asta, adaugă el, nu ațâță foamea, ci o potoleşte, și nici nu-ți face o sete cu atât mai mare, cu cât bei mai mult, ci ți-o stinge: leacul este natural și gratuit. Printre aceste plăceri am îmbătrânit eu”.

Discut cu tine despre acele dorințe care nu pot fi amăgite cu vorba, cărora trebuie să le dăm ceva ca să înceteze. Cât despre plăcerile care ies din comun, pe care le poți amâna sau potoli și înfrâna, am să-ți spun numai atât: or fi ele plăceri naturale, necesare însă nu sunt.[9] Acestora nu le datorezi nimic; tot ce cheltuiești pentru ele este din bunăvoia ta. Dar stomacul nu ascultă de sfaturi[10]: el cere, strigă. Și totuși nu-i un creditor neîmblânzit: te lasă-n pace cu te miri ce, numai să-i dai cât îi datorezi, nu cât i-ai putea da. Cu bine.

 

1) Idomeneu din Lampsac (325–270 î.Cr.), scriitor, adept al lui Epicur, deși nu a fost filozof.

2) Megistanii erau nobili la curtea regilor Persiei, luau masa cu regele sau îl însoțeau la vânătoare, un fel de mari feudali în comparație cu satrapii, care erau înalți funcționari.

3) Titus Pomponius Atticus, bunul prieten al lui Cicero, om de cultură și istoric. Scrierea sa Liber Annalis, în care nota cronologic datele istoriei romane de la întemeiere până în vremea lui, a fost un însemnat izvor de informații pentru Varro. Cicero îl consultă și-i cere sprijin în toate împrejurările vieții. Scrisorile lui către Atticus (16 cărți) sunt de o valoare documentară unică.

4) M. Vipsanius Agrippa, prieten al tânărului Octavian, cu care se afla la Apollonia în momentul asasinării lui Caesar și alături de care stătu tot timpul. A fost cel mai bun general al lui Augustus, învingătorul lui Antonius la Actium și un excelent administrator. Căsătorit a treia oară cu Iulia, nepoata lui Augustus, care și-l pregătea ca urmaş, Agrippa moare în anul 12 în Campania. Cenușa îi fu depusă la Roma în Mausoleul lui Augustus.

5) Vipsania Agrippina, fiica lui Agrippa, a fost prima soție a lui Tiberius, de care a trebuit să se despartă, pentru ca, luând în căsătorie pe Iulia, să preia succesiunea lui Augustus.

6) Fiul lui Tiberius.

7) Nisus și Eurialus, cei doi tineri a căror prietenie nedespărțită, al căror curaj și a căror moarte eroică ne sunt înfățișate de Vergiliu, în cartea a IX-a a Eneidei (v. 446-449, în trad. Murărașu).

8) Pytocles, prieten mai tânăr și discipol al lui Epicur.

9) Epicureii împărțeau plăcerile în: a) naturale și necesare; b) naturale, dar nenecesare și c) nenaturale și nenecesare.

10) Cuvintele cu care Cato (vezi Plutarh, Viața lui Cato 8) își începea un discurs în fața poporului când acesta din urmă cerea o distribuire de grâu: „Este greu, cetățeni, să-i vorbești stomacului, care n-are urechi”.

22. Mulțimea ocupațiilor dăunătoare

 

Îți dai seama că trebuie să te smulgi acestor ocupații spectaculoase și dăunătoare, dar mă întrebi cum ai putea să reușești. Sunt sfaturi pe care nu ți le poate da decât cineva care e alături de tine: medicul nu-ți poate recomanda prin scrisori ora mesei sau ora de baie; mai întâi trebuie să-ți ia pulsul. Este un vechi proverb: „Gladiatorul se decide în arenă”. Dacă ia seama, înfățișarea adversarului îi spune ceva, chipul cum își mișcă mâinile, altceva, și de asemenea înclinarea corpului. Se poate prescrie și comunica prin scris cum procedează de obicei sau cum ar trebui să procedezi în general; asemenea sfaturi se pot da atât celor de departe, cât și urmașilor; nimeni însă nu-ți va putea recomanda de la distanță când sau cum să aplici o indicație; trebuie să te consulți cu faptele. Și nu-i de ajuns ca cineva să fie de față, ci trebuie să pândească ocazia care nu stă pe loc. Prin urmare, pândește acest moment și, de îndată ce se ivește, prinde-l cu toată repeziciunea și silește-te din răsputeri să scapi de aceste obligații apăsătoare.

Ascultă bine sfatul pe care ți-l dau: cred că trebuie să scapi de o asemenea viață sau, altminteri, să termini cu viața. Firește, cred că trebuie să procedezi pe-ndelete și mai bine să descurci decât să tai nodul în care te-ai încurcat atât de rău; dar dacă nu ai alt chip să-l descurci, taie-l. Nu există om atât de fricos, ca să nu dorească a se prăbuși dintr-odată decât să stea tot timpul agățat în gol. Între