de afacerea lor. Afacerea voastră se învârteşte în jurul coloanei de active, spre deosebire de coloana de venit. Aşa cum declaram şi mai înainte, regula nr. 1 este să cunoşti diferenţa dintre active şi pasive şi să cumperi active. Cei bogaţi se concentrează asupra coloanei de active, în vreme ce toţi ceilalţi se concentrează asupra declaraţiilor de venit.

De aceea auzim adesea: „Am nevoie de o mărire de leafă”, „Dacă m-ar avansa şi pe mine”, „Am să mă apuc iar de şcoală, ca să fiu mai bine pregătit pentru a obţine o slujbă mai bună”, „Am să fac ore suplimentare”, „Poate reuşesc să îmi mai iau o slujbă”, „În două săptămâni îmi dau demisia, am găsit o slujbă unde sunt plătit mai bine.”

În unele cercuri, acestea sunt nişte idei de bun simţ. Şi totuşi, dacă îl veţi asculta pe Ray Kroc, vă veţi da seama că încă nu vă vedeţi de afacerea voastră. Aceste idei continuă să se concentreze pe coloana de venit şi nu vor ajuta persoana respectivă să obţină o siguranţă financiară mai mare decât în cazul în care banii suplimentari sunt folosiţi pentru achiziţionarea unor active generatoare de venit.

Motivul principal pentru care oamenii săraci sau din pătura mijlocie continuă să fie conservatori din punct de vedere fiscal - ceea ce înseamnă: „Nu-mi pot permite să-mi asum riscuri” - este că nu au o educaţie financiară minimă. Trebuie să se agaţe de slujbele lor. Trebuie să nu-şi asume riscuri.

Atunci când a ajuns „la modă” reducerea de personal, milioane de muncitori au descoperit că aşa-zisul cel mai important activ al lor, casa, îi înghiţea de vii. Activul lor, casa, continua să-i coste bani lună de lună. Maşina lor, un alt „activ”, îi costa şi ea ochii din cap. Crosele de golf din garaj, care costaseră 1.000 de dolari, acum nu mai valorau 1.000 de dolari. Fără siguranţa slujbei, nu aveau pe ce se sprijini. Ceea ce li se păruseră nişte active nu le puteau fi de ajutor pentru a supravieţui într-un moment de criză financiară.

Presupun că cei mai mulţi dintre noi au completat câte o cerere de împrumut la bancă pentru a cumpăra o casă sau o maşină. E interesant de urmărit ce scrie în coloana „valoare netă”. Este interesant pentru că astfel constatăm ce acceptă; banca şi practicile contabile drept active.

Într-o bună zi, vrând să obţin un împrumut, mi-am dat seama că situaţia mea financiară nu se prezenta prea bine. Astfel încât am adăugat crosele cele noi de golf, colecţia mea de tablouri, cărţile, combina, televizorul, costumele Armani, ceasurile, pantofii şi alte bunuri personale ca să îngroş numărul lucrurilor din coloana activelor.

Mi s-a refuzat însă împrumutul pentru că investisem prea mult în proprietăţi imobiliare. Comisiei de împrumuturi nu i-a convenit că am investit atât de mulţi bani în apartamente. Ea vroia să ştie de ce nu am şi eu o slujbă normală, cu un salariu. Nu au luat în considerare costumele Armani, crosele de golf sau colecţia de artă. Viaţa devine foarte dură atunci când nu corespunzi profilului „standard”.

Mă ia cu frig de fiecare dată când aud pe cineva că-mi spune că valoarea sa netă este de un milion de dolari, sau de 100.000 de dolari, sau cât o fi. Unul dintre principalele motive pentru care valoarea netă nu este corectă e faptul că atunci când începi să-ţi vinzi bunurile eşti taxat pentru fiecare câştig în parte.

Foarte mulţi oameni s-au aruncat singuri în necazuri financiare atunci când li s-a micşorat venitul. Pentru a-şi spori banii lichizi, ei îşi vând activele. Mai întâi, bunurile personale pot fi vândute în general doar la o valoare mai mică decât aceea care apărea în lista balanţei personale a veniturilor şi cheltuielilor. Dacă există însă un câştig din vânzarea bunurilor, el e din nou impozitat. Prin urmare, statul îşi ia din nou partea sa din câştig, reducându-se astfel suma disponibilă pentru a scăpa de datorii. De aceea spun că, în general, valoarea netă a cuiva este adesea mai mică decât crede.

Începeţi să vă preocupaţi de propria voastră afacere. Păstraţi-vă slujba de zi cu zi, dar apucaţi-vă să cumpăraţi active reale şi nu pasive sau bunuri personale care nu mai au aceeaşi valoare reală de îndată ce le aduceţi acasă. O maşină nouă pierde aproximativ 25% din preţul pe care îl plătiţi în momentul în care ieşiţi cu ea din magazin. Nu este un activ real, chiar dacă bancherul vă lasă să o treceţi pe listă. Suportul nou de titaniu pentru mingea de golf care valorase 400 de dolari nu mai făcea decât 150 în momentul când am început să-1folosesc.

Adulţi, aveţi grijă să nu faceţi prea multe cheltuieli! Reduceţi pasivele şi construiţi cu inteligenţă o bază solidă pentru active. Pentru tinerii care încă mai stau cu părinţii, este important ca aceştia să-i înveţe diferenţa dintre active şi pasive. Determinaţi-i să îşi construiască o coloană solidă de active înainte de a pleca la casa lor, de a se căsători, de a-şi cumpăra o locuinţă, de a avea copii şi de a se trezi într-o situaţie financiară riscantă, agăţându-se cu disperare de slujbă şi cumpărând totul pe credit. Am văzut atât de multe cupluri tinere care se căsătoresc şi cad în capcana unui stil de viaţă care nu le mai dă posibilitatea de a ieşi din datorii aproape tot restul existenţei lor active.

În majoritatea cazurilor, de îndată ce şi ultimul copil pleacă din casă, părinţii îşi dau seama că nu sunt bine pregătiţi pentru pensie şi încep să se străduiască să pună nişte bani deoparte. Apoi, propriii lor părinţi se îmbolnăvesc şi se trezesc cu noi răspunderi.

Aşadar, ce fel de bunuri v-aş sugera să achiziţionaţi voi şi copiii voştri? În lumea mea, activele reale se împart în mai multe categorii:

 

1. Afacerile care nu presupun prezenţa mea. Le am, dar sunt conduse de alte persoane. Dacă ar trebui să muncesc acolo, n-ar mai fi o afacere, ar deveni o slujbă.

2. Acţiuni.

3. Obligaţiuni.

4. Fonduri mutuale.

5. Venituri ce generează proprietăţi imobiliare.

6. Depuneri.

7. Drepturi de autor de pe urma proprietăţilor intelectuale cum ar fi muzică, scenarii, brevete.

8. Şi orice altceva are