Copil fiind, tatăl meu cu şcoală m-a încurajat să-mi găsesc o slujbă sigură. Pe de altă parte, tatăl meu bogat m-a încurajat să achiziţionez activele care îmi plac. „Dacă nu-ţi vor plăcea, nu vei avea grijă de ele.” Am adunat proprietăţi imobiliare pentru că îmi plac clădirile şi pământul. Îmi place să le cumpăr pentru ele însele. Aş fi în stare să mă uit toată ziua la clădiri. Atunci când intervin probleme, ele nu sunt atât de grave încât să-mi afecteze plăcerea de a avea proprietăţi imobiliare. Cui nu-i plac proprietăţile imobiliare ar fi mai bine să nu le cumpere.

Îmi plac acţiunile de la companiile mici, mai ales de la cele care abia s-au pus pe picioare. Acesta este motivul pentru care sunt antreprenor şi nu am firma mea. În primii ani, am lucrat la companii mari, cum ar fi Standard Oil din California, la Marina Comercială Americană şi la Compania Xerox. Mi-a făcut plăcere să lucrez pentru ei şi am nişte amintiri frumoase, dar ştiu că nu sunt genul să am o companie, îmi place să pun pe picioare o companie, dar nu să o conduc. De aceea, de obicei cumpăr acţiuni de la companiile mici, pe care uneori chiar eu le aduc pe piaţă. Averile se fac din noile emisiuni de acţiuni şi îmi place jocul acesta. Multor oameni le e frică de companiile mici; le consideră riscante şi aşa şi sunt. Dar riscul se diminuează întotdeauna dacă îţi plac lucrurile în care investeşti, le înţelegi şi cunoşti jocul. În ce priveşte companiile mici, strategia mea de investiţii este să renunţ la acţiuni într-un an. În cazul proprietăţilor imobiliare, pe de altă parte, strategia mea este de a începe cu puţin şi de a ţine proprietăţile până le creşte valoarea, întârziind astfel plata impozitelor pe venit. Acest lucru permite ca valoarea să crească semnificativ. De obicei, păstrez o proprietate ceva mai puţin de şapte ani.

Ani de zile, chiar când lucram în Marina Comercială Americană sau la Compania Xerox, am făcut ceea ce-mi recomandase tatăl bogat. Mi-am păstrat slujba, dar mi-am văzut şi de afacerea mea. Acţionam în coloana activelor. Negociam bunuri imobiliare şi acţiuni nu prea mari. Întotdeauna tatăl bogat a subliniat faptul că este extrem de important să cunoşti ABC-ul financiar. Cu cât înţelegeam mai bine contabilitatea şi managementul banilor lichizi, cu atât reuşeam să analizez mai bine investiţiile; în cele din urmă m-am apucat şi de construirea propriei mele companii.

Nu sfătuiesc pe nimeni însă să se apuce de o companie dacă nu îşi doreşte asta cu adevărat. Cum ştiu multe despre felul cum se conduce o companie, nu aş îndemna pe nimeni să o facă. Există momente în care cei care nu-şi găsesc de lucru nu mai au decât soluţia să-şi facă o firmă. Şansele de reuşită sunt minime: nouă din 10 companii dau faliment în cinci ani. Dintre cele care supravieţuiesc celor cinci ani, nouă din 10 dau şi ele faliment până la urmă. Deci numai dacă ţineţi cu tot dinadinsul să aveţi firma voastră vă recomand să vă apucaţi de aşa ceva. Altfel, vedeţi-vă de slujbă şi de afacerea pe care o aveţi.

Atunci când spun să vă vedeţi de afacerea voastră vreau să spun să construiţi în aşa fel încât coloana activelor să fie una solidă. De îndată ce un dolar intră acolo, nu-1 mai lăsaţi să iasă. Socotiţi în felul următor: orice dolar care intră în coloana activelor devine angajatul vostru. Cel mai bun lucru este ca banii să muncească 24 de ore din 24 şi asta de-a lungul mai multor generaţii. Păstraţi-vă slujba, munciţi serios, dar construiţi în coloana activelor.

Pe măsură ce circuitul banilor se extinde, puteţi să vă permiteţi şi luxul. Important de reţinut este că oamenii bogaţi îşi permit asemenea achiziţii la sfârşit, în vreme ce săracii sau cei din pătura mijlocie le cumpără de la început. Cei săraci şi cei din clasa de mijloc îşi cumpără lucruri luxoase, cum ar fi case mari, diamante, blănuri, bijuterii sau ambarcaţiuni, pentru că vor să pară bogaţi. Ei par bogaţi, dar în realitate se îndatorează şi mai tare. Cei bogaţi cu adevărat, adică pe termen lung, mai întâi îşi construiesc solid coloana de active. Apoi, din venitul generat din active, îşi cumpără obiecte de lux. Cei săraci şi cei din pătura de mijloc şi le cumpără din propria lor sudoare şi din ceea ce ar trebui să lase moştenire copiilor.

Obiectele de lux ar trebui să fie o răsplată pentru o investiţie sau pentru dezvoltarea unor active reale. De exemplu, atunci când soţia mea şi cu mine am avut nişte bani în plus proveniţi din apartamentele noastre, ea s-a dus şi şi-a cumpărat un Mercedes. Asta n-a însemnat o muncă suplimentară sau un risc pentru ea, pentru că practic apartamentele i-au cumpărat maşina. E drept însă că a trebuit să aştepte patru ani până ce investiţia de portofoliu să ajungă suficient de mare încât să existe un circuit financiar suplimentar pentru achitarea maşinii. Acest obiect de lux, Mercedes-ul, a fost însă o adevărată răsplată, pentru că a dovedit că ea ştie să sporească activele. Acum, maşina înseamnă mai mult decât un automobil frumos. Înseamnă că şi-a folosit inteligenţa financiară pentru a-şi putea permite un automobil de lux. Majoritatea oamenilor sunt însă impulsivi şi se duc pur şi simplu şi-şi cumpără o maşină nouă sau alt obiect de lux pe datorie. Se simt plictisiţi şi vor o jucărie nouă. Cumpărarea unui obiect de lux pe datorie face ca persoana respectivă, mai devreme sau mai târziu, să urască acel obiect, pentru că datoria respectivă devine o povară financiară.

După ce v-aţi acordat un răgaz, aţi investit şi aţi construit o afacere, înseamnă că sunteţi pregătiţi să adăugaţi şi tuşa finala, magică - cel mai mare secret al oamenilor bogaţi. Acest secret îi face pe cei bogaţi să fie cu mult înaintea celorlalţi. Este vorba de răsplata de la capătul drumului pentru faptul că aţi acordat timp şi sârguinţă afacerii voastre.

CAPITOLUL 5

LECŢIA 4

Istoria impozitelor şi puterea