dedică zeci de pagini morții și modului cum ne putem elibera de teamă �n fața ei. Vorbește cu multă pătrundere despre cele două cauze profunde ale fricii de moarte: �Oamenilor le e la fel de frică să fie �n infern ca și să nu fie nicăieri�. Omul uită că este un simplu pelerin pe acest păm�nt. Epicur recomanda ne�ncetata cugetare la moarte, iar Seneca face la fel:

�Și această ființă nu-i nicic�nd mai divină dec�t atunci c�nd se g�ndește la moarte și-și dă seama că omul a fost făcut ca să-și �mplinească viața, că acest trup nu este o locuință, ci un loc de popas - de fapt, un scurt popas - pe care trebuie să-l părăsești, de �ndată ce vezi că ești o povară pentru gazdă. Cea mai puternică dovadă, dragul meu Luciliu, că sufletul vine dintr-un lăcaș mai �nalt este că lumea �n care trăiește i se pare joasă și str�mtă și că nu se teme a o părăsi. Și după ce am avut parte de un trup at�t de șubred, ne facem planuri veșnice și ocupăm cu speranțele noastre tot spațiul pe care se poate �ntinde o viață de om, nemaisătur�ndu-ne de bani și de măriri. Ce poate fi mai nerușinat, ce poate fi mai prostesc dec�t aceasta?�

Seneca nu ne spune limpede ce crede despre o posibilă continuare a existenței după moarte. Uneori lasă să se �nțeleagă că omul se risipește �n materia din care a fost alcătuit, reintegr�ndu-se �ntr-o natură care este una cu divinitatea; alteori pare să vorbească de o existență fericită după moarte. Fiecare �și alege motivația potrivită spre a �nfr�nge teama de moarte:

�Nu-i nimeni at�t de copil ca să se teamă de Cerber, de �ntunericul infernului și de stafiile care apar ca niște h�rci. Moartea sau ne nimicește, sau ne dezrobește. Pe cei dezrobiți, după ce au scăpat de poveri, �i așteaptă o viață mai bună. Pe cei nimiciți nu-i mai așteaptă nimic: binele și răul dispar totodată�.

Paradoxal, moartea este cea care dă vieții sens și motivație. Conștiința morții �l determină pe om să prețuiască fiecare clipă și să trăiască pe deplin �n prezent. Carpe diem! Omul, spune Seneca, trăiește adeseori �ntr-un univers iluzoriu, ireal, fie �n trecut, năpădit de amintiri, regrete și nostalgie, fie �n viitor, copleșit de angoasă și griji pentru lucruri care �ncă nu s-au petrecut și pentru care suferă inutil.

Pentru a ne ancora c�t mai statornic �n prezent, Seneca recomandă grija pentru ceilalți. Dragostea și atenția �ndreptate asupra celui de l�ngă noi ne fac să trăim cu adevărat aici și acum. Egoismul nu aduce fericirea. Sfaturile stoicilor le par unora insensibile, recunoaște Seneca. Acuzația era frecventă �n Antichitate, �nsă filozoful argumentează că nicio altă școală de g�ndire nu iubește omul și nu se �ngrijește de binele lui ca stoicii. Izvorul iubirii este rațiunea:

�Singurul ei rost este să descopere adevărul despre lucrurile divine și omenești. �mprejurul ei stau tot timpul religia, pietatea, dreptatea și tot alaiul virtuților, str�ns unite ca �ntr-un buchet. Ea este cea care ne-a �nvățat să venerăm pe zei și să iubim pe oameni, ea ne-a arătat că zeii sunt atotputernici, și oamenii sunt frați. Această frăție a rămas multă vreme neprihănită, p�nă c�nd lăcomia a risipit unirea și a devenit cauza sărăciei chiar și a acelora pe care-i făcuse foarte avuți. Vr�nd să aibă averi proprii, oamenii au �ncetat să le mai aibă pe toate.�

Seneca exprimă recomandările filozofiei stoice simplu și direct, articul�ndu-le �ntr-o adevărată terapie a spiritului și a corpului. Atunci c�nd privim omul și viața așa cum sunt, fără să le idealizăm inutil, ne �narmăm cu un optimism bine temperat. Stoicii credeau că divinitatea pătrunde totul, destinul fiind prin urmare inevitabil; Seneca, �n schimb, atribuie un loc de seamă liberului-arbitru:

�Dorești să știi care-i acest mijloc de apărare? Omul să nu se indigneze de nimic din ce i se �nt�mplă. Să fie convins că tot ce pare că-l izbește este �n legătură cu conservarea universului și face parte din ceea ce asigură mersul și ordinea lumii. Tot ce e pe placul divinității să-i fie pe plac și omului. Să se m�ndrească totuși că nu poate fi �nvins, că e mai presus de orice rău, că prin rațiunea sa, mai puternică dec�t orice, el calcă �n picioare �nt�mplarea, durerea, năpasta. Iubește rațiunea! Iubirea ei te va �narma �mpotriva celor mai grele �ncercări�.

Nu �n ultimul r�nd, cititorul interesat de religia și morala creștină va găsi �n aceste epistole o hrană prețioasă. Sunt nenumărate pasajele care par extrase din scrieri ale Sfinților Părinți. Studiile de specialitate demonstrează c�t de mult s-au inspirat scriitorii creștini - �n special cei latini - din operele lui Seneca �n particular, dar și din cele ale stoicilor �n general. Fapt remarcabil, se vorbește chiar despre o influență directă a lui Seneca asupra Noului Testament, �n speță asupra Epistolelor Apostolului Pavel. Tonul lui Seneca are adesea rezonanțe evanghelice, patristice, cu ecouri de predică sau de omilie morală. �n limba rom�nă, tălmăcirea lui G. Guțu pune �n valoare aceasta dimensiune �n modul cel mai fericit:

�Poartă-te cu cel mai prejos dec�t tine așa cum ai dori să se poarte cu tine cel mai presus dec�t tine.�

�Tot ceea ce vezi este una: aici se cuprind și cele divine, și cele omenești: suntem membrele unui trup uriaș.�

�Cred că cel care a spus: �virtutea ne place mai mult, frumos c�nd e omul� s-a �nșelat, căci ea nu are nevoie de nicio �nfrumusețare. Ea �nsăși este o mare podoabă și sfințește trupul �n care sălășluiește.�

�Dar rațiunea nu este altceva dec�t o parte a spiritului divin cobor�tă �n trup omenesc. Dacă rațiunea este divină și dacă niciun bine nu există fără d�nsa, orice bine este divin.�

�Așadar, binele nu se naște din rău, așa cum din măslin nu se fac smochine. Cum sunt semințele, așa este și rodul.�

�Ce-mi cercetezi dacă Penelopa a fost o femeie cinstită sau dacă a �nșelat numai lumea, dacă a bănuit, mai �nainte de a afla, că cel pe care-l vedea era Ulise? �nvață-mă ce este castitatea și ce valoare are, dacă ține de trupul sau de sufletul cuiva. Știi ce este o linie dreaptă; la ce-ți folosește dacă nu știi ce e drept �n viață?�

Asemenea spuse ar fi putut ieși de sub condeiul unui g�nditor creștin. Seneca afirmă că singurul bine este virtutea, iar singurul rău este viciul, păcatul, răutatea. Insistența asupra providenței, lăsarea �n voia divinității, analiza minuțioasă a conștiinței, iubirea pentru toți oamenii, omul văzut ca �lucru sacru� pentru om (homo res sacra homini), asemănarea cu divinitatea prin virtute, Zeul văzut ca �părinte al neamului omenesc�, starea