de nepătimire, de eliberare de patimi ca scop al practicii ascetice (apatheia), conștiința decăderii naturii umane sunt doar c�teva dintre locurile comune lui Seneca și teologiei creștine. Filozoful arată că adevărata �nchinare cuvenită divinității este cea spirituală, critic�nd formalismul și superstițiile cultului din temple:

�Să ne opunem ca cineva să aprindă s�mbăta opaițul, fiindcă nici zeii n-au nevoie de lumină, și nici oamenilor nu le place funinginea. Zeul nu are nevoie de slujitori. De ce? Fiindcă el �nsuși poartă de grijă neamului omenesc, este de ajutor pretutindeni și tuturor. Oric�t ar auzi un om despre măsura pe care trebuie s-o păstreze �n sacrificii, oric�t de departe s-ar ține de superstițiile dăunătoare, niciodată nu va progresa suficient, dacă nu va concepe cum trebuie �n spiritul lui divinitatea ca atotcuprinzătoare, atotdătătoare și fără de răsplată binefăcătoare�.

Aidoma creștinilor, Seneca este un pelerin �n această viață, adevărata existență fiind �n altă parte:

�C�nd va veni ziua care separă acest amestec de divin și uman, �mi voi lăsa trupul aici unde l-am găsit, iar eu mă voi �ntoarce iarăși printre zei. Nici acum nu sunt �nstrăinat de ei, dar țărna cea grea mă ține pe loc. Viața omului este un popas, care este preludiul altei vieți mai bune și mai lungi. Precum p�ntecele mamei ne ține nouă luni de zile și ne formează nu pentru el, ci pentru locul �n care vom fi trimiși, gata pregătiți să respirăm aerul și să rezistăm la lumina zilei, tot așa �n acest timp, care se �ntinde din copilărie p�nă la bătr�nețe, ne formăm pentru o altă naștere. Ne așteaptă un alt �nceput, o altă r�nduială a lucrurilor�.

Astfel de asemănări izbitoare nu au putut răm�ne fără un răspuns din partea creștinilor. De aceea, c�teva sute de ani mai t�rziu, a apărut un fals epistolar �ntre Seneca și Apostolul Pavel. Seneca se sinucide �n anul 65 d.Cr., c�nd Pavel se afla deja la Roma, unde va fi martirizat, potrivit tradiției creștine, �n anul 67. �n anul 51, Pavel compăruse ca acuzat �n fața guvernatorului Ahaiei, Gallio, nimeni altul dec�t fratele lui Seneca. Fusese achitat. Suficiente pretexte pentru epistolarul apocrif. S-a lansat și teoria că Seneca s-ar fi convertit la creștinism, murind așadar ca martir. Sf�ntul Ieronim, �n prima �istorie a literaturii creștine� (Despre bărbații iluștri, scrisă prin 392 d.Cr.), �l trece printre autorii creștini, consider�ndu-l sf�nt, iar �n veacul trecut teologul J.B. Lightfoot a alcătuit o compilație de texte paralele, extrase din Seneca și Evanghelii. Trebuie spus �nsă că aceste �ncercări de a explica similitudinile frapante �ntre doctrina creștină și cea a lui Seneca trec prea ușor peste diferențele notabile: apologia sinuciderii, panteismul, fatalismul, orgoliul �nțeleptului și destule altele.

Seneca a avut cititori fideli �n fiecare epocă: marii teologi creștini dintotdeauna, ca Augustin, filozofii antici și medievali, Erasmus din Rotterdam, Roger Bacon, Petrarca, Shakespeare, Baltasar Gracian, Montaigne, Diderot, Leibniz, John Milton, Hugo Grotius, David Hume, Pascal, Balzac, Emerson, Goethe, Schopenhauer, Kierkegaard, și lista poate continua la nesf�rșit.

Scrisorile sale nu se av�ntă �n eterul filozofiei, ci ne vorbesc despre viață. Ele sunt astăzi vii, seducătoare, tonice. Firescul și autenticul sunt aici la ele acasă. Seneca se adresează tuturor, căut�nd, dincolo de veșmintele sociale sau culturale, omul �n sine. Epistolele acestea sunt, de fapt, un dialog al g�nditorului cu toți cititorii săi, o cale a �nțelepciunii prin concretul vieții zilnice, cu toate ale ei - ură și iubire, bucurie și �ntristare, suferință, boală, moarte și speranță. Dacă ar fi să le rezumăm �n c�teva cuvinte, am putea spune că sunt o invitație la autocunoaștere, o invitație la libertate: �Mă �ntrebi ce e răul? A te lăsa cov�rșit de ceea ce numim rele și a-ți sacrifica libertatea, pentru care ar trebui să suferi orice�.

Dionisie P�rvuloiu

TABEL CRONOLOGIC[1]

 

54 î.Cr.

Se naște Seneca cel Bătrân (Lucius Annaeus Seneca), tatăl filozofului, la Corduba (în sudul provinciei          romane Hispania), într-o familie bogată aparținând ordinului ecvestru. Va fi cunoscut și sub numele Seneca Retorul.

44

Asasinarea lui Caius Iulius Caesar.

43

Asasinarea lui Cicero, adversar al lui Marcus Antonius.

31

Bătălia de la Actium, în care flota lui Octavian o învinge pe cea condusă de Marcus Antonius și Cleopatra.

-14 d.Cr. Augustus este unic conducător al Imperiului Roman. Sfătuitorii săi apropiați sunt onestul Agrippa și mai liberalul Mecena.

Seneca cel Bătrân profesează oratoria la Roma.

27

Octavian primește titlul de „Augustus” din partea Senatului. Se instaurează Principatul. Roma devine imperiu.

23

Augustus este gratificat cu demnitatea de „tribun al plebei” pe viață, precum și autoritate deplină asupra provinciilor senatoriale.

19

Hispania este cucerită complet de romani.

8

Se naște Lucius Novatus (cunoscut ca Gallio), fratele lui Seneca.

Cca. 1 d.Cr.

Se naște la Corduba Lucius Annaeus Seneca (cel Tânăr), al doilea fiu al lui Seneca cel Bătrân.

1-5 d.Cr.?

Se naște al treilea fiu al lui Seneca cel Bătrân, Marcus Mela.

4

Augustus îl adoptă pe Tiberius, care, la rândul lui, îl adoptă pe Germanicus, tatăl Agrippinei, mama lui Nero.

5

Seneca cel Tânăr se mută la Roma, unde va fi inițiat în retorică și filozofie sub îndrumarea stoicilor Attalus și Sotion, precum și a lui Papirius Fabianus, adept al lui Q. Sextus.

14

Moartea lui Augustus. Tiberius devine împărat.

-19 d.Cr. Seneca cel Tânăr devine adept al școlii pitagoreice.

19

Tiberius ia măsuri aspre împotriva cultelor religioase orientale. Seneca cel Tânăr, la insistențele tatălui său și fiind bolnav de astm, renunță la pitagoreism și la regimul alimentar vegetarian.

20

Având de mic o sănătate șubredă, Seneca cel Tânăr face un lung sejur în Egipt (unde era guvernator un unchi de-al său) pentru a se reface. Călătorește prin toată țara, învățând scrierea hieroglifică, citind, studiind și inițiindu-se în riturile religioase de acolo. Scrie două lucrări - din nefericire pierdute - despre Egipt și India.

31

Seneca cel Tânăr revine la Roma și își începe cariera politică.

Epoca lui Augustus a fost un moment de respiro într-o perioadă (sec. I î.Cr.-sec. II d.Cr.) funestă a istoriei romane, însângerată de conflicte interne, luptă pentru putere și represiune nemiloasă. Tiberius reinstaurează teroarea după ce reprimă complotul condus de prefectul Seianus. Paranoia - mai mult sau mai puțin îndreptățită - pune stăpânire pe împărat, care vede peste tot conspirații și tentative de asasinat. Seneca are nenorocul să trăiască sub patru împărați obsedați de „purificarea” clasei politice de adversari,