învăţat cum să îngrijesc arborele-vieţii. A deschis lada şi mi-a arătat cum se decongelează seminţele. Îmi dădea ordine de parcă aş fi fost un roboţel. L-aş fi întrebat: „Părerile mele nu contează?” N-am făcut-o însă niciodată.

— Nu-nţeleg de ce…, mormăi Garner.

— Părerile mele nu difereau de ale lui. Eram prea inteligent. Aşa fusesem din clipa când mă trezisem. Căpătăm răspunsuri înainte de a termina de formulat întrebarea. Dacă întotdeauna ştiu care-i răspunsul cel mai bun, atunci prin ce diferă părerea mea? Nu puteţi înţelege cât de rapid s-a desfăşurat totul. Într-o clipită, am înţeles întregul lanţ logic. L-am izbit pe Phssthpok cu capul de marginea incintei criogenice. L-am ameţit suficient ca să-i pot frânge gâtul. Apoi am sărit îndărăt, în eventualitatea că mă ataca. M-am gândit că l-aş putea apăsa cu uşa incintei până se sufoca. Dar el n-a replicat.

— Mi se pare o crimă! El nu voia să te ucidă, nu?

— Nu încă. Eu constituiam speranţa lui. Nici măcar nu se putea apăra, de teamă să nu-mi afecteze dezvoltarea. Era mai în vârstă decât mine şi ştia cum să se lupte. Dacă ar fi dorit, m-ar fi putu ucide, dar nu putea să dorească aşa ceva. Avusese nevoie de treizeci şi două de mii de ani în timp real ca să ne aducă rădăcinile alea. Eu trebuia să-i termin misiunea. Bănuiesc că a murit crezând că reuşise. Pe jumătate, se aştepta să-l omor.

— Brennan, dar de ce?

Monstrul-Brennan ridică din umerii cât nişte pepeni.

— Se înşela. L-am ucis fiindcă ar fi încercat să distrugă omenirea, când ar fi aflat adevărul.

Introduse braţul în balonul despicat care-l purtase prin aproape douăzeci de kilometri de nisip fluid. Scoase de acolo un aparat care bâzâia încetişor — generatorul de aer construit din piese ale pupitrului de comandă al lui Phssthpok — şi-l aşeză în şalupă. După aceea, extrase o jumătate de rădăcină galbenă care semăna cu batatun şi o vârî sub nasul lui Garner.

— Miroase.

Luke adulmecă atent.

— Destul de plăcut. Seamănă cu aroma unui lichior.

— Sohl?

— Nu-i rău. Ce gust are?

— Dacă aţi şti că vă poate transforma în ceva asemănător mie, aţi muşca din ea? Garner?

— Chiar în clipa asta. Mi-ar plăcea să trăiesc veşnic şi mi-e teamă de senilitatea bătrâneţii.

— Sohl?

— NU! Încă nu sunt pregătit să renunţ la activitatea sexuală.

— Câţi ani ai?

— Peste două luni, împlinesc şaptezeci şi patru.

— Eşti deja prea bătrân. Cincizeci de ani înseamnă de acum prea mult. Ai fi murit dacă ai fi mâncat din ea. La patruzeci şi cinci de ani, te-ai fi oferit voluntar?

— Nu cred, chicoti Sohl.

— Ei bine, ăsta-i jumătate din răspuns. Din punctul de vedere al lui Phssthpok, reprezentăm un eşec. Cealaltă jumătate a răspunsului este că nici un om cu minţile întregi n-ar răspândi rădăcina asta pe Pământ, în Centură sau altundeva.

— Sper că nu, dar aş dori să aud şi motivele tale.

— Războiul. Pe toată durata istoriei sale cunoscute, planeta Pak a fost bântuită de războaie. Un lucru de altfel evident, gândindu-ne că fiecare Protector acţiona în vederea extinderii şi protejării propriei sale descendenţe directe, pe seama uciderii altora. Cunoştinţele se pierd întruna. Rasa nu poate coopera nici un minut dincolo de punctul în care un Protector vede un avantaj din a-i trăda pe aliaţii săi. Din cauza acestei stări permanente de război, cei din neamul Pak nu pot progresa.

Monstrul-Brennan se opri câteva clipe, apoi continuă:

— Să supun şi Pământul unei asemenea situaţii? Vă puteţi imagina o mie de Protectori hotărând că descendenţii lor au nevoie de mai mult spaţiu vital? Cele optsprezece miliarde de planetari ai tăi, Garner, trăiesc deja la limită. Nu vă puteţi îngădui alte resurse. În plus, noi nu avem cu adevărat nevoie de arborele-vieţii. Geriatria progresează atât de rapid încât copiii mei ar putea trăi o mie de ani. Vom obţine longevitatea fără arborele-vieţii, fără să sacrificăm nimic. Să privim acum situaţia din punctul de vedere al lui Phssthpok. Noi reprezentăm o mutaţie. Am colonizat Sistemul Solar şi am stabilit chiar şi câteva colonii interstelare. Vom refuza rădăcina şi trebuie s-o facem. Chiar dacă ne va fi impusă cu forţa, Protectorii mutanţi ce vor rezulta sunt atipici. Phssthpok gândea în termenii viitorului. Noi nu suntem Pak, nu le suntem utili semenilor săi, dar este probabil că într-o bună zi vom ajunge la stelele din centrul galaxiei. În clipa în care ne vor detecta, ei ne vor ataca, iar noi le vom răspunde cu aceeaşi monedă.

Ridică din umeri, apoi vorbi mai departe:

— Şi vom învinge. Cei din neamul Pak nu sunt în stare de o alianţă efectivă. Noi suntem. Tehnologia noastră le este superioară.

— Crezi că vom învinge?

— V-am spus, ei nu-şi pot păstra cunoştinţele tehnologice. Ceea ce nu poate fi întrebuinţat imediat se pierde, până când cineva îl arhivează în Bibliotecă. Cunoştinţele militare nu sunt arhivate niciodată, deoarece familiile le păstrează ca pe secrete preţioase. Singurii care folosesc Biblioteca sunt Protectorii fără copii. Numărul lor este mic şi au o motivaţie foarte redusă.

— N-ai fi putut să încerci să vorbeşti cu el?

— Garner, se pare că nu pricepi problema. M-ar fi ucis în clipa când ar fi înţeles cum stau lucrurile! Era antrenat să se lupte cu Protectorii. N-aş fi avut nici o şansă. După aceea, ar fi încercat să distrugă rasa umană. Pentru el, am fi însemnat ceva mult mai rău decât nişte alieni ostili. Noi suntem o pervertire a formei Pak.

— Nu putea însă distruge toată omenirea. Era singur.

— Cunosc şase-şapte lucruri pe care le-ar fi putut încerca. Nici unul dintre ele nu este garantat, totuşi nu puteam risca.

— Dă-mi un singur exemplu.

— Răspândirea arborelui-vieţii prin Parcul Naţional Congo. Ar fi creat Protectori în rândurile maimuţelor şi cimpanzeilor.

— Era naufragiat aici.

— V-ar fi putut cuceri nava cu uşurinţă. V-ar fi dezarmat la fel de simplu pe cât am făcut-o eu. Domnilor, pot să vă atrag atenţia că se apropie apusul? Nu cred că doriţi să bâjbâim pe întuneric în jurul zidului.

Luke porni motorul.

* * *

— Aici Martin Shaeffer din Ceres, către Nick Sohl,