la bordul lui U Thant. Nick, nu ştiu cum merge vânătoarea ta, dar Phobos a raportat că ai amartizatfără probleme la baza Olympus şi că-ţi monitorizează siajul prin nisip. Probabil că, la revenire, vei găsi înregistrarea acestui mesaj. Am trimis Blue Ox către tine, în ideea că vei avea nevoie de calculatorul navei pentru interfaţa de traducere. Comandantul navei este Eisaku Ikeda şi ar trebui să ajungă la baza Olympus a doua zi după flota ONU. Einar Nilsson a murit. Vei avea la dispoziţie şi raportul autopsiei. Am trimis nave-cisternă şi de intervenţie, ca să facă joncţiunea cu nava extrasolarului. Este deja însoţită de două navete-solo, plus că are propriile ei cabluri de remorcare, testate. Este posibil s-o legăm de navete, totuşi va fi o operaţiune destul de complicată, care va dura mult timp. Este posibil să revenim în Centură abia peste vreo doi ani. Nick, când Ox ajunge acolo, ai grijă cum te porţi cu Tina Jordan. Trateaz-o cu blândeţe. A suferit un şoc destul de puternic. Cred că se autoînvino-văţeşte pentru soarta lui Einar. Repet mesajul…

* * *

Luke amară şalupa-de-nisip aproape pe întuneric.

— Va trebui să aştepţi aici, Brennan, rosti el. Nick nu ne poate duce pe amândoi.

— Eu o să mă rostogolesc, zise monstrul-Brennan.

Parcursul lui Nick pe potecă şi în jurul marginii bazinului de nisip fu efectat într-o grabă neobişnuită.

— Uşurel! se plânse Luke. Nu poţi alerga pe bezna asta. O să cazi şi-o să ne spargem amândoi căştile.

— El va ajunge înaintea noastră la navă! şuieră centuranul. Brennan o luase pe scurtătură, rostogolindu-se direct prin nisip.

— Încetineşte! Nu-I poţi întrece, iar el nu poate urca pe scară.

— Poate că s-a gândit la o modalitate. Dacă o face, ah, la naiba! Nick încetini. Brennan ajunsese la piciorul scăriţei lui U Thant şi-i aştepta acolo, semănând cu un cârnat transparent.

— Nick, tu ai încredere în el?

Răspunsul veni abia după câteva secunde:

— Cred că nu ne-a minţit. Este un centuran. Sau… un ex-centuran.

— Când a înjurat, nu l-a pomenit pe Finagle.

— Nici eu n-o fac. În plus, m-a recunoscut. Nu… o să-ţi spun ce anume m-a convins cu adevărat. N-a întrebat de nevastă-sa, pentru că ea se poate descurca şi singură. S-a interesat de încărcătura navetei. Este un centuran.

— Aşadar, îi vom accepta povestea. Gândeşte-te ce-nseamnă asta din punct de vedere antropologic!

— Povestea i-o vom accepta. Luke, o să te duc în navă, apoi voi coborî pentru Brennan. N-o voi face însă până nu vorbeşti cu Ceres. Vreau ca totul să fie consemnat, înainte ca să-l aduc în navă. Am încă dubii privind motivele lui.

— Aha!

— A spus-o chiar el. Pentru un Protector, motivaţiile se transformă. Garner tocmai încheia mesajul, când Brennan ieşi din balonul lui etanş. Nu făcu nici o remarcă privitoare la întârzierea cu care fusese adus înăuntru, ci spuse:

— Dacă vă faceţi griji referitoare la locul unde voi sta, mă pot descurca şi fără cuşetă de acceleraţie. Ba chiar pot călători în exterior, într-o plasă pentru încărcătură, dacă-mi asiguraţi o legătură radio. Dacă generatorul meu de aer se defectează, vreau să pot intra înăuntru cât mai repede.

— Nu va fi nevoie, răspunse Nick. Vom sta ceva mai înghesuiţi, dar nu atât de mult încât să ne deranjeze.

Trecu pe lângă Brennan, tresărind involuntar la atingerea pielii sale uscate, şi se instală în fotoliul de comandă.

— Se pare că avem un mesaj.

Ascultară în tăcere vocea lui Lit Shaeffer.

— Îmi pare rău de Nilsson, vorbi după aceea Brennan. Nu existau şanse să-l lase să mănânce suficient din rădăcină, chiar dacă nu avea încă vârsta maximă.

Cum nu-i răspunse nimeni, continuă:

— Să ştiţi că Shaeffer are dreptate. În felul acela, veţi avea nevoie de vreo doi ani să remorcaţi nava lui Phssthpok.

— Ai o idee mai bună?

— Bineînţeles că am o idee mai bună, Nick. Eşti idiot? Pot pilota eu nava aia.

— Tu? se holbă Nick. Când te-a învăţat extrasolarul să operezi comenzile?

— Nu m-a învăţat, dar le-am văzut cum arătau şi nu mi s-au părut indescifrabile, ci doar complicate. Sunt sigur că-mi pot da seama cum s-o pilotez. Ajunge să-i umpleţi rezervorul cu combustibil şi să mă duceţi la ea.

— Mda… Şi ce facem cu modulul cală? Îl abandonăm?

— Nu. În el există un polarizator de gravitaţie.

— Chiar aşa?

— Ca să nu mai amintesc de rezerva de rădăcini de care eu am nevoie, chiar dacă vouă vă este indiferentă. Plus seminţele. …Domnilor, când veţi pricepe finalmente dimensiunile inteligenţei mele amplificate, veţi vedea ce înseamnă seminţele acelea. Ele sunt o garanţie pentru rasa umană. Dacă vreodată vom avea realmente nevoie de un conducător, îl putem obţine. Luăm pur şi simplu un voluntar în vârstă de patruzeci şi doi de ani, fără copii, şi-i dăm drumul în rezervaţia de arborele-vieţii.

— Nu ştiu dacă mi-ar plăcea varianta asta, murmură Garner.

— Ei bine, polarizatorul de gravitaţie este suficient de important. Tu şi flota ONU îl puteţi extrage de acolo, în timp ce eu şi Nick plecăm după nava lui Phssthpok.

— Stai a…, începu Nick.

— Nu trebuie să vă faceţi griji în legătură cu marţienii — cel puţin pentru o vreme. Înainte de a pleca, am purjat toată apa lui Phssthpok în nisip. Să nu lăsaţi pe nimeni să intre în modul fără costum presurizat. Mai este nevoie să vă explic motivul?

— Nu, zise Garner.

Se simţea ca un începător pe schiuri. Cumva, pierduse controlul asupra situaţiei, iar acum evenimentele se desfăşurau prea rapid.

— Stai aşa! se răsti Nick. Ce te face să crezi că vom avea încredere în tine pentru a te lăsa să pilotezi nava extrasolaruiui?

— Nu te grăbi, ci gândeşte-te, replică Brennan. Vei avea drept garanţie provizia mea de rădăcini. Apoi, unde m-aş duce cu un statoreac-tor Bussard? Unde l-aş vinde? Unde l-aş ascunde, cu înfăţişarea mea?

Nick era derutat. Ce se întâmplase cu voinţa lui?

— Este probabil cel mai valoros obiect artificial din spaţiul uman, continuă Brennan. Se îndreaptă spre graniţele Sistemului Solar cu câteva sute de kilometri pe secundă. Fiecare minut pe care-l pierzi chiar acum, încercând să iei o decizie,