sa lăuntrică! A luptat, poate, tot atît de crîncen cu cele două patimi, cum se bate indianul sortit pieirii împotriva albilor care îi covîrşesc ca număr şi forţă... Old Death... Numele avea de aci încolo pentru mine o rezonanţă sumbră. Pe acest bărbat vestit îl ameninţa o descompunere înceată, cruntă, faţă de care simpla moarte fizică e o binefacere.

Ultimele cuvinte ale lui Old Death: "Să nu mai vorbim!" fuseseră rostite pe un astfel de ton, încît bătrînul cu barba albă renunţa să mai stăruie. Se mulţumi să răspundă:

— Well, sir! Avem acum de-a face cu un duşman tot atît de înverşunat şi necruţător ca jocul şi opiul. Din fericire, însă, e mai uşor de înfrînt decît cele două vicii şi noi sîntem hotărîţi să-l înfrîngem.

Ku-klux-klanul este un adversar declarat al poporului şi în contra lui trebuie să ne apărăm toţi, nu numai cei care sînt primii şi cel mai făţiş atacaţi. E o bestie cu mii şi mii de gheare. Orice slăbiciune a noastră ne-ar costa scump. Din capul locului trebuie să ne arătăm neînduplecaţi.

Dacă bandiţii reuşesc să se instaleze aci, atunci nu mai avem scăpare.

Se vor ţine de capul nostru şi ne vor lichida pe rînd. De aceea să le pregătim o primire cît se poate de tare, ca să le vîrîm frica în oase şi să nu mai cuteze o nouă lovitură. Cred că sînteţi de acord.

Ceilalţi încuviinţară.

— Bine! Urmă el, că fiind cel mai în vîrstă. Trebuie să facem în aşa fel, încît atacul nu numai să eşueze, dar să se şi întoarcă împotriva lor. Aveţi careva o propunere, o idee potrivită? S-auzim!

Privirile lui, ca şi ale celorlalţi, se îndreptară spre Old Death. Ca westman încercat, cunoştea mai bine metodele de apărare împotriva unor astfel de bandiţi. Văzînd că toţi îl ţintesc cu privirea şi aşteaptă cu evlavie părerea lui, Old Death luă, ca de obicei, o expresie de om calm şi flegmatic. Înclină uşor capul şi rosti:

— Bine, domnilor, dacă dumneavoastră tăceţi, atunci să spun eu cîteva cuvinte. Se pare că indivizii vor veni abia după ce master Lange se va fi culcat. Cu ce se încuie uşa din dos? Cu zăvorul?

— Nu. La toate uşile avem broaşte solide.

— Well! Probabil că asta o ştiu şi ei. Vor fi avînd şi chei false. Fără ele, s-ar face de baftă. Oricum, printre membrii bandei trebuie să fie şi lăcătuşi care se pricep să mînuiască un şperaclu. Vor intra, deci, cu siguranţă în casă şi depinde de noi cum vom şti să-i întîmpinăm.

— Cu puştile, fireşte. Tragem!

— Atunci trag şi ei, sir! Scăpărînd, puştile voastre le vor arăta exact locul unde vă aflaţi. Nu, nu e bine aşa. Mă gîndesc că ar fi o adevărată plăcere să-i prindem fără a ne expune gloanţelor.

— Dar e posibil?

— Chiar destul de uşor. Ne ascundem în casă şi-i lăsăm să intre.

Cum vor fi pătruns, ieşim, închidem uşile şi le încuiem pe dinafară.

Unii din noi vor veghea la uşi, alţii la ferestre. Altfel, nu vor mai putea să iasă şi vor fi nevoiţi să se predea.

Bătrînul care vorbise adineauri clătină din cap manifestîndu-şi dezacordul. Stărui cu energie ca bandiţii să fie împuşcaţi. Ascultîndu-l, Old Death închise un ochi şi realiză o strîmbătură care, în împrejurări mai puţin serioase, ar fi stîrnit rîsul unanim.

— De ce vă strîmbaţi aşa, sir! Întrebă Lange. Nu vă surîde deloc ideea?

— Deloc, master. Ideea prietenului nostru pare, într-adevăr, foarte atrăgătoare şi uşor de aplicat, numai că, după judecata mea, lucrurile se vor petrece altfel. Derbedeii ar merita pur şi simplu bătuţi dacă ar proceda conform imaginaţiei dumisale. Credeţi că vor intra cu toţii buluc şi se vor oferi gloanţelor noastre? Cine-ar face aşa decît nişte tîmpiţi?! Dimpotrivă, sînt convins că bandiţii vor descuia încet uşa din dos şi vor trimite unul sau doi inşi în recunoaştere. Pe ăştia, fără discuţie că i-am putea împuşca; dar atunci ceilalţi ar şterge-o repede şi ar aduce întăriri. Nu, sir, planul acesta nu valorează doi bani. Trebuie să-i lăsăm să intre şi să-i prindem în capcană. Şi am încă un argument şi mai temeinic. Presupunînd că planul dumneavoastră ar fi aplicabil, vă declar că mi-ar fi silă de mine însumi dacă i-aş ucide aşa, cu grămada, fără a le lăsa măcar timpul cuvenit ca să mediteze la păcatele lor. Sîntem oameni, domnilor şi buni creştini. E drept că trebuie să ne apărăm împotriva lor şi să le tăiem pofta de a mai reveni, dar asta se poate realiza şi cu mai puţină vărsare de sînge. Dacă stăruiţi în ideea de a-i împuşca pe toţi ca pe o haită de fiare, n-aveţi decît s-o faceţi; dar nici eu, nici tovarăşul meu nu vom fi părtaşi la această faptă. Plecăm şi înnoptăm în altă parte, ca să nu ne urmărească mai tîrziu remuşcările. Îi dădeam, într-adevăr, dreptate. De altfel, cuvintele lui avură efect şi asupra celorlalţi. Oamenii se uitară unul la altul, aprobînd în tăcere.

Apoi, cel mai în vîrstă rosti:

— Părerea dumneavoastră, sir, e cît se poate de întemeiată. Credeam că o asemenea primire i-ar învăţa minte pe toţi kukluxiştii, odată pentru totdeauna, ca să nu-şi mai facă de cap în La Grange; dar nu am pus în cumpănă răspunderea ce ne-o luăm. De aceea, m-aş împăca bucuros cu planul dumneavoastră, dac-aş întrezări o cît de mică şansă de reuşită.

— Orice plan, sir, chiar şi cel mai bine chibzuit, poate da greş.

Este şi mai uman şi mai înţelept să le tăiem ieşirea şi să-i prindem de vii. Vă rog să mă credeţi că e mult mai bine decît dacă i-am împuşca.

Nu uitaţi că, împuşcînd atîţia inşi, vă puteţi atrage răzbunarea întregii bande. Nu numai că nu-i veţi ţine pe kukluxişti departe de La Grange, ci, dimpotrivă, îi veţi stîrni şi vor căuta să v-o plătească cu vîrf şi îndesat. Vă propun, deci, să acceptaţi planul meu. E tot ce se poate mai bun. Ca să nu scăpăm din vedere nici un amănunt, am să dau un ocol casei chiar acum. Poate descopăr ceva care ne-ar putea folosi.

— N-aţi vrea să renunţaţi,