Spuneaţi chiar dumneavoastră adineauri că bandiţii trebuie să fi lăsat un om de pază. Ar putea să vă simtă.

— Pe mine?! Rîse Old Death. Asemenea lucru încă nu mi l-a spus nimeni! Să-l simtă cineva pe Old Death cînd acesta se furişează în preajma unei clădiri sau a unui om?! Haide, să nu mai glumim! Dacă aveţi la îndemînă o cretă, desenaţi-mi aici, pe masă, planul casei şi al curţii, ca să mă pot orienta. Îmi daţi drumul pe din dos şi aşteptaţi pînă mă înapoiez. N-am să ciocănesc în uşă; am să zgîrii cu unghia.

Prin urmare, dacă auziţi bătăi în uşă, să ştiţi că nu sînt eu şi să nu deschideţi.

Lange luă o cretă şi schiţă pe masă planul. Old Death îl studie atent şi zîmbi satisfăcut.

Se îndreptară amîndoi spre uşă. Old Death se opri şi mă întrebă:

— Sir, v-aţi mai apropiat vreodată de un om pe furiş?

— Nu, minţii eu, potrivit înţelegerii pe care o aveam cu Winnetou.

— Ei, vi se oferă acum un prilej minunat să vedeţi cum se procedează. Dacă vă ispiteşte, poftiţi cu mine.

— Staţi niţel, sir! Protestă Lange. Asta-i prea din cale afară! Dumnealui recunoaşte deschis că nu se pricepe în asemenea treburi.

O greşeală cît de mică şi băiatul care pîndeşte vă poate observa.

S-ar duce de rîpă tot planul nostru.

— Prostii! Ce-i drept, nu-l cunosc decît de scurtă vreme pe acest tînăr master, dar ştiu că arde de nerăbdare să ajungă un westman destoinic. O să-şi dea toată osteneala să nu greşească... Haideţi, sir! Dar faceţi ca mine şi lăsaţi-vă aici pălăria. Împletitura asta de paie cam bate la ochi şi ne poate trăda. Daţi-vă părul pe frunte şi ridicaţi gulerul, ca să nu vi se vadă bine faţa. Vă ţineţi în spatele meu şi mă imitaţi întocmai...

Nimeni nu-l mai contrazise. Trecurăm în coridor şi de acolo pînă la uşa din dos. Fierarul o deschise încet şi, după ce ieşirăm, puse iarăşi lacătul.

Cum ne văzurăm afară, Old Death se ghemui la pămînt. Făcui la fel. Bătrînul părea că străpunge întunericul cu ochii. Îl auzeam cum adulmecă şi trage aerul pe nări.

— După cît îmi dau seama, nu e nimeni pe aproape, îmi şopti, arătînd spre grajd. Aţi încercat vreodată, cînd eraţi copil, să imitaţi tîrîitul greierului trecînd un fir de iarbă între degete?

Confirmai în şoaptă.

— Acolo, în faţa uşii, creşte iarbă. Smulgeţi un fir şi aşteptaţi pînă mă întorc. Nu cumva să vă mişcaţi din loc. Dacă se întîmplă ceva, faceţi ca greierul şi vin imediat.

Se culcă la, pămînt şi se tîrî de-a buşilea prin beznă. Să tot fi trecut zece minute pînă se întoarse. Şi aş putea să jur că nu văzusem şi nu auzisem nimic; doar instinctul îmi spunea că se apropie.

— Aşa cum am bănuit, şopti el. În curte nu-i nimeni şi nici aici, după colţ. Dar dincolo, în dreptul geamului dinspre dormitor, cred că pîndeşte cineva. Culcaţi-vă la pămînt şi haideţi tîrîş după mine. Dar nu pe burtă ca şerpii, ci ca şopîrla. Vă sprijiniţi în degetele de la mîini şi de la picioare, numai în vîrfuri. Pipăiţi terenul cu palmele ca nu cumva să frîngeţi vreo uscătură. Încheiaţi-vă bine la haină să nu vi se agaţe de ceva. Hai!

Înaintarăm tîrîş pînă-n colţ şi ne oprirăm. După un răstimp, Old Death întoarse capul spre mine şi-mi spuse încet de tot:

— Sînt doi. Fiţi atent!

Se strecură mai departe. Eu în urma lui. Nu ne ţinurăm pe lîngă zid, ci o luarăm spre gardul de şipci din jurul grădiniţei, năpădit de viţă sălbatică sau de nu ştiu ce altă plantă agăţătoare. Merserăm apoi pe lîngă gard, paralel cu faţada clădirii, cam la vreo zece paşi depărtare de ea. În acest spaţiu zării prin întuneric un fel de ridicătură de forma unui cort. După cum am aflat mai tîrziu, erau nişte araci pentru fasole şi hamei, pe care se îngrămădiseră o mulţime de vrejuri.

De acolo, de lîngă umbra aceea ciudată, veneau nişte şoapte. Old Death întinse mîna spre mine, mă apucă de guler, mă trase lîngă el şi îmi suflă la ureche:

— Sînt ei! Să ascultăm ce discută! De fapt, ar trebui să mă apropii numai eu singur, pentru că, vedeţi, un greenhorn ca dumneavoastră ar putea să-mi strice toată plăcerea. Dar patru urechi aud mai bine decît două. Aţi fi în stare să va apropiaţi într-atît, încît să le auziţi discuţia?

— Da, i-am răspuns.

— Bine, să încercăm. Dumneavoastră o luaţi pe-aici, iar eu pe după araci. Cum ajungeţi, vă lipiţi faţa de pămînt, ca să nu vă observe luciul ochilor. Dacă totuşi vă dibuiesc, poate din cauza respiraţiei prea grele, atunci trebuie să-i facem imediat inofensivi.

— Îi ucidem? Întrebai în şoaptă.

— Nu. Totul va trebui făcut în deplină linişte, fără zgomot, deci cu cuţitul; dar pentru asta nu cred că aveţi îndemînare. Oricum, de pistol să nu vă atingeţi. Dacă vreunul din noi e descoperit, luăm în primire fiecare pe cîte un ins. îi săriţi de gît şi îl strîngeţi cu ambele mîini, ca nici să nu crîcnească. În aceeaşi clipă, îl doborîţi la pămînt.

Pe urmă vă spun eu ce mai facem. Fiţi atent: nici un zgomot! De voinic, sînteţi voinic, dar mă întreb dacă puteţi răpune fără nici o larmă pe un tîrîie-brîu din ăştia?

— Nu mă îndoiesc!

— Atunci, daţi-i drumul, sir!

El se strecură pe o parte, eu pe cealaltă. Ajunserăm astfel la piramida de verdeaţă. Cei doi găligani şedeau alături, cu ochii la casă.

Izbutii să mă apropii de unul din ei pînă la o distanţă de un cot.

Acolo mă lipii cu burta şi cu fruntea de pămînt şi îmi acoperii faţa cu mîinile. Îmi ziceam că lucrul era necesar din două motive. Mai întîi, evitam ca albeaţa feţei să-mi trădeze eventual prezenţa; apoi, în această poziţie auzeam mai bine decît cu capul ridicat. Indivizii vorbeau în şoaptă, dar cam repezit, ceea ce făcea ca discuţia lor să fie auzită relativ destul de departe.

— Pe căpitanul vasului îl lăsam naibii, vorbi cel din imediata mea apropiere.. Chiar dacă s-a descotorosit de voi, în