neobservaţi pe câmp sau în copaci, încurcaţi în paraşute, şi vor pieri de frig sau foame. Noi sperăm că o parte dintre porumbei vor ajunge la membrii Rezistenţei franceze. Ei scriu diverse date despre mişcările de trupe pe o foaie de hârtie, pe care o pun într-un tub prins de piciorul porumbelului.

— După aceea, porumbeii rămaşi au de făcut un alt zbor periculos înapoi, a adăugat Bertie. Puşi în gardă de urmele lăsate de porumbei, trăgătorii inamici îi vor lua la ochi.

Susan şi-a încrucişat braţele pe umeri ca să se apere de frig.

— Ne aşteptăm să se întoarcă doar unul din trei.

Ollie a aruncat o privire către cuştile goale.

— Da, este un preţ mare, a spus Bertie. Dar n-avem de ales. Singura noastră şansă de victorie e să ştim ce fac naziştii, mai ales când şi unde vor să invadeze.

Susan a început să tremure de frig. S-a întors să se uite după porumbei – nişte puncte care dispăreau la orizont.

Ollie a încărcat coşurile şi le-a legat cu sfoară.

S-au urcat în camion şi au pornit spre casă. Susan privea în gol pe fereastra din dreptul ei. Bertie gemea de durere când schimba vitezele. Iar Ollie uitase cu desăvârşire că voia să se înroleze în RAF, gândindu-se doar la sacrificiile disperate ale lui Susan, Bertie şi ale porumbeilor pentru a salva Marea Britanie.

Capitolul 14 EPPING, ANGLIA

Drumul de întoarcere de la Clacton-on-Sea l-au făcut în linişte, fără a pune la socoteală vântul care şuiera prin cuştile goale din spatele camionetei. Susan a stat tot timpul cu braţele încrucişate, uitându-se la peisajul englezesc ce se scurgea de cealaltă parte a geamului. Iar Ollie a tot încercat să găsească cuvintele potrivite pentru a-i alina durerea.

Cred că i se rupe inima ştiind ce soartă îi aşteaptă pe porumbei, şi-a spus el în gând. De două ori şi-a adunat curajul să deschidă gura, dar de fiecare dată l-a întrerupt Bertie ca să-i arate ceva: o porţiune de coastă mâncată de valuri, unde era convins că vor debarca nemţii, şi ruina unei vechi mori în care se jucase în copilărie. Ollie îl auzea pe Bertie. Încerca să-i urmărească cuvintele, dar gândul îi fugea la Susan.

Au ajuns înapoi la fermă înaintea amiezii. Bertie a parcat maşina în faţa unei hulubării; mai bine zis, şi-a tras piciorul obosit de pe ambreiaj şi a oprit motorul. Capetele le-au fost proiectate în faţă. Ollie şi Susan s-au proptit cu braţele de bord.

— Poate că ar fi cazul să învăţ să şofez, a spus Susan, frecându-se la gât.

— Prostii, a spus Bertie. Nu conduc aşa de rău. Sunt doar nerăbdător să văd ce-au făcut porumbeii.

Au coborât din camionetă şi Ollie a vrut să descarce cuştile.

— Nu acum, Oliver, l-a oprit Bertie. Trebuie să mergem să vedem câţi s-au întors.

Ollie a pus cuşca înapoi în maşină şi a intrat după ei în hulubărie. Bertie ţinea în mâini un caieţel şi un creion. Susan a verificat fiecare boxă, de la stânga la dreapta şi de sus în jos. Când termina de numărat un şir, striga un număr pe care Bertie îl nota în carneţel. După ce a terminat cu boxele, Susan a numărat şi porumbeii care se plimbau pe podea, şi încă unul care dădea ocol pe sub tavan.

— Câţi? a întrebat Bertie.

— Şaizeci şi doi.

Susan s-a dus apoi la următoarea hulubărie, urmată de Bertie şi de Ollie. Ar fi fost mai uşor să ia camioneta până acolo, dar Ollie bănuia că Susan se săturase şi de atitudinea lui faţă de păsări, şi de felul de a conduce al bunicului. Spera să fie vorba totuşi doar de al doilea motiv.

I-a urmărit pe Susan şi Bertie în timp ce făceau socoteala porumbeilor întorşi. Uguitul creştea tot mai tare pe măsură ce Susan lua la rând căsuţele.

— Câţi? a întrebat Ollie.

— Şaizeci şi patru, în total o sută douăzeci şi şase, dar lipsă unul, a spus Bertie şi a mai verificat o dată. Afurisiţii ăştia de ulii!

Susan i-a arătat-o pe Ducesa, care stătea cocoţată pe o grindă deasupra bătrânului.

Bertie şi-a dat capul pe spate.

— Aha, o sută douăzeci şi şapte!

Susan a zâmbit.

— Sunt toţi aici.

— Cum reuşesc? a întrebat tânărul.

— Miracol, a răspuns Bertie, prefăcându-se că are în mână o baghetă magică.

Ollie a râs.

Bertie a luat-o pe Susan pe după umeri.

— Nepoata mea e expertă. Înainte de război a studiat zoologia la universitate.

Susan a întors capul spre un grup de porumbei care ciuguleau grăunţe.

— Unii cred că porumbeii îşi găsesc drumul înapoi cu ajutorul câmpului magnetic al pământului, al soarelui şi stelelor, a spus Susan.

Ollie a făcut un pas spre ea.

— Dar tu ce crezi?

Susan s-a întors spre el.

— Porumbeii au nişte capacităţi cognitive extraordinare. Eu cred că au o hartă mentală care le permite să revină din locuri nefamiliare.

Ollie părea pierdut.

— Adică sunt deştepţi, a rezumat Bertie.

— Trebuie să fie nemaipomenit de deştepţi, a spus Ollie. Eu aş fi avut nevoie de hartă şi de instrumente ca să zbor până aici de la Clacton-on-Sea.

— Lucrul cel mai important e că s-au întors cu toţii, a spus Bertie şi s-a uitat la ceas. Un prilej cât se poate de bun pentru a sărbători. Vrea cineva să tragă o duşcă mică?

Susan a clătinat din cap.

— Oliver?

— Cum se trage o duşcă? a întrebat Ollie.

Bertie a izbucnit în hohote.

— Văd că engleza încă le dă de furcă americanilor, a spus Bertie şi l-a luat de umăr pe Ollie. Să tragi o duşcă de scotch, adică să bei o înghiţitură, cât dai o dată pe gât, o sorbitură!

Ollie s-a gândit imediat la Bishop, care