mai, începutu lui iunie a început să se sfarme ghiaţa pe apă. Au început «nacialnicii» să aliagă din lumea care a mai rămas, care mai tineri, băieţi şi fete, să-i trimită la pescuit înapoi la Şuga, în «pasiolca», adică satişorul prin care am trecut cînd ni-au adus. Printre acei lucratori a fost numit şi băietul meu, cel mare, Mitruţă, să miargă la pescuit. Eu şi cu cei doi băieţi mai mici, Vasile şi Toader, să rămînem acolo în Nadîm, aşa-i zicia locului unde ne aflam atunci. Mie nu îmi spune nime nimic de prigătiala asta dar eu am simţit ceva. Am mers la «cantora» la «nacialnicu», care era cu treburile eştia, şi i-am spus că dacă îl timite pe băiatul cel mare eu nu mai rămîn cu aieşti doi mai mici. Unde îl trimite pe acel mare băiet, acolo mărg şi eu cu aieşti doi, dar ei nici nu vreau să mă audă ce vorbesc. Mi-au spus aspru, că eu n-am ce căuta cu copiii, că ei îi trimit pe aceşti lucratori la pescuit pe mare şi acolo îs valuri mari şi eu n-am să pot rezista acolo, să-mi văd de triabă, să merg la lucru căci băietul merge numa pe sezonul de vară şi cînd s-a găti pescuitul are să vie înapoi. Dar cînd mă gîndiam la iarna trecută, cît am îndurat şi am suferit, mă îngroziam că nu mai am putere de rezistat încă o iarnă ca asta.

Nu am avut ce zice, am plecat la lucru dar nu pot pune mîna pe lucru, ferbe în mine cum să fac să pot eşi din păduria şi pustiul acela. A doua zi, mărg iarăşi la «cantora» lor şi tot aşa le spun, dar pe ei ce-i doare, la fel îmi spun cum mi-au spus întîi. Au mai trecut cîteva zile, văd că acelor care au fost numiţi să plece li-a spus să se prigătiască. Eu mai merg încă o dată la «cantora» şi îi spun «nacialnicului»: faceţi ce vreţi cu mine, căci, dacă îl trimiteţi pe băietul cel mare, eu nu mai rămîn aice. Şi fără să vreu m-au împlut lacrimile şi am început să plîng. Ei s-au uitat lung la mine, nu au mai strigat pe mine, dar nici nu mi-au spus nici da nici nu. Mi-au spus tot ca şi mai înainte să merg la lucru. Eu m-am întors şi am plecat, dar am văzut că au vorbit puţin mai moale. Peste cîteva zile, a venit «cacheru», adică vaporaşul, să ia lucrătorii la pescuit. Eu cînd am văzut «cacheru», nu am mai cerut voie la nime, mi-am strîns cîteva bulendre ce mai aviam şi copiii pe lîngă mine şi m-am urcat pe «cacher». De bună siamă, că dacă ar fi vrut ei mă coborau înapoi de pe «cacher», dar s-o gîndit că-i totuna, nu mărg la lins miere, tot îs sub mîna lor.

S-a pornit «cacheru» şi am mers vro două sute de chilometri înapoi, tot pe dmmul cela pe care am venit acolo. Am ajuns la un satişor care se chema Şuga. Aici ni-a dat jos, dar ce să vezi, parcă aici era altceva. Tot acelaşi regim, tot aşa eram văzuţi de oameni răi, atît că nu era pădure şi cel mai mult lucru era la peşte. Ne-am dat jos de pe «cacher» pe malul rîului. Locuinţă nu-i. Aieştilalţi cu care am venit erau toţi tineri, băieţi şi fete, şi au început să-i împărţiască şi să-i trimată pe mare la pescuit. Mitruţă, băietul cel mare, e numit şi el să plece pe mare la pescuit. Eu cu aieşlalţi doi stau pe malul rîului şi mă gîndesc ce o să facă cu mine. Poate că înapoi nu o să mă trimată. După ce au gătit cu cei tineri, au venit şi la mine, căci aviau oliacă în vedere că a plecat unu din familie pe mare.

M-a luat să-mi deie un adăpost şi mie, dar unde? Cele cîteva case ce erau, erau pline toate. Mai la o margine, pe malul unei rîpi, era o «zimliancă», aşa îi zicia acolo, adică un bordei în pămînt. Era destul de mare, dar era plin cu lume de-a noastră, basarabeni, dar şi de alte năţii. Lumia cum era aşezată? Nu avia fiecare patul lui. Ci de o parte şi de alta era făcut de scînduri un podeţ, aşa oliacă rădicat de la pămînt, şi lumia să culca aşa unu după altu, care şi cu a lui familie. Cînd m-am dus acolo şi m-am uitat din uşe, abia să vedia pînă în fund. Lumia foia ca furnicam. Am văzut că-i prost cu aşa locuinţă, da nu am avut încotro, am fost nevoită să întru şi eu, căci sub cerul liber nu am putut să stau. Am trecut numai pragul şi am cerut să-mi deie un loc aproape de uşe. Mi-au făcut oliacuţă de loc şi m-am aşezat primul lîngă uşe. M-am gîndit că măcar olecuţă de aier oi avia de la uşe. Am mai îmbiat oliacă pe afară să mai cunosc locul şi a venit timpul de culcare, căci acolo de prin luna mai pînă în luna august nu era noaptea, nu întunica deloc. Soarele numai să coboria la apus şi tot din acelaş loc să rădica înapoi. Noi la început nu ne culcam, tot aşteptam să se facă noaptia, să întunece, pe urmă ni-a spus lumia de acolo să ne culcăm, să nu mai aşteptăm să întunice.

În sfîrşit, am întrat cu copiii în noua locuinţă şi m-am gribuit pe scîndurile celia goale. Am picat alături cu o familie din Basarabia. Am pus vro două bulendre ce mai aviam la copii sub cap şi cu altele i-am acoperit. Copiii, tineri, osteniţi, au adormit degrabă. Eu nu am putut adormi aşia repede. Poate a trecut un cias sau mai bine de cum au adormit copiii şi văd că au început a se întoarce cînd pe o parte, cînd pe alta. Mă uit la ei, dar nu ştiu care-i pricina. Mă gîndesc că poate le este vîrtos pe scîndură, dar n-am ce să le fac. Şezînd aşia